Christian Shuster, candidat al USR Alba la Camera Deputatilor, a declarat, marti seara, ca formatiunea din care face parte nu va sustine niciodata o numire a lui Liviu Dragnea in functia de premier si ca, daca totusi acest lucru se va intampla, "vor fi miscari de strada masive din structurile USR si din societatea civila neafiliata politic", adaugand ca PSD "ar trebui sa se gandeasca mult mai bine daca doreste sa arunce tara intr-o lupta sociala de genul acesta in plina iarna", potrivit News.ro.

Christian Shuster a sustinut, alaturi de alti membri ai USR, o conferinta de presa la Alba Iulia, in cadrul careia a fost intrebat despre "preconizarile" liderilor PSD Alba privind posibila desemnare a lui Liviu Dragnea ca viitor premier.

"Pentru noi este exclus, nu vom sustine niciodata asa o candidatura sau o numire in functia de premier. Vor fi miscari de strada masive din structurile USR si din societatea civila neafiliata politic, neafiliata, daca asa ceva se va intampla. Cred ca PSD ar trebui sa se gandeasca mult mai bine daca doreste sa arunce tara intr-o lupta sociala de genul acesta in plina iarna sau daca asteapta totusi putin sa se linisteasca apele dupa niste alegeri atat de involburate cum au fost acum. Cred ca ar fi un mod responsabil de a rezolva lucrurile daca ar numi alt premier, unul care sa fie totusi acceptat nu doar de majoritatea care isi poate impune punctul de vedere in Parlament, ci si de opozitie, pentru ca un astfel de premier va sti sa guverneze mult mai bine, stiind ca nu este tot timpul opozat si oprit din partea partidelor care nu sunt la guvernare", a declarat Christian Shuster, intr-o conferinta de presa..

Ulterior, contactat de corespondentul News.ro, Christian Shuster a declarat ca afirmatiile facute in conferinta de presa au fost "pareri personale" si nu a dorit sa le clarifice sau sa faca alte afirmatii privind acest subiect.

El a spus ca o pozitie oficiala care sa contina clarificari va fi emisa de conducerea centrala a partidului.

Christian Shuster a candidat din partea USR Alba pe prima pozitie la Camera Deputatilor, avand sanse sa ajunga in Parlament la redistribuire.