Într-o societate care idealizează sarcina, o tânără artistă vrea să schimbe percepția românilor față de un subiect tabu: depresia postpartum

de Ana Tepșanu     HotNews.ro
Duminică, 19 septembrie 2021, 10:00 Actualitate | Sanatate


Felicia Simion
Foto: Arhiva personala
​Felicia Simion este o tânără de 27 de ani din București, fotografă și artistă vizuală, care, la două luni după ce a născut-o pe fiica ei Aurora, a fost diagnostica cu depresie postpartum cu elemente psihotice. Recent, tânăra a demarat proiectul „Postpartum” unde vrea să fotografieze femei care au trecut prin boală, alături de copiii lor. „ Vreau să le transmit mamelor că nu sunt singure și că există căi de a depăși boala”.

Femeile au puterea de a da viață, iar cele care aleg să facă asta intră, că vor sau nu, într-un sistem care le glorifică și care le idealizează, fără a le privi în particular.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, la nivel global, aproximativ 10% dintre femeile gravide și 13% dintre cele care au născut recent suferă de o afecțiune mentală, în special de depresie. În țările dezvoltate, numărul acestora crește – ajung la 15,6% în timpul sarcinii și 19,8% după naștere.

Depresia postpartum este o realitate de care se vorbește mult prea puțin la noi în țară - cum să fii tristă, când ți s-a întâmplat cel mai frumos lucru din lume?

Există însă voci care prind curaj și care se vulnerabilizează public, pentru a prezenta și o altă față a ceea ce înseamnă să fii mamă. „Nu, nu ești o mamă rea; nu, nu ai făcut nimic greșit”, sunt doar câteva dintre vorbele pe care aceste femei trebuie să le audă, în timp ce se luptă cu o boală și încearcă să fie cea mai bună versiune a lor, atât pentru ele, cât și pentru copilul lor.

Felicia Simion este o tânără de 27 de ani din București, fotografă și artistă vizuală, care, în urmă cu doi ani, la două luni după ce a născut-o pe fiica ei Aurora, a fost diagnostica cu depresie postpartum cu elemente psihotice. Într-o postare sinceră pe contul ei de Facebook, Felicia spune cum fetița ei i-a spus „mami”, după doi ani și două luni de la naștere.

„Maternitatea vine cu schimbări majore în viața unei femei”




Psihoterapeuta Cristina Colotelo spune că depresia postpartum este un amestec complex de modificări fizice, emoționale și comportamentale care apare la unele femei după ce au născut. DSM-5, manualul utilizat pentru diagnosticarea tulburărilor mentale, notează că depresia postpartum este o formă de depresie majoră care poate începe în intervalul de patru săptămâni - un an, după naștere.

Specialista susține că maternitatea vine cu schimbări majore în viața unei femei, iar apariția unui copil aduce cu sine un tumult de gânduri, de emoții, de experiențe, care sunt noi și, de cele mai multe ori, nu seamănă întru totul cu imaginea idilică proiectată de mediul social, cultural, familial asupra maternității.

„În contextul nașterii, există laolaltă și bucuria de a fi născut, dar și gândul copleșitor al mamei, dacă nu va putea face față responsabilităților, există și iubirea pentru copil, dar și gândurile intruzive că și-ar putea face rău sieși sau copilului. Sunt lucruri delicate despre care se vorbește puțin și adesea cu judecată și neînțelegere”, adaugă ea.

Cristina Colotelo crede că imaginea maternității în societatea noastră are tendința de a fi idealizată, să pară că e de basm, doar împlinire și perfecțiune, când, de fapt, lucrurile sunt mult mai complexe de atât.

Maternitatea, completează ea, vine cu o serie de provocări, care trebuie gestionate într-un timp scurt, iar o mamă poate simți o presiune imensă când știe că viața unui nou-născut depinde de ea și se poate simți singură, epuizată, neînțeleasă și izolată.

Psihoterapeuta crede că depresia postpartum poate fi tratată, cu sprijinul corect și oferit la timp (medic, psihoterapeut, apropiați), iar mamele vor reuși să se adapteze la noua viață și să-și reașeze gândurile și emoțiile într-o formă care să aibă sens pentru ele.

„Totul e să spui - nu mă simt bine, e greu pentru mine, am nevoie de ajutor, am nevoie de suport - și să acționezi. Să îți arăți iubirea înseamnă să ceri ajutorul când deja întrevezi că nu îți este bine.”

„În adâncul meu mi-am dorit dintotdeauna copii”




Felicia începe prin a povesti cum a fost un copil iubit, iar viața de familie i se părea un ideal de atins.

„Cred că în adâncul meu mi-am dorit dintotdeauna copii. Pe Aurora ne-am dorit-o, iar în perioada sarcinii m-am conectat la mine însămi și la soțul meu și am ajuns la un nivel de conștientizare pe care cu greu l-aș fi atins într-o perioadă diferită”, spune ea.

A avut o sarcină cu emoții, ore de puericultură (unde a lipsit la ora despre depresie, pentru că pur și simplu nu a vrut să se gândească la asta) și ședințe foto. În cele nouă luni, ea a dezvoltat și un proiect fotografic, „WOMB”, unde a chestionat perioada de tranziție către o nouă identitate, cea de mamă, una plină de incertitudini, confuzie, separare de vechi și contopire cu noul.

„Nașterea a fost cu adevărat un periplu, cu emoții puternice și contrare – de la extazul că voi aduce pe lume o nouă ființă, la disperarea că ființa cea mică întârzie să vină (36 de ore). Soțul meu a fost alături de mine și a avut rol de doula. Am privit nașterea ca pe o experiență aproape primitivă, însoțită de stări pe care nu le mai trăisem niciodată. M-am simțit atotputernică, atotcuprinzătoare, în opoziție cu tot ce a urmat după.”

Complexitatea depresiei după naștere




Cristina Colotelo spune că modificările de dispoziție pe care le pot avea femeile după naștere se concretizează în trei forme, fiecare cu simptomatologie diferită, dar toate au tratament.

Baby blues - o stare de tristețe și melancolie, care poate apărea la câteva zile după ce nașterea a avut loc. Terapeuta spune că nu este nimic neobișnuit la schimbările de dispoziție după naștere și multe femei se simt confuze și nu vorbesc despre asta, pentru că s-ar simți judecate, însă comunicarea este cea mai bună modalitate de a face față acestor emoții contradictorii.

Poate dura câteva ore sau una-două săptămâni după naștere și, de obicei, nu necesită tratament medicamentos.

Depresia postpartum - se poate instala la câteva zile sau chiar luni după naștere și poate apărea după nașterea oricărui copil, nu doar al primului.

Vine cu stări profunde de tristețe, neputință, lipsă de speranță, disperare, pierderea interesului pentru sine și cei din jur, vinovăție că este posibil să nu simți că îți dorești copilul, să nu simți că vrei să îl îngrijești sau să ai vreo legătură afectivă cu el.

Psihoza postpartum - cea mai severă și gravă formă care poate afecta noile mame. Această boală se poate întâmpla rapid, adesea în primele trei luni de la naștere. Femeile pot pierde contactul cu realitatea, având halucinații auditive, vizuale și iluzii (crezând cu tărie lucruri care sunt în mod evident iraționale).

Alte simptome includ insomnie, senzație de agitație și furie, agitație, neliniște și sentimente și comportamente bizare. Femeile care au psihoză postpartum au nevoie de tratament imediat și aproape întotdeauna au nevoie de medicamente.

Felicia nu știe să fi avut cazuri de depresie postpartum în familie, dar i-a fost frică să nu aibă ea parte de așa ceva, deși își spunea că nu are cum să i se întâmple asta.

Primele săptămâni după naștere au trecut ca un talmeș-balmeș și, așa cum povestește, nu a avut timp să conștientizeze schimbarea care se petrecea cu ea și viața ei.

„Treptat, anxietatea a început să crească. O experimentam atunci când ieșeam cu Aurora din casă, cu fiecare mașină sau om care trecea pe lângă noi, respectiv acasă, când rămâneam, chiar și pentru o jumătate de oră, singură cu bebelușul”, spun ea.

