​Daniela Elena Ianuș, managerul Spitalului Municipal din Urziceni, a fost suspendată din funcție, a anunțat miercuri Constantin Sava, primarul din Urziceni.

Spitalul municipal din UrziceniFoto: AGERPRES

„Astăzi am luat hotărârea de suspendare din funcţie a doamnei manager. A fost informată DSP şi prima informare pe care am făcut-o a fost către domnul ministru Rafila cu care am şi vorbit la telefon şi la ora 16:00 o să am o discuţie cu dumnealui pentru a discuta actul medical, nu administrativ din spitalele noastre”, a declarat Constantin Sava, citat de Agerpres.

Întrebat ce i-a spus managerul spitalului, edilul a precizat că Daniela Elena Ianuş i-a transmis „că şi-a făcut treaba”.

O tânără de 24 de ani a născut luni dimineață pe trotuarul din faţa Spitalului Urziceni, unde nu a fost primită din lipsă de locuri şi din cauză că nu exista un medic ginecolog de gardă.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a cerut luni demiterea sau demisia managerului spitalului din Urziceni.

Inspectoratul de Poliție Județean Ialomiţa a anunţat că s-a autosesizat şi face cercetări pentru abuz în serviciu în acest caz.

Citește și: