Ministrul roman al justitiei a declarat, marti, ca eforturile Romaniei de a combate coruptia sunt impiedicate de Comisia Europeana, care sprijina ceea ce el numeste structura fragmentata si greoaie a procuraturii, relateaza Reuters.

Intr-un atac la adresa Departamentului National Anticoruptie, Tudor Chiuariu le-a spus reporterilor ca prerogativele procuraturii ar trebui să fie concentratei intr-o singura structura, in loc sa existe trei institutii separate care se ocupa de combaterea coruptiei la nivel inalt.

DNA actioneaza impreuna cu Biroul procurorului general si cu un alt organism, care se ocupa in principal de combaterea spalarii de bani.

Chiuariu a declarat in trecut ca DNA este ineficienta si a incercat sa-l demita pe oficialul care se ocupa de investigarea coruptiei, lucru care a provocat critici din partea opiniei publice si a oficialilor de la Bruxelles. Comisia Europeana a cerut Romaniei sa asigure stabilitatea institutionala a organismului anticoruptie si a criticat guvernul pentru progresele insuficiente in combaterea abuzurilor.

Intrebat daca atitudinea Comisiei impiedica lupta anticoruptie, Chiuariu a afirmat: "Da. Nicaieri in lume nu exista trei institutii diferite pentru investigare. O singura structura este cea mai buna solutie, dar acest lucru nu este posibil intrucat Comisia Europena recomanda sa nu aducem amendamente cadrului juridic sau institutional".

Reuters mentioneaza ca guvernul de centru este criticat de observatorii internationali pentru ca stagneaza in ceea ce priveste reforma din sistemul judiciar de cand Romania a aderat la UE. Executivul a fost laudat initial pentru reformele ample din justitie si reforme institutionale, care au dus la aderarea Romaniei, dar certurile politice dintre principalele partide au provocat o stagnare anul acesta.

Chiuariu a afirmat ca, pe langa fragmentarea eforturilor anticoruptie, progresul este afectat de lipsa calificarii in sectorul justitiei si a lipsei de responsabilizare a judecatorilor si procurorilor. "Unii dintre procurori sunt in continuare sub anumite influente, fie politice sau economie", a subliniat el.

Ambasadorul american la Bucuresti, Nicholas Taubman, a criticat saptamana trecuta o serie de modificari in Codul Penal si Codul de Procedura penala, spunand ca ele constituie un pas inapoi in combaterea infractionalitatii si coruptiei.