„O să crești mare, o să mergem la Paris și o să ne plimbăm peste Sena”




La două luni după naștere, s-au declanșat atacurile de panică, povestește Felicia.

„Au venit împreună cu o senzație de teamă acută și cu gânduri obsesive. O neliniște constantă a minții, care nu mă lăsa să dorm, nu mă lăsa să fiu. Țin minte că mă trezeam dimineața și îmi spuneam „azi e ultima zi, ultima zi când trebuie să trec prin asta”. Totul s-a preschimbat ca într-o vrie, nu am apucat nici să mă dezmeticesc bine”, își aduce aminte ea.

Atunci a hotărât că trebuie să meargă la psihiatru, iar diagnosticul primit a fost de depresie postpartum cu elemente psihotice.

Cristina Colotelo spune că o mamă își dă seama când este ceva diferit la modul în care se simte, iar multe dintre femeile care suferă de depresie postpartum folosesc metafore precum faptul că se simt ca într-un hău sau o mlaștină, că au senzația că totul în jurul lor este asemene unor nisipuri mișcătoare în care se afundă.

„Nicio mamă nu se plânge când îi este bine. Ceea ce este extrem de important să facă mama, este să-și valideze starea. Să nu minimizeze, să nu treacă cu vederea stările de neliniște, epuizarea, disperarea, tristețea, agitația și orice alte lucruri pe care le simte”, adaugă ea.

În ceea ce o privește pe Felicia, fotografa își aduce aminte cum dansa cu fiica ei în brațe, în timp ce-i șoptea: „o să crești mare, o să mergem la Paris și o să ne plimbăm peste Sena. Repetam aproape obsesiv gândul ăsta, numai ca să scap de celelalte gânduri – de frică paralizantă că ceva rău ni se va întâmpla și că nu voi putea să controlez asta.

Mi-am creat atunci o serie de mecanisme, de lucruri pe care le repetam în neștire, precum mantre, melodii, exerciții fizice. Nimic din toate acestea nu au funcționat însă.”

„A fost greu să rezist gândurilor, să le fac față”




Psihoterapeuta spune că oamenii sunt ființe particulare, fiecare cu istoria sa de viață, cu bagajul personal ereditar, social, cultural, cognitiv, emoțional și somatic. Nașterile, de asemenea, sunt evenimente particulare, care se petrec în sistemul complex al existenței fiecărei femei și, de multe ori, nu există o singură cauză pentru depresia postpartum, ci un tablou întreg de circumstanțe evidente sau discrete care favorizează apariția acestei suferințe.

Literatura de specialitate menționează factori precum modificările hormonale, deprivarea de somn sau odihnă, un istoric de depresie, tulburări psiho-emoționale sau cel al sarcinilor neduse la termen, contextul social, sănătatea fizică sau traume psiho-emoționale care nu au fost adresate.

„Ceea ce este important să știe o mamă care are depresie postpartum, este ca nu a făcut absolut nimic greșit, să nu se învinovățească, ci să ceară sprijin să îi fie bine”, susține specialista.

În timpul celor doi ani cât a suferit de depresie postpartum, Felicia a consultat, prin diferite recomandări, opt medici psihiatri, iar toți i-au oferit același diagnostic, cât și tratamente similare.

„La psihiatru, am găsit alinare preț de o oră. Când plecam de acolo, lucrurile reveneau la „normal” – cel puțin, noul „normal”. Am fost dezamăgită de multe ori de faptul că tratamentul nu dădea roade, până la impulsul de a renunța. Dar am înțeles că renunțarea este graduală și că orice întrerupere bruscă a medicamentului poate cauza o și mai mare adâncire în problemă.”

Tânăra spune cum i-a fost greu să accepte starea în care era, faptul că trece printr-o boală și mintea ei este în suferință și să accepte sentimentele de vinovăție care însoțeau depresia.

