​"Vă rog să sunați la DSP, că nu ştiu!" - ar putea fi răspunsul pe care tot mai mulți medici ajung să îl dea pacienților lor bolnavi de COVID-19 sau contacților acestora, aflați în izolare sau carantină. Maria a fost testată pozitiv cu COVID-19 vineri, 28 ianuarie. La momentul în care ea a intrat în izolare, pe 28 ianuarie, i s-a spus că trebuie să stea în izolare 7 zile, fiind vaccinată împotriva COVID-19. Aceasta era regula în vigoare la acel moment. Miercuri, pe 2 februarie, în timp ce Maria era în izolare, în Monitorul Oficial s-a publicat o nouă regulă: perioada de izolare s-a redus de la 7 zile la 5 zile pentru vaccinați. Maria nu a știut niciun moment dacă poate ieși din izolare miercuri, după 5 zile, sau trebuie să mai stea încă 2 zile, până vineri, de teama unei eventuale amenzi. Nimeni nu a știut să o lămurească. Nici ea, nici medicul de familie care o monitoriza nu mai știau clar ce regulă se respectă în acest caz.

MediciFoto: Dreamstime.com

Medici: "Acest comportament al autorităților din sănătate este mai mult decât obositor"

De la începutul acestui an, regulile privind izolarea și carantina s-au schimbat de câteva ori.

Pacienții COVID aflați în izolare la domiciliu sunt monitorizați, în majoritatea cazurilor, de medicii de familie. Tot ei sunt cei care le eliberează și adeverințele de concediu medical, în baza unor documente eliberate de DSP.

Medicii de familie sunt cei mai nemulțumiți de "haosul" generat de autorități și se plâng că nu își pot asuma "informarea greşită a pacienților" care riscă să rămână inclusiv fără concedii medicale, dacă se încurcă în reguli și dacă se trezesc că acestea se schimbă peste noapte, fără să fie anunțați din timp și fără a avea timp să se pregătească pentru aceste schimbări, atît ei, cât și pacienții lor. Ei atrag atenția că schimbarea regulilor de carantină şi izolare "are loc deja săptămânal", iar "acest comportament al autorităților din sănătate este mai mult decât obositor. Este revoltător", potrivit Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie.

"Nu ne putem asuma informarea greşită a pacienților care sunt angajaţi şi care riscă să stea acasă deşi nu este nevoie din punct de vedere al noilor reguli, iar apoi medicul de familie să nu le mai poată acorda concediul medical pentru că pacienţii nu vor primi de la DSP fişa de izolare, respectiv decizia de carantină, în baza noului Ordin", arată reprezentanții Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie.

Cea mai recentă modificare, în vigoare în acest moment, s-a produs la mijlocul săptămânii trecute - perioada de izolare s-a redus la 5 zile pentru vaccinați sau cei care au mai trecut o dată prin boală în ultimele 90 de zile și la 7 zile pentru cei nevaccinați. Schimbarea a fost anunțată marți seară într-o emisiune la TVR de ministrul Sănătății, iar miercuri dimineață a apărut în Monitorul Oficial. Nici măcar medicii de familie nu au fost anunțați că urmează să intre în vigoare această schimbare și de când. Practic, la momentul publicării ei în Monitorul Oficial, nimeni nu știa că regula s-a schimbat.

"Este încă o schimbare anunțată peste noapte. Mai exact, o schimbare anunțată marți seară la TVR1 de ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, şi apărută miercuri în Monitorul Oficial, sub semnătura secretarului de stat responsabil de sănătatea publică, conf. univ. dr. Adriana Pistol. Cu toată părerea de rău pentru pacienţi şi pentru colegii angajați şi detaşați în Direcțiile de Sănătate Publică, vom îndruma de mâine pacienții să sune la DSP şi Ministerul Sănătății să afle câte zile şi dacă stau în izolare sau carantină în situația lor personală. Medicii de familie nu sunt de vină pentru haosul generat de autorități", afirmă reprezentanții Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie.

De asemenea, medicii de familie solicită Casei Naționale de Asigurări de Sănătate şi Guvernului României "să modifice în regim de urgență legislaţia privind concediile medicale pentru COVID, astfel încât acestea să nu mai fie emise de medicul de familie".(Pe larg despre concediile medicale COVID-19 aici).

Lungul șir al modificărilor din ultima lună, care i-au nemulțumit pe medici

Lungul șir al modificărilor din ultima lună:

  • Prima schimbare din acest an a fost aprobată pe 7 ianuarie. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis atunci că persoanele vaccinate care sunt contacți direcți ai unor pacienți COVID trebuie să stea în carantină 5 zile, iar cele nevaccinate – 10 zile. Până la acel moment, românii vaccinați contacți ai unor persoane infectate cu COVID-19 nu stateau în carantină. Aceeași perioadă de carantină se aplică și persoanelor nevaccinate care intră în țară din zonele cu risc epidemiologic, fără să prezinte un test negativ COVID-19, a decis atunci CNSU. Perioada de carantină a fost redusă atunci de la 14 zile. Tot atunci s-a decis că persoanele infectate cu virusul SARS-CoV-2 (cu rezultat pozitiv la testul RT-PCR sau antigen) care nu prezintă simptome vor fi izolate, la domiciliu sau instituționalizat, pentru o perioadă de 7 zile dacă sunt vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 180 de zile, sau pentru o perioadă de 10 zile dacă sunt nevaccinate sau nu au trecut prin boală în ultimele 180 de zile.
  • Tot la începutul anului 2021, o adresă a Ministerului Sănătății arăta că nu mai este nevoie de decizie de izolare pentru eliberarea concediului medical decât în cazul pacienților care refuză să stea în izolare, iar atunci când îi prinde Poliția pe stradă, DSP intervine și emite decizia. În rest, concediul medical se putea elibera în baza rezultatului pozitiv la testul COVID.
  • 28 ianuarie - Un ordin de ministru publicat vineri seara în Monitorul Oficial aduce noi reguli privind izolarea persoanelor infectate cu SARS-COV-2. Mai exact, apare fișa de izolare, emisă în Corona Forms - document fără de care nu se poate elibera concediul medical.
  • Pe 31 ianuarie, perioada de carantină a fost redusă la 5 zile și pentru persoanele nevaccinate, netestate, la intrarea în țară, printr-o hotărâre a CNSU. De asemenea, a fost eliminată lista țărilor cu risc epidemiologic. Condiția este acum pentru ca cei care călătoresc să nu stea în carantină este să fie vaccinați, trecuți prin boală ori testați negativ.
  • Autoritățile au modificat, pe 2 februarie, și ordinul comun privind funcționarea școlilor, ca urmare a reducerii perioadei de carantină. Astfel, trecerea în online a claselor, grupelor sau școlilor integral la apariția cazurilor de COVID se face pentru timp 5 zile în loc de 10, cum era până în acel moment, iar contacții direcți ai unor cazuri confirmate vor fi carantinați timp de 5 zile.
  • Cea mai recentă modificare, în vigoare în acest moment, s-a produs săptămâna aceasta - perioada de izolare s-a redus la 5 zile pentru vaccinați sau cei care au mai trecut o dată prin boală în ultimele 90 de zile și la 7 zile pentru cei nevaccinați, printr-un Ordin al Ministerului Sănătății publicat pe 2 februarie în Monitorul Oficial.