Forumul Constitutional si reprezentati ai Comisiei de la Venetia au transmis, joi, concluziile dezbaterilor pentru revizuirea Constitutiei. Infiintarea a doua foruri in interiorul Curtii Constitutionale, separarea procurorilor de judecatori prin infiintarea a doua Consilii Superioare, sanctionarea judecatorilor in cazul deciziilor eronate sunt doar cateva dintre propunerile de revizuire a legii fundamentale desprinse in cursul dezbaterilor din perioada 8-9 mai, la atelierele de lucru organizate de Forumul Constitutional.

Coordonatorul Forumului Constitutional, Cristian Parvulescu, a anuntat ca pe 20 mai va fi prezentat raportul final care va cuprinde toate propunerile facute pentru revizuirea Constitutiei. Totodata, Parvulescu a precizat ca decizia apartine comisiei parlamentare iar raportul nu are rol de recomandare din partea Forumului Constitutional, ci mai degraba este unul consultativ.

Cristian Parvulescu:

  • Ceea ce ni s-a explicat de catre expertii Comisiei de la Venetia, pentru ca nu exista nicio decizie si noi, in forumul constitutional, nu o sa o luam, o sa o lasam Parlamentului, ceea ce s-a explicat este ca la nivelul Constitutiei sa existe o coerenta. Daca preferinta este pentru sistem parlamentar, atunci institutiile trebuie calibrate pentru aceasta functie. Daca preferinta este pentru semi-prezidential, atunci atributiile presedintelui trebuie calibrate pentru o putere mai mare.
  • Vom incerca sa gasim un consens, in raport vom incerca sa punem bazele acestui consens. O Constitutie care nu este consensuala dureaza putin si istoria Romaniei a dovedit-o cu prisosinta. Asta inseamna disponibilitate de compromis din partea tuturor. Sper ca in Parlamentul Romaniei si in clasa politica sa se gaseasca inteligenta si solutii pentru aceasta".

Thomas Markert, secretarul Comisiei de la Venetia, a declarat ca in privinta regimului politic nu exista standarde europene, ci doar modele sau solutii aplicate in unele tari iar politicienii si cetatenii romani sunt cei care decid. Markert a precizat ca pana in toamna Comisia de la Venetia va da si un aviz scris cu privire la proiectul de modificare a Constitutiei.

In cadrul dezbaterilor, presedintele Comisiei juridice a Senatului, liberalul Tudor Chiuariu, a declarat ca, in opinia sa, considera ca pentru Curtea Constitutionala ar fi necesar sa se introduca doua grade de jurisdictie si masuri pentru cresterea numarului de judecatori si constituirea unor comitete specializate.

Tudor Chiuariu, vicepresedintele Comisiei parlamentare de revizuire a Constitutiei:

  • In ce priveste CCR, exista aceasta propunere sa avem doua grade de jurisdictie in cadrul Curtii. Am avut un astfel de sistem in Romania intre 1992 si 2003 si ne aducem aminte ca in acea perioada criticile la adresa Curtii erau mai putine decat au fost in perioada 2003-2013. Acest sistem ar putea indrepta unele dintre erorile evidente pe care Curtea le poate face atunci cand decide in prima si ultima instanta. Asadar, argumentul principal al acestei propuneri este ca poti repara o eroare in calea de atac. (...) In acest fel am fluidiza si am face o Curte Constitutionala mai eficienta prin faptul ca, in cazul anumitor decizii ale Curtii, instituim un al doilea grad de jurisdictie, cu un filtru de admisibilitate. Toti ne plangem ca unele dintre deciziile Curtii sunt gresite. Daca sunt gresite, vrem sa avem un remediu eficient, adica o cale de atac tot in interiorul Curtii si care sa fie judecata de aceasta data de catre plen
  • Aceasta masura trebuie sa faca parte dintr-un ansamblu de masuri, si anume cresterea numarului de judecatori, constituirea unor complete specializate, care sa judece in prima instanta si eventual plenul sa judece in recurs, in calea de atac impotriva hotararilor completelor specializate. In acelasi timp, sigur, nu este vorba de a afecta in vreun fel stabilitatea deciziilor Curtii.