„Vinovăție că nu sunt îndeajuns de mamă pentru Aurora, îndeajuns de soție, că nu sunt, pur și simplu, îndeajuns. A fost greu să rezist gândurilor, să le fac față. A fost greu să dorm, greu să mă ridic din pat. Greu să cuprind faptul că viața pe care o aveam nu mai există.

Că mă aflu într-un neant din care nu știu cum să ies. Greu să mă rog, greu să cred. Cel mai greu – să accept că sunt mamă”, spune ea.

„Contribuiam la datoriile de mamă, dar nu eram eu”




Cristina Colotelo spune că mediul are un rol important în procesul de vindecare, iar familia și apropiații celei care a născut ar fi bine să se educe și să se informeze despre ce presupune nașterea și care sunt semnele depresiei postnatale.

„E important ca familia să știe că aceasta este o afecțiune clinică serioasă și să îi ofere mamei tot sprijinul de care are nevoie pentru a primi ajutor de specialitate și să îi fie alături cu iubire și deschidere”, spune ea.

Încă de la nașterea Aurorei, părinții Feliciei, dar și soțul ei, au fost alături de ea. „Mama era cea care se trezea prima și adormea ultima. A trebuit ca eu să mă învăț pe mine să supraviețuiesc, iar cei din jurul meu să o ajute pe Rori să supraviețuiască.

Eu eram acolo, contribuiam la datoriile de mamă, dar nu eram eu. Mintea era în altă parte și devenea tot mai imposibil să o aduc la liman”, spune ea.

Familia și prietenii au înțeles cât au putut prin ce trecea ea și, așa cum zice, asta a fost suficient. Nu s-a simțit judecată nici măcar o secundă, ci, din contră, a fost ajutată ori de câte ori a cerut ajutorul.

„Și dacă este un lucru pe care să-l fi învățat în urma întregii experiențe, ăsta e – să strig. Îmi amintesc plimbările pe câmp din perioada stării de urgență, când ne-am refugiat la țară, și toate telefoanele pe care le dădeam plângând terapeutei sau prietenelor mele”, adaugă artista.

„Sunt într-un echilibru, unul fragil, dar este o oază de confort”



Așa cum a procedat și Felicia, psihoterapeuta recomandă ca mamele să își amintească în mod conștient că indiferent cât de grea este situația prin care trec, ele au făcut ce au știut mai bine și că totul este un parcurs de învățare, de creștere, de transformare. Depresia postnatală este un pasaj dificil, dar pe care îl pot traversa și există sprijin pentru ele, dar e nevoie să-l ceară.

„Să iasă la aer și la plimbare (pot face asta și cu copilul), să se hrănească suficient și sănătos, să se odihnească, să respire conștient, să-și mulțumească pentru corpul puternic și iubitor care a fost sălaș pentru copilul adus pe lume, să-și mulțumească pentru imensa lor capacitate de a fi aici și acum așa cum pot, chiar și când e greu.

Să cânte - pot exprima emoțiile cărora nu le găsesc cuvinte și pot elibera ce e apăsător. Exista un rost în vremurile de demult când mama îi cânta copilului cântece de leagăn, liniștitoare - erau bune și pentru atașamentul mamă-copil și pentru fiecare în parte”, adaugă terapeuta.

Pentru Felicia, lucrurile au început să se așeze când Rori a împlinit vârsta de doi ani, după ce tânăra a acceptat că atât poate acum, ca mamă, ca soție, ca fiică. A înțeles că poate duce lucrurile până la un punct și a hotărât să separe mai bine viața de familie de cea de artistă.

„Am acceptat să primesc și mai mult sprijin din partea părinților decât avusesem parte până atunci și am început să o privesc pe Aurora dintr-o altă perspectivă, renunțând la orice definiție a mamei pe care am învățat-o în trecut. Acum sunt într-un echilibru, care rămâne unul fragil, dar este o oază de confort și liniște pentru mine. Nu sunt mama care îmi doream să fiu, dar îi ofer lui Rori atât cât pot, iar de la ea primesc înzecit.”

