​Clinica de Oncologie și Hemato-Oncologie Pediatrică de la Spitalul de Copii Louis Țurcanu din Timișoara, unde a avut loc primul transplant de celule stem la copii din România, a fost renovată, recompartimentată și modernizată complet de Asociația Dăruiește Viață, în urma unei investiții de aproximativ 2 milioane de euro, bani proveniți exclusiv din donații și sponsorizări. Clinica din Timișoara este un reper pentru hemato-oncologia pediatrică, fiind locul în care s-a realizat, în 2001, primul transplant de celule stem la un copil din România. Unitatea medicală, fondată de Prof. Dr. Margit Șerban cu donații din partea unor ONG-uri externe, are anual aproximativ 1.000 de copii internați și o medie de 20-25 de transplanturi.

Clinica din Timisoara Foto: Daruieste viata

În urma renovării, clinica de 1.600 de metri pătrați a fost renovată și modernizată complet, creându-se condiții de tratament la standarde europene pentru copiii care suferă de cancere de sânge. Investiția se ridică la aproximativ 2 milioane euro, iar fondurile au fost strânse cu ajutorul a trei parteneri principali (Max Bet, Comunitatea La Primul Bebe și Profi) și al companiilor și persoanelor fizice implicate social.

Clinica din Timișoara este un reper pentru hemato-oncologia pediatrică, fiind locul în care s-a realizat, în 2001, primul transplant de celule stem la un copil. Unitatea medicală, fondată de Prof. Dr. Margit Șerban cu donații din partea ONG-uri externe, are anual aproximativ 1.000 de copii internați și o medie de 20-25 transplanturi.

Clinica se întinde pe trei etaje, plus parter, și are o suprafață de aproximativ 1.600 de metri pătrați.

Proiectul a constat în recompartimentarea și renovarea spațiilor, crearea de grupuri sanitare în fiecare salon, mobilare și creare de condiții moderne în saloane (maxim două paturi), spații de joacă, de consult și auxiliare, instalarea de gaze medicale pentru posibilele stări de urgență și a unei centrale de tratare a aerului pentru asigurarea ambientului specific spațiilor sanitare.

În total, au fost renovate și dotate cu băi proprii 23 de saloane, au fost construite 6 camere sterile, o unitate pretransplant, 4 laboratoare de diagnosticare, un cabinet de tratament dotat cu hotă de preparare citostatice și mai multe spații de consult și auxiliare.

"Ținem foarte mult la acest loc, care este prima unitate medicală pentru care am demarat o campanie publică de strângere de fonduri, în 2010. Dar ceea ce contează cel mai mult este că echipa clinicii este foarte bine pregătită pentru tratarea pacientului oncologic copil. Ne-am dorit ca această clinică să devină un Centru de Excelență în tratarea cancerelor de sânge, iar acest lucru se putea face doar prin renovarea și aducerea unității la standardele europene de îngrijire a pacienților. Odată finalizat proiectul, ne gândim deja la următorii pași în evoluția Clinicii, inclusiv la implementarea protocolului OMS Mâini Curate, pentru prima dată într-o clinică de oncologie de stat din România." - Carmen Uscatu, fondatoarea Asociației Dăruiește Viață

"Am trecut cu toții printr-o perioadă dificilă în ultimele luni, însă acest lucru nu a însemnat că trebuie să uităm de cei care au cea mai mare nevoie de ajutorul nostru - bolnavii de cancer, copii și adulți. Dăruiește Viață și-a continuat proiectele strategice de infrastructură în paralel cu campania de sprijin a spitalelor în pandemie, iar acum ne bucurăm să vorbim despre finalizarea a încă unui proiect nou, de importanță națională, care va aduce șanse în plus la viață. Le mulțumim pentru implicare partenerilor noștri principali, sponsorilor și donatorilor privați și vă așteptăm în continuare alături de noi pentru a continua inițiativa #NoiFacemUnSpital." - Oana Gheorghiu, fondatoarea Asociației Dăruiește Viață.

"Sunt internată aici cu Kristof de mai bine de opt luni, după ce înainte am fost și în alte spital din Arad și din Ungaria. Condițiile pe care le-am găsit aici sunt incomparabile cu celelalte spitale în care am fost internați." – Timeea Pava, mama lui Kristof, băiețel de 4 ani internat la Timișoara cu leucemie acută.

Pentru renovarea clinicii, Dăruiește Viață a continuat colaborarea cu arhitecta Raluca Șoaită, implicată și în inițiativa #NoiFacemUnSpital, pentru a crea condiții de tratament corespunzătoare secolului XXI, dar și un spațiu plăcut care să deservească atât pacienții, cât și cadrele medicale. Pacienții au acces la cameră de joacă, la tehnologie și la un ambient plăcut în care își pot continua copilăria cât timp luptă cu boala. În plus, cadrele medicale, beneficiază de spații adecvate de consult și desfășurare activități zilnice.

Acest proiect strategic se alătură celorlalte inițiative Dăruiește Viață de schimbare radicală a sistemului medical de sănătate din România în beneficiul pacienților și al cadrelor medicale, alături de construcția Primului Spital Național de Copii pentru Cancer, Boli Grave și Traumă (inițiativa #NoiFacemUnSpital).

Mai multe informații despre clinica din Timișoara aici.

Asociația Dăruiește Viață a fost fondată în anul 2012 de Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, continuând astfel munca începută în regim de voluntariat de sprijinire a bolnavilor de cancer și dotare a unităților medicale din România. De la înființare, Dăruiește Viață a schimbat un Ordin de ministru, a oferit sprijin bolnavilor de cancer în relația cu autoritățile, a modernizat mai multe secții de oncologie din țară (Brașov, Timișoara, Cluj și București), a triplat capacitatea de transplant a României, construind 20 de camere sterile și a demarat cel mai proiect de implicare socială din ultimii ani: construcția Primului Spital Național de Copii pentru Cancer, Boli Grave și Traumă.

În prezent, peste 350.000 de persoane fizice și peste 4.000 de companii fac parte din comunitatea #NoiFacemUnSpital.

În timpul stării de urgență, Dăruiește Viață a ridicat Spitalul Modular 1 Elias pentru tratarea pacienților cu coronavirus și a dotat cu 17 tone de echipamente de protecție și echipamente medicale (inclusiv 13 ventilatoare) peste 140 de unități sanitare, din 103 orașe.