De la vindecători prin unde Theta, la adepți ai detoxifierii cu sucuri de castravete. Straniile personaje care au decis în ultimul an ce medicamente intră pe piața din România

de Alina Neagu     HotNews.ro
Marţi, 14 ianuarie 2020, 14:55 Actualitate | Sanatate


Alina Musetescu, Marius Sisu si Adriana Cotel
Foto: Colaj foto
Oameni care au ratat admiterea la Facultatea de Farmacie, adepți ai detoxifierii cu sucuri de castravete sau ai vindecării prin unde Theta - ei au populat în timpul guvernării PSD conducerea Agenției Naționale a Medicamentului, au decis ce medicamente intră pe piața din România și ar fi trebuit, cel puțin în teorie, să monitorizeze permanent stocurile de medicamente existente pe piață, astfel încât să limiteze crizele de medicamente esențiale, ce lipsesc frecvent din țara noastră.

Ministrul Sănătății, Victor Costache, a decapitat recent conducerea Agenției Naționale a Medicamentului, instituție-cheie care aprobă ce medicamente intră pe piața din România și una dintre cele mai tehnice instituții din domeniul medical.


Info pe scurt:

  • Fără studii în domeniul Farmaciei. Marius Daniel Șișu (36 de ani), fostul președinte al Agenției, demis săptămâna trecută, fusese numit în februarie anul trecut, la mai puțin de un an după ce picase admiterea la Facultatea de Farmacie.
  • Adept al detoxifierii cu sucuri de castravete. Același Marius Daniel Șișu s-a "remarcat", înaintea numirii la Agenția Medicamentului, promovând detoxifierea cu sucuri de castravete.
  • Adriana Cotel - ascensiune fulminantă, CV secret. Șișu a preluat conducerea Agenției Medicamentului de la Adriana Cotel (35 de ani), o apropiată a lui Darius Vâlcov cu o ascensiune fulminantă în ultimul an al guvernării PSD: Cotel a reușit, într-un singur an, performanța de a conduce, pe rând, Agenția Națională a Medicamentului, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Institutul Clinic Fundeni, cel mai mare spital oncologic din România.
  • În perioada de 4 luni în care a condus Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, CV-ul Adrianei Cotel nu a fost publicat pe site-ul instituției.
  • De la vindecarea prin unde Theta în conducerea Agenției Medicamentului. Marius Daniel Șișu și Adriana Cotel nu sunt singurele personaje ajunse în condiții bizare în conducerea Agenției Medicamentului. Alina Mușetescu, fost președinte al Asociației Vindecătorilor prin unde Theta, a condus, în mandatul lui Marius Daniel Șișu, Direcția de Studii Clinice din ANMDM.
  • În pixul ministrului Sănătății. Numirea sau demiterea conducerii interimare a Agenției Medicamentului stă direct în pixul ministrului Sănătății. Fostului ministru, Sorina Pintea, i s-a cerut insistent, pe parcursul mandatului său, demiterea lui Marius Șișu, inclusiv într-o petiție inițiată de Asociația Dăruiește Viață, care construiește, din donații și sponsorizări, primul spital de oncologie pediatrică din România.

  • Lista personajelor ajunse în condiții bizare la conducerea Agenției Naționale a Medicamentului

Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale este una dintre cele mai tehnice instituții din domeniul medical și este cea care decide ce medicamente intră sau ies de pe piața din România. De asemenea, Agenția Națională a Medicamentului ar trebui să monitorizeze permanent stocurile de medicamente din țara noastră, în condițiile în care medicamente esențiale lipsesc adesea de pe piața din România.

Marius Daniel Șișu, fostul președinte interimar al Agenției Naționale a Medicamentului, demis săptămâna trecută de Victor Costache, a fost numit la conducerea Agenției în februarie anul trecut, la mai puțin de un an după ce ratase admiterea la Facultatea de Farmacie.


Marius Daniel Șișu

Înaintea numirii la conducerea Agenției Medicamentului, Marius Daniel Șișu s-a "remarcat" promovând detoxifierea cu sucuri de castravete.