„Mă apropii de Rori pe zi ce trece”




În perioada depresiei, Felicia simțea în permanență că este ceva care stă în calea consolidării legăturii dintre ea și fiica ei - ca o barieră invizibilă între ele care o împiedica să o vadă pe Aurora așa cum e ea.

„Simțeam că, pur și simplu, sunt oarbă la frumusețea și dragostea ei. Că nu-mi este permis să mă bucur de ea, că pentru mine maternitatea devenise o himeră. Acum, la doi ani și trei luni de la declanșarea depresiei postpartum, mă apropii de Rori pe zi ce trece. Sunt capabilă să o cunosc din ce în ce mai bine, să îi învăț particularitățile și să îi apreciez unicitatea.”

Felicia a demarat în prezent proiectul „Postpartum”, unde vrea să fotografieze femei care au trecut prin boală, alături de copiii lor. „Ideea a venit tot în sprijinul vindecării; practic, îmi doresc să dau mai departe, să aduc, prin fotografie și text, existența depresiei postpartum la o mai mare conștientizare, să le transmit mamelor că nu sunt singure și că există căi de a depăși boala”, spune ea.

Fotografa nu regretă nimic din propria ei experiență, ci privește detașat în urmă și respiră ușurată. „Am luat fiecare episod depresiv pas cu pas și am încercat să-l depășim. Am căzut, m-am lovit, am plâns, m-am ridicat, și am luat-o de la capăt de atâtea ori că nici nu am putut ține socoteala”, adaugă ea.

La nivel de societate, i-ar plăcea ca oamenii să conștientizeze această boală și adâncimea suferinței sale. „Să înțeleagă că foarte multe mame trec prin asta și că nu este nimic greșit cu ele. Să judece mai puțin, să privească cu mai multă blândețe”, mai spune artista.

Cât despre mamele care trec prin ce a trecut ea, Felicia le-ar lua în brațe și le-ar ruga, cu toată ființa ei, să aibă grijă de ele însele, să nu se uite pe sine.

„Să se întoarcă la activități și la oameni dragi, să se lase ajutate, să se lase iubite. Să conștientizeze că nimic nu este permanent și că totul se află în devenire. Și că există, chiar și în punctul cel mai de jos, o frântură de speranță, care le va ține în viață”, încheie ea.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















60140 vizualizari

  • -19 (45 voturi)    
    numai poze cu mama? (Duminică, 19 septembrie 2021, 11:33)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    .. tatal unde e? sau l-a facut singura?
    • +9 (21 voturi)    
      :) (Duminică, 19 septembrie 2021, 12:09)

      Casargoz [utilizator] i-a raspuns lui Ismail Paine de circ

      Married since 30 August 2015
      De ce ati vrea si cu tata?
      :D
      • +9 (25 voturi)    
        lui ii place de tata :) (Duminică, 19 septembrie 2021, 12:36)

        krank [utilizator] i-a raspuns lui Casargoz

        .
      • +2 (30 voturi)    
        simplu (Duminică, 19 septembrie 2021, 12:42)

        nellino [utilizator] i-a raspuns lui Casargoz

        vrem sa stim si prin ce trece un barbat alaturi de o femeie in depresie post-partum. vrem sa stim daca amaratul are nevoie de ajutor.
        • +5 (5 voturi)    
          Serios? (Luni, 20 septembrie 2021, 10:53)

          4real [utilizator] i-a raspuns lui nellino

          La un articol despre depresia femeilor dupa nastere tu vrei sa afli cum se simt barbatii?
    • +10 (22 voturi)    
      Orice femeie care da ochii cu tine... (Duminică, 19 septembrie 2021, 12:22)

      gavrone [utilizator] i-a raspuns lui Ismail Paine de circ

      ...vrea sa faca copii singura...
    • +15 (25 voturi)    
      ... (Duminică, 19 septembrie 2021, 12:26)

      alc12 [utilizator] i-a raspuns lui Ismail Paine de circ

      Prima poza din articol e cu tatal!
      Bine ca asta e primul lucru care va vine in minte la un articol despre o femeie cu depresie postnatala severa.
    • +9 (17 voturi)    
      La plimbare (Duminică, 19 septembrie 2021, 14:21)

