Primarul ales al Capitalei, Gabriela Firea, a anuntat marti ca nu va putea depune juramantul in cursul zilei de miercuri, deoarece PNL a anuntat ca abia pe 21 iunie va preda la Autoritatea Electorala Permanenta si la Biroul Electoral Central raportul mandatarului financiar pe toata tara.

Gabriela Firea, in studioul HotNewsFoto: Hotnews

"Din pacate, eu nu voi putea depune maine juramantul si nu imi voi putea incepe activitatea de primar in functie joi dimineata, cum era preconizat si asa cum anuntasem, (...) deoarece PNL a anuntat ca abia pe 21 preda la AEP si BEC raportul mandatarului financiar pe toata tara. Practic, niciun consiliu din intreaga tara nu se va putea constitui din cauza acestei amanari. Fac un apel la copresedintii PNL sa nu lase toata tara paralizata doar pentru ca exista niste - nu stiu - interese marunte, oricum, fata de interesul general. Oricare ar fi motivul, nu exista justificare pentru care un singur partid politic, PNL, nu doreste sa depuna mai devreme raportul mandatarului financiar. De exemplu, USB am inteles ca depune maine. Noi l-am predat ieri", a declarat Firea, citata de Agerpres.

Ea a mentionat ca liberalii se pot prevala de faptul ca 21 iunie este ultima zi in care poate fi depus raportul, dar ca "niciodata, nicio formatiune politica nu a predat acest raport al mandatarului financiar chiar in ultima zi".

Firea a apreciat ca o astfel de masura este riscanta si pentru PNL, deoarece, in cazul in care exista anumite erori, "nu le mai pot indrepta si isi pierd, practic, toti consilierii".

Aceasta a adaugat ca, in situatia in care PNL va preda raportul mandatarului financiar pe data de 21 iunie, ea va putea depune juramantul cel mai devreme pe 23 iunie.

Gabriela Firea le-a transmis "tuturor directorilor din Primarie sa fie foarte precauti, sa fie foarte atenti si sa aiba grija la ceea ce semneaza in aceasta perioada", deoarece nu va ezita sa solicite ajutorul institutiilor statului "pentru a verifica toate contractele care se semneaza, asa, pe furis".