O bucata din zidul unui cimitir din Timisoara a fost daramata de soferul unui autoturism care a pierdut controlul volanului, tanarul in varsta de 25 de ani din Moldova Noua fiind ranit si transportat la spital, transmite Mediafax.

Martorii au declarat ca accidentul s-a produs, in noaptea de vineri spre sambata, dupa ce soferul unui BMW a pierdut controlul volanului si a intrat frontal in zidul care imprejmuieste cimitirul din Calea Sagului din Timisoara si a daramat o parte din zid.

La locul accidentului a fost trimisa, sambata, o autospeciala a pompierilor pentru a spala carosabilul si trotuarul de urmele de ulei.

Potrivit reprezentantilor IPJ Timis, soferul are 25 de ani si este din Moldova Noua.

Acesta a suferit rani usoare si a fost transportat la spital, urmand sa fie, ulterior, audiat.