      dick_turpin [utilizator] i-a raspuns lui Ismail Paine de circ

      O familie de actori impreuna cu copilul iesisera duminica dupa amiaza “la sosea”.In drumul lor se intalnesc cu o colega de breasla , tanara ,frumoasa si care purta o rochita de vara.Barbatul nu-si poate reprima o ultima privire dupa despatirea de mai tanara actrita , dar din pacate il zareste nevasta-sa care ii si serveste o admonestare de “republicana”: Da' ce-ai vazut draga la tzoapa asta? Aia mica intreaba: Mama da' ce e aia o tzoapa? Maica-sa ii explica cu de-amanuntul si evident nu uita sa sublinieze ca o tzoapa , in general, nu stie ca e tzoapa.La care copilul dupa o secunda intreaba din nou: Mama , dar daca si noi suntem tzoape si nu stim?
    • +3 (7 voturi)    
      . (Duminică, 19 septembrie 2021, 17:52)

      Gigel cu elefantii [utilizator] i-a raspuns lui Ismail Paine de circ

      Pozele cine oare le facea?

      P.S. Nu le facea singura :)
    • +6 (6 voturi)    
      tata face depresie post-partum? (Luni, 20 septembrie 2021, 10:41)

      provest_1 [utilizator] i-a raspuns lui Ismail Paine de circ

      Care e legatura cu subiectul?
      De ce bagarea in seama?
      Ce dureri ai, ismaile?
  • +12 (18 voturi)    
    Felicitari pentru articol! (Duminică, 19 septembrie 2021, 12:30)

    oana.blue [utilizator]

    Ultima poza e superba. Un chip de ingeras.
  • +8 (26 voturi)    
    psiho... (Duminică, 19 septembrie 2021, 14:25)

    notnow [utilizator]

    Si pentru ca si psihoterapeutii sunt oameni (cel putin asa ni se spune...) trebuie sa dam denumiri pompoase (avand ca rezolvare muuulte ore de sedinte de terapie) la suferinte diverse prin care trec oamenii (evident ca si barbatii!) in viata.
    Sa va mai dau cateva idei:
    - sindromul post-factura lunara la utilitati (precedat de angoasa acuta pre-factura la utilitati);
    - spasmul bi-polar nevrotic (deseori insotit de "Tourette" religios), cauzat de vecinii care fac zgomot la ore exotice;
    - stari intense de anxietate in parcare (nu neaparat in parcare... ci uneori la multe sute de metrii de blocul unde locuiesti);
    - soc post-traumatc la locul de munca cu episoade de ramas masca si de "cum @#%$!**& ma-sii, ma!" (atunci cand constati ca altcineva a fost promovat in locul tau, desi erai mai bine calificat decat acel "cineva", doar pe motiv ca e femeie)...
    Un lucru este clar, si anume ca suntem foarte sensibili (real sau inchipuit) iar asta baga muuulti bani in buzunarele unor... experti.
    • -2 (14 voturi)    
      yeap (Duminică, 19 septembrie 2021, 16:44)

      Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui notnow

      Oare nu le da cu virgula procentul mult mai mare de basini si figuri ale alora din tarile dezvoltate? Asta e ca aia cu "glanda" pentru alea de rup frigiderul.

      Mai era un articol ref noile generatii si cum sunt ei depresivi ca le spune profesorul sa nu mai faca rahaturi la ora lui...
    • +1 (3 voturi)    
      . (Duminică, 19 septembrie 2021, 17:57)

      Gigel cu elefantii [utilizator] i-a raspuns lui notnow

      - calmopatie cronica obsesiva - atunci cand esti atat de calm, incat prima reactie la stres este sa te calmezi si mai tare :) In timp, colegii sau devin vexati in preajma ta, sau reusesc sa-ti impartaseasca calmul.
  • -1 (23 voturi)    
    descurajarea vietii (Duminică, 19 septembrie 2021, 17:59)

    marx7 [utilizator]