Șișu a preluat conducerea Agenției Naționale a Medicamentului de la Adriana Cotel (35 de ani), o apropiată a lui Darius Vâlcov cu o ascensiune fulminantă în ultimul an al guvernării PSD: Cotel a reușit, într-un singur an, performanța de a conduce, pe rând, Agenția Națională a Medicamentului, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Institutul Clinic Fundeni, cel mai mare spital oncologic din România. În perioada de 4 luni în care a condus Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, CV-ul Adrianei Cotel nu a fost publicat pe site-ul instituției. Demiterea Adrianei Cotel de la conducerea Institutului Fundeni a fost una dintre primele mutări ale lui Victor Costache, după venirea la Ministerul Sănătății.


Adriana Cotel

După ce Adriana Cotel a părăsit Agenția Națională a Medicamentului pentru a fi promovată la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, au circulat inclusiv zvonuri potrivit cărora Darius Vâlcov ar fi încercat să își impună apropiata cu CV secret la conducerea Ministerului Sănătății, în locul Sorinei Pintea. Sorina Pintea venea la conducerea ministerului după o experiență de aproape 10 ani ca manager de spital, la Baia Mare.

Marius Daniel Șișu și Adriana Cotel nu sunt singurele personaje ajunse în condiții bizare în conducerea Agenției Naționale a Medicamentului. Alina Magdalena Mușetescu, fost președinte al Asociației Vindecătorilor prin unde Theta, a condus, în mandatul lui Marius Daniel Șișu, Direcția de Studii Clinice din Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.

Emanuel Ungureanu

De asemenea, Alina Magdalena Mușetescu este acuzată de un posibil conflict de interese "uriaș", a dezvăluit marți deputatul USR Emanuel Ungureanu, care va depune mâine dimineață o plângere pe numele acesteia la Agenția Națională de Integritate: Emanuel Ungureanu o acuză pe Alina Magdalena Mușetescu, fosta șefă a Direcției de Studii Clinice din cadrul Agenției Naționale a Medicamentului, că ar fi aprobat studii clinice pentru o firmă la care era acționar, în perioada în care a fost șefă de departament la Agenția Medicamentului. (Citește pe larg aici)


  • Numirea sau demiterea conducerii ANM, în pixul ministrului Sănătății. Asociația Dăruiește Viață i-a cerut insistent Sorinei Pintea să îl demită pe Marius Daniel Șișu

Numirea sau demiterea conducerii interimare a Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale stă direct în pixul ministrului Sănătății. Președinții interimari sunt numiți direct de ministrul Sănătății, a doua variantă fiind organizarea concursului pentru ocuparea funcției de președinte și vicepreședinți ai ANMDM, tot de către Ministerul Sănătății.

Actualul ministru al Sănătății, Victor Costache, a pus punct imposturii din ultimul an și jumătate de la vârful acestei instituții prin demiterea lui Marius Daniel Șișu, săptămâna trecută. Șișu părăsește Agenția Națională a Medicamentului împreună cu o mare parte din echipa sa, inclusiv Alina Magdalena Mușetescu, fosta șefă a Direcției de Studii Clinice din cadrul Agenției.

Victor Costache

Astăzi, la 5 zile de la demiterea lui Marius Daniel Șișu, ministrul Victor Costache a numit-o pe Roxana Stroe în funcția de președinte interimar al Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.

Roxana Stroe este medic primar Farmacologie Clinică și lucrează în cadrul Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale de la sfârșitul anului 2010. În prezent ocupă functia de coordonator al Directiei Farmacovigilentă și Managementul Riscului. Din 2014 este membru în Comitetul de Farmacovigilenta si Managementul Riscului al Agenției Europene a Medicamentului, iar din martie 2019 membru al board-ului Agenției Europene a Medicamentului.

Fostului ministru, Sorina Pintea, i s-a cerut insistent, pe parcursul mandatului său, schimbarea lui Marius Daniel Șișu de la conducerea instituției. Șișu i-a "supraviețuit" însă Sorinei Pintea două luni după plecarea acesteia de la minister, până când a fost demis de noul ministru, Victor Costache.

Sorina Pintea

Asociația Dăruiește Viață, fondată de Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, care construiește din donații și sponsorizări primul spital de oncologie pediatrică din România, a inițiat în iunie anul trecut o petiție online în care cerea demiterea președintelui Agenției Naționale a Medicamentului, Marius Daniel Șișu. Petiția era intitulată "Stop incompetenței care decide soarta noastră medicală!" și era adresată președintelui României, primului ministru și ministrului Sănătății de la acea vreme.