James Hamilton, presedintele Asociatiei Procurorilor din Romania a declarat ca nu sustine ideea unei Curti Constitutionale cu doua niveluri, propusa de liberalul Tudor Chiuariu. In opinia acestuia ideea nu are vreun precedent in vreo alta tara, dar ar putea fi un model pozitiv, pentru ca ar da posibilitatea unui timp de reflectie.

James Hamilton, presedintele Asociatiei Internationale a Procurorilor :

  • Despre Curtea Constitutionala:  S-a exprimat opinia ca in principiu acest model pare sa fie deschis, numai ca dupa cum stim noi nu exista nicio alta tara din lume care sa fi adoptat acest model, asa ca e important pentru dumneavoastra sa examinati ce se spera sa se realizeze prin acest lucru. Bineinteles, exista acest avantaj ca ai doua niveluri, pentru ca se creeaza in acest fel timp de reflectie si de gandire, se emite o a doua opinie, si poate calitatea hotararilor va fi mai buna. Se judeca o prima data intr-o prima instanta si dupa aceea hotararea este judecata si in a doua instanta. Numai ca CC trebuie sa opereze uneori in situatii de urgenta, si in cazuri importante s-ar putea ca timpul la dispozitie sa fie foarte scurt. Daca se introduce un astfel de sistem, ar putea sa fie nevoie de un filtru, ca la Curtea de Apel sa nu primeasca toate dosarele de la Curtea de prima instanta.
  • Cred ca acest sistem ar reprezenta o imbunatatire in sensul ca sistemul ar fi mai putin criticabil. In plus, daca presedintele si Guvernul trebuie, impreuna, sa desemneze trei candidati, trebuie sa clarifice si modalitatea in care vor face aceste propuneri si ce se intampla daca nu ajung la un consens. Constitutia trebuie sa prevada aceste aspecte. Trebuie sa fim clari atunci cand vorbim despre acest proces de desemnare.
  • Despre sanctionarea judecatorilor: Ideea ca judecatorii sa fie sanctionati atunci cand emit decizii eronate este una foarte proasta, pentru ca atata timp cat judecatorul actioneaza corect si cu buna credinta, este foarte important din punct de vedere al independentei acestora ca judecatorii sa nu fie sanctionati pentru o decizie luata, o decizie ce nu este agreata de altii. (...) Cred ca judecatorii europeni vor fi ingrijorati de o astfel de idee, fiindca ei nu ar trebui sa sufere consecinte atata timp cat considera ca decizia lor a fost una buna. Ce este o decizie buna si ce este o decizie gresita? La finalul zilei, decizia buna este cea luata de Inalta Curte, dar asta nu inseamna ca argumentele judecatorilor din curti inferioare nu sunt unele solide sau bune. 
  • Deci, judecatorii nu ar trebui sa sufere din aceasta privinta. Pericolul este ca, daca vrem un astfel de sistem, atunci judecatorii vor deveni foarte precauti, atenti, conservatori si astfel intregul sistem al justitiei ar avea de suferit, fiindca acesta depinde de faptul ca oamenii stiu ca judecatorii vor lua o decizie corecta in cazul lor, vor asculta dovezile fara a lua apararea unei parti sau a alteia. Asta inseamna de fapt independenta Justitiei.

Forumul Constitutional a organizat o serie de dezbateri in parteneriat cu expertii Comisiei de la Venetia, pe tema analizarii principalelor propuneri de revizuire a Constitutiei.

Printre participanti s-au numarat Thomas Markert, Director, Secretar al Comisiei de la Venetia, Artemiza-Tatiana Chisca, Seful Institutiei Democratice si a Diviziei pentru Drepturi Fundamentale, Comisia de la Venetia, James Hamilton, Presedintele Asociatiei Internationale a Procurorilor, Presedintele Senatului, Crin Antonescu, Primul-Ministru al Romaniei, Victor Ponta, Membrii Comisiei Comune a Camerei Deputatilor si Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constitutiei, liderii partidelor politice parlamentare, liderii societatii civile si experti in domeniu.