Renault vrea sa vanda peste 30 de mii de masini anul acesta, pe piata romaneasca, a anuntat, joi, directorul comercial al companiei, Jacques Daniel, la Salonul International Auto de la Bucuresti. In cazul in care vanzarile Renault ar atinge aceasta cifra, ar insemna o crestere cu peste 25% fata de anul trecut.

"Pana acum am vandut peste 24.000 de masini Renault, iar pentru tot anul 2007 vom ajunge sa depasim pragul de 30.000 de unitati", a spus directorul comercial al Renault, citat de NewsIn.

El a mai anuntat deschiderea a cel putin cinci noi showroom-uri. "Am putea deschide chiar mai multe, dar asta depinde de dealeri, daca se vor ridica sau nu la standardele Renault", a adaugat Jacques Daniel.

Directorul Renault a mai spus ca noua generatie a modelului Laguna, prezentata la SIAB, va fi comercializata in Romania incepand din martie anul viitor.