"România se confruntă constant, în ultimii 30 de ani, cu crize ale medicamentelor în toate domeniile. De multe ori pacienții sunt nevoiți să-și cumpere singuri medicamentele sau dispozitivele medicale de care au nevoie pentru tratament în spital sau acasă. Medicii și spitalele nu au soluții, iar vina nu este asumată de nimeni. Mai mult, autoritățile responsabile, inclusiv ANMDM, nu caută soluții pentru remedierea situației. ANMDM este direct răspunzătoare pentru accesul la medicamente și dispozitive medicale", subliniau inițiatorii petiției.

Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu

"Profesioniștii din cadrul ANMDM sunt, în prezent, subordonați unei persoane căreia îi lipsește un minimum de competență profesională pentru o funcție cu o asemenea responsabilitate", se mai arăta în textul petiției.

"Astăzi incompetența decide soarta noastră medicală. Tăcerea și neimplicarea noastră fac victime", atrăgeau atenția inițiatorii petiției.


  • Fosta șefă a Departamentului de Studii Clinice din Agenția Medicamentului, reclamată la ANI: Alina Mușetescu ar fi aprobat studii clinice pentru o firmă la care era acționar



Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















26938 vizualizari

  • +26 (32 voturi)    
    eh (Marţi, 14 ianuarie 2020, 15:00)

    Mircea1978 [utilizator]

    bine ca nu erau consumatori de Ayahuasca. Sa fi vazut atunci nebunie.
    • +9 (9 voturi)    
      Cotel este Narcotica din Privire (Marţi, 14 ianuarie 2020, 17:47)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui Mircea1978

      Convingerea Mea ca in CV ul pus la secret este un MBA in kama sutra care poate fi fatal pentru Orice Beneficiar!
  • +23 (27 voturi)    
    Trebuia sa va mirati acum 10-20 de ani. (Marţi, 14 ianuarie 2020, 15:33)

    Amad [utilizator]

    Treburile astea sunt vechi de cand lumea.
    Majoritatea s-au trezit din "gandit pozitiv" si au intrat direct in cosmar.
    Si inca nu suntem la apogeu. Acesta va veni in 10-20 de ani.

    1. Nimeni nu mai crede ca ai vreo o sansa in viata fara pile, sex, etc.
    2. Vor iesi la pensie in 10-20 de ani milioane de angajati din mediul privat ce au avut salariul minim toata viata.. Ce pensii vor avea? Ce credeti ca vor vota? Concomitent vor iesi alte milioane cu pensii uriase dar care nu au contribuit pentru asta.
    3. Cei tineri, cu meserii de viitor, vor pleca din tara mai abitir ca cei deja plecati. Au alte asteptari, nu vor sa ajunga ca parintii lor, nu au aceleasi interese ca Romania.
    4. In 10-20 de ani nu veti mai avea curaj sa mergeti la medic fiindca oricum majoritatea vor fi pe langa meserie.

    Incet, incet ..... se lasa cortina.
    • +9 (9 voturi)    
      Am pierdut pe mana noastra (Marţi, 14 ianuarie 2020, 18:55)

      ty [utilizator] i-a raspuns lui Amad

      Cand Basescu si Boc au vrut sa reformeze sistemul de sanatate l-am preferat pe ponta ghidati si de celerbrul Arafat.
      Azi cand in vreo doua, trei ministere se incearca sa se schimbe ceva minciunile pentru prostire fraierilor pe la posturile tv (barfoteci nationale) sunt la loc de cinste. Vom vedea anul acesta daca am invatat ceva din trista noastra istorie recenta.
  • +18 (22 voturi)    
    impostori, sarlatani, incompetenti si toata (Marţi, 14 ianuarie 2020, 15:37)

    Zelon [utilizator]

    ciurda de sinecuristi analfabeti stiintific, au ajuns sa conduca institutii vitale.

