Primaria Capitalei vrea sa plateasca 2,5 milioane de euro firmelor Aecom Ingenieria, Tecnic Consulting Engineers Societa per Azioni si Inocsa Ingeneria pentru servicii de consultanta pentru reabilitarea Soselelor Iancului - Pantelimon si realizarea penetratiei bd. Timisoara. Potrivit site-ului public de licitatii, contractul a fost atribuit pe 25 aprilie in baza unei licitatii publice la care au participat 6 firme.

Simulare cum va arata Soseaua PantelimonFoto: Hotnews

Lucrarile de reabilitare a Soselelor Iancului si Pantelimon sunt programate sa inceapa in acest an si vor costa circa 70 milioane de euro. Licitatia pentru atribuirea contractului s-a organizat in 2011 si a fost castigata de asocierea Tehnologica Radion, TIAB si VIA Proiect. Contractul a fost semnat in august 2011.

Dupa finalizarea lucrarilor de reabilitare, cele doua bulevarde vor avea o noua fata. Potrivit proiectului tehnic prezentat la Comisia Tehnica de Urbanism de pe langa Primaria Capitalei, municipalitatea doreste sa faca urmatoarele schimbari:

  • Soseaua Pantelimon

- linia de tramvai, de pe mijlocul bulevardului, va fi inaltata cativa centimetri astfel incat sa nu poata urca masinile si va fi inverzita prin plantarea de gazon;

- pe fiecare sens bulevardul va avea trei benzi de circulatie, iar pe laterale vor fi construite doua benzi laterale separate prin care riveranii vor avea acces la locurile de parcare, fara a incurca circulatia de pe bulevard;

- pentru statiile de autobuz vor fi construite alveole;

- toate statiile de tramvai vor fi mai late si vor avea copertine;

- pe toata lungimea soselei, cu exceptia celor doua benzi laterale separate, stationarea va fi interzisa, cele trei benzi ramanand exclusiv pentru traficul auto;

- toate trecerile de pietoni vor fi semaforizate;

- aceasta artera va fi introdusa in sistemul inteligent de management al traficului, fiind montate semafoare inteligente;

- la capatul Soselei Pantelimon, in fata magazinului Cora va fi construit o statie uriasa, unde vor opri toate mijloacele de transport din zona, respectiv autobuzul, tramvaiul si microbuzele. Cand va fi gata noua linie de metrou Pantelimon-Universitate, statia va fi conectata si cu acest mijloc de transport. Astfel pietonii nu vor mai fi nevoiti sa traverseze si ca sa schimbe mijloacele de transport. In apropierea statiei va fi construita si o parcare park&ride, conectata cu statia, unde cei care vin din afara orasului sa-si poata lasa masina si sa mearga mai departe folosind mijloacele de transport in comun.

  • Soseaua Iancului

- masinile parcate acum pe marginea trotuarului si pe trotuar vor fi mutate in parcari etajate care se vor construi in spatele blocurilor. Deocamdata Primaria Capitalei este in negocieri cu Primaria sector 2 pentru a indentifica terenurile din domeniul public unde se vor construi parcarile.

- linia de tramvai va fi inaltata cativa centimetri si va folosi si drept banda pentru autobuz. Cele doua mijloace de transport vor avea statii comune pana la intersectia cu Soseaua Pantelimon;

- statiile de autobuz si tramvai vor avea copertine;

- pentru circulatia auto vor ramane doua benzi pe sens, intrucat nu se va mai parca pe marginea bulevardului;

- aceasta artera va fi introdusa in sistemul inteligent de management al traficului, fiind montate semafoare inteligente care isi schimba timpii de asteptare in functie de valorile de trafic;

Proiectul de modernizare a celor doua artere de circulatie este realizat de Via Proiect.

Penetratia bd. Timisoara

Desi s-a atribuit contractul pentru consultanta, lucrarile la penetratia bd. Timisoara sunt departe de a incepe. Primaria Capitalei abia a realizat studiul de fezabilitate si urmeaza sa inceapa exproprierile.