    Eu (si poate nu numai eu) am impresia ca se vrea, si exista o propaganda planificata pentru asta, se vrea sa se promoveze descurajearea vietii gasindu-se orice motive si motivatii psihologice. Mai ales ca si generatiile din urma au tendinte din ce in ce mai sensibiliste si care fug de suferinta.
    Oare chiar asa de "rea" e suferinta care poate aparea la tot pasul in viata? Oare chiar trebuie sa fugim de ea cu orice pret? Si de cea fizica dar, asa cum sugereaza articolul, de ce psihica?
    Oare un copil nu merita orice sacrificiu? Chiar si o "mica" sau chiar mare suferinta?
    Eu cred ca merita. Si probabil luat pe termen scurt pare sa nu merite. Dar atunci cand ajungi sa iti vezi copilul (si cu atat mai mult copiii) implinit/impliniti iti creste inima si realizezi atunci ca s-a meritat suferinta prin care ai trecut.
    Si chiar daca poate nu ajungi sau nu ai sansa sa vezi implinire in viata copilului, macar sti ca ai dat o sansa cuiva in lumea asta sa traiasca si sa aiba (daca reuseste) si o viata implinita.
    Ca unii din ce in ce mai mult vad doar neimplinire si doar suferinta in viata asta, e problema lor.
    Probabil au avut parte de prea multi fluturasi si prea multe curcubee in viata, si cum apare un nor negru, gata... totul e dus pe duca... .
    De asta rata sinuciderilor a crescut in ultima vreme si toata lumea se plange de depresie, pentru ca nu au fsot educati si nu stiu cum sa ia viata in piept.
    Nu vremurile peste noi, ci noi peste vremuri!
    • -3 (7 voturi)    
      Asa e! (Duminică, 19 septembrie 2021, 23:38)

      Vade Retro [utilizator] i-a raspuns lui marx7

      .
    • -3 (11 voturi)    
      Da. (Luni, 20 septembrie 2021, 0:17)

      marie-cu-palarie [utilizator] i-a raspuns lui marx7

      Firește că există un efort concertat pentru descurajarea vieții.

      Următorul pas - încearcă să observi pe ce continente e cel mai comun și ce rasă de oameni este supusă cel mai des/mult acestei propagande :)

      Unul din candidații la președinția Franței îi zice ”grand remplacement ”. Desigur, e „teoria conspirației” deocamdată. Pas cu pas până constați că cei ca tine sunt 20% din ceea ce era cândva țara ta :)
    • +3 (5 voturi)    
      Fa ceva Dorele (Luni, 20 septembrie 2021, 10:57)

      4real [utilizator] i-a raspuns lui marx7

      Da un ordin pe unitate sa nu mai sufere femeile dupa nastere, poate asa mai incurajezi si tu viata.
      • 0 (0 voturi)    
        LOL (Luni, 20 septembrie 2021, 23:31)

        zavalitaa [utilizator] i-a raspuns lui 4real

        Așa tată
  • -2 (22 voturi)    
    n-o să vă placă ce zic (Duminică, 19 septembrie 2021, 18:57)

    vax-albina [utilizator]

    dar tratamentul depresiei e munca. Concediul pre si post natal era de trei luni. Acum e de doi ani. Cum să nu te panichezi și deprofesionalizezi?
    • +1 (1 vot)    
      cu cine-ți lași copilul de 3 luni (Luni, 20 septembrie 2021, 23:32)

      zavalitaa [utilizator] i-a raspuns lui vax-albina

      Cu cine-ți lași copilul de 3 luni ?
  • +9 (11 voturi)    
    ... (Duminică, 19 septembrie 2021, 20:57)

    Ecce_Homo [utilizator]

    Sarcina adâncește depresia care deja era acolo. Știu ce fotografii făcea înainte, ce are la vânzare în galerii internaționale. Sunt fotografii triste, depresive, întunecate.
    Uitandu-ma insa la comentariile de aici, îmi dau seama ca femeile cu depresie post partum sunt tratate mizerabil în societatea noastră atât de pro-life. Nu e ușor ironic?
    • -1 (9 voturi)    
      Exact (Luni, 20 septembrie 2021, 11:03)

      4real [utilizator] i-a raspuns lui Ecce_Homo

      Astia "pro life" sunt cei mai acerbi critici. Privesc femeia ca o simpla masina de facut copii. Ce suferinta? Lasa suferinta, fa copii ca altfel te acuzam ca lucrezi cu oculta sa depopulezi pamantul.