    pffff!
    vai de tigva voastra, neica!
  • +18 (24 voturi)    
    in Romania, nu exista criterii de competenta (Marţi, 14 ianuarie 2020, 15:47)

    outside_the_wall [utilizator]

    vracii iau decizii - pacientii mor suferind. :(
  • +15 (19 voturi)    
    Si cine a numit acești impostori? (Marţi, 14 ianuarie 2020, 15:55)

    nick24 [utilizator]

    nu cumva PSD?
    De ce n-au găsit oameni cu 2 facultăti, competenți ca sora lu’ Firea?
  • +5 (9 voturi)    
    Meritocratia (Marţi, 14 ianuarie 2020, 16:27)

    JustinCase [utilizator]

    Uite domnule ce se intampla cand in astfel de pozitii nu ajung adevaratii specialisti, cei care ar trebui sa aleaga medicamentele dupa zodie.
  • +4 (4 voturi)    
    Adriana Cotel pe Facebook (Marţi, 14 ianuarie 2020, 17:02)

    cwnchckn [utilizator]

    https://www.facebook.com/adriana.cotel.50

    Aflam ca a fost profesor asistent de psihologie ("psyhology" - sic) la universitatea din Pitesti, dupa ce a obtinut master in "psychology" (autocorrect a functionat de aceasta data) tot la Pitesti si doctorat la Bucuresti. Mai are un master in management sanitar la Craiova. A mai studiat economie, contabilitate si finante la Spiru Haret.

    Ce sa zic, studioasa domnisoara. Ce mai conteaza lipsa experientei in sistem cind ai obtinut atitea coronite pina la 30 de ani.
    • +1 (1 vot)    
      Spiru-Haret = diplome pe bani (Miercuri, 15 ianuarie 2020, 9:25)

      lasa [utilizator] i-a raspuns lui cwnchckn

      Nu cred ca dna Cotel are atatea diplome "'pe bune',pentru ca sa ai experienta in psihologie , iti trebuie minim 10 ani de practica.
      Universitate Spiru Haret e pentru cei care NU reusesc sa invete si sa treaca un an universitar la stat, e o fabrica de diplome.
      Pitesti e legat mai degraba cu inchisoarea unde au fost torturati dusmanii poporului pro sovietic.
  • +4 (6 voturi)    
    E bine totusi (Marţi, 14 ianuarie 2020, 17:50)

    Keloo Cooper [utilizator]

    Ca se practica vindecarea prin radiatie Theta. Mult mai grava ar fi fost o expunere la radiatie ionizanta alpha (nuclee de heliu) sau gama (fotoni).
  • +1 (3 voturi)    
    hai sa fim seriosi (Marţi, 14 ianuarie 2020, 18:28)

    noi2013 [utilizator]

    Criza medicamentelor este didacta de cele mai multe ori de firmele cu interese in domeniu
    • +3 (3 voturi)    
      Sigur (Marţi, 14 ianuarie 2020, 20:52)

      Jar [utilizator] i-a raspuns lui noi2013

      ca firmele de medicamente au interese in domeniu.Decat sa vanda in Romania cu 2 lei,vand in alta parte cu 10 lei.Tu n-ai face,ma,pesedeule comunist la fel?
    • +2 (2 voturi)    
      Chiar sotia lui Adrian Nastase (Miercuri, 15 ianuarie 2020, 9:30)

      lasa [utilizator] i-a raspuns lui noi2013

      Se ocupa cu sistemul farmaceutic, cu sprijin elvetian, rude cu cetatenie elvetiana, cu foarte multi bani tot in bancile elvetiene, proveniti din.......da, ati ghicit din Romania, probabil ca nu tocmai albi, sau mosteniti de la matusile Tamara. Habar n-aveti ce interese , cat de mari sunt si ce personaje sunt in joc!!!!
  • -1 (3 voturi)    
    si putin PR (Marţi, 14 ianuarie 2020, 18:32)

    noi2013 [utilizator]

    pentru cunoscuta asociatie.... Cel mai bine ar fi ca cele doua doamne sa fie managerii spitalului cu care se lauda. De-abia atunci vor vedea ce inseamna un spital....
  • +3 (3 voturi)    
    fundeni (Marţi, 14 ianuarie 2020, 21:17)

    Anca IleanaDan [anonim]

    institutul clinic fundeni şi institutul oncologic prof. dr. trestioreanu sunt unităţi spitaliceşti diferite, lumea le confundă pentru că sunt 'gard în gard'.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by