      Baga munca si lasa plansetele...
      Genu de oameni care-si fac zeci de cruci si se imbraca in mantia virtutii.
    • +2 (6 voturi)    
      ete fleosc (Luni, 20 septembrie 2021, 12:16)

      Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui Ecce_Homo

      Pentru cateva cazuri reale care ar trebui tratate si probabil nici nu era recomandabil sa faca copii, acum amplificam noua moda a "depresiilor"?

      Pai sa incepem cu o depresie care o precede pe asta, depresia post coitum. Aia care se declanseaza cand descopera ca porcul n-o ia de nevasta dupa ce ea i-a oferit "tot" in seara precedenta.
  • -3 (15 voturi)    
    feminism (Luni, 20 septembrie 2021, 2:03)

    Br00ny [utilizator]

    Strabunica avea 7 copii cand a venit al 2-lea razboi mondial. A ramas singura fara niciun ajutor cel mai mic copil de doar 2 luni! Nu stia daca se mai intoarce strabunicul! Ma intreb oare cata putere de caracter sa fi avut sa mearga inainte in situatia in care nu exista nicio perspectiva de viitor! Ce ar face femeile din zilele noastre daca aceasta sensibilitate de dupa nastere ar fi agravata de un conflict militar major?
    Oare lumea in care traim astazi ar fi existat daca generatiile anterioare ar fi cautat tot felul de explicatii stiintifice la astfel de probleme?
    • -1 (9 voturi)    
      Comparatii de dragul comparatiilor (Luni, 20 septembrie 2021, 10:46)

      provest_1 [utilizator] i-a raspuns lui Br00ny

      Strabunica-ta avea nevoi de tot ajutorul posibil si nu i-l oferea nimeni. Asta a fost momentul 1940.
      Fata asta re nevoie de tot ajutorul, nu i-l ofera mai nimni, ba inca vreo cateva zeci de destepti de pe internet o fac cu ou si cu otet. Momentul 2021.
      Faina natiune! Sa traiasca bunicile, ca noi privim numa inapoi si/sau la ceruri.
  • +1 (7 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Luni, 20 septembrie 2021, 11:15)

    [anonim]

    • -2 (2 voturi)    
      nimănui nu-i pasă, e adevărat (Luni, 20 septembrie 2021, 23:35)

      zavalitaa [utilizator] i-a raspuns lui

      iar tu nu faci nici un job done. Copii nu-s făcuți să fie crescuți de un singur părinte. De plătit, tot el va plăti mai târziu. Și nimeni nu poate schimba asta.
      • +3 (3 voturi)    
        Comentariu sters de utilizator (Marţi, 21 septembrie 2021, 11:31)

        [anonim] i-a raspuns lui zavalitaa

  • +4 (8 voturi)    
    Nu mi-e clar?! (Luni, 20 septembrie 2021, 13:04)

    Luk [utilizator]

    Care societate "idealizeaza sarcina"? Adica porno incalzeste planeta, gasesti prezervative in reviste, cumperi anticonceptionale ca pe aspirine, exista din ce in ce mai multe familii mnonucleare, se nasc tot mai putini copii pe cel putin 3 continente si asta inseamna ca se "idealizeaza sarcina"?

    Pe bune?!

    Poate n-am inteles eu bine ce vrea sa zica titlul, dar e tare prost gasit...
    • +1 (1 vot)    
      în Mioriția (Luni, 20 septembrie 2021, 23:38)

      zavalitaa [utilizator] i-a raspuns lui Luk

      și societățile primitive da, sarcina este idealizată, în lipsă de altceva. Și populația lumii crește neîncetat.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by