Rusia va adopta puteri extraordinare ce permit confiscarea activelor companiilor occidentale „obraznice” pentru a le descuraja să părăsească țara, scriu jurnaliștii de la Financial Times, citând un document oficial al Kremlinului și pe purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin.

Vladimir Putin semnand un decretFoto: Maksim Blinov / Sputnik / Profimedia

Sursele celor de la FT afirmă că Kremlinul a ordonat în secret săptămâna trecută redactarea unui proiect de lege care să permită confiscarea activelor companiilor străine cu despăgubiri minime concomitent cu discutarea unor măsuri și mai dure care includ naționalizarea completă a agenților economici ce vor să părăsească Rusia.

FT notează că echipa de economiști a Kremlinului vrea ca amenințarea naționalizării să facă parte dintr-o abordare de tip „morcovul și bățul” care să pedepsească țările occidentale care confiscă active rusești și să le răsplătească pe cele care fac jocurile Kremlinului.

Un decret oficial redactat la Kremlin și obținut de jurnaliștii de la FT ar acorda statului rus dreptul de preempțiune pentru a cumpăra orice active ale companiilor occidentale de pe teritoriul său la un „discount semnificativ” pentru ca ele să poată fi vândute în câștig.

Ordinul dat de acum de Vladimir Putin cabinetului său prevede de asemenea ca toți cumpărătorii privați din Rusia ai activelor occidentale să fie cu capital integral rusesc, o mutare care ar complica și mai mult orice proces de părăsire a țării.

Kremlinul denunță companiile străine „obraznice”

Contactat de FT, purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a declarat că investitorii și companiile occidentale sunt „mai mult decât binevenite” în Rusia, dar că unele dintre acestea au sistat cu totul plata salariilor sau au decis pur și simplu să părăsească țara, cu pierderi enorme.

„Dacă o companie nu își îndeplinește obligațiile, atunci bineînțeles că intră în categoria companiilor obraznice”, a declarat Dmitri Peskov.

„Le spunem la revedere acelor companii. Iar ceea ce facem noi cu activele lor după aceea este treaba noastră”, a adăugat sfidător acesta.

Oprirea exodului companiilor occidentale după declanșarea „operațiunii militare speciale” anul trecut este o problemă spinoasă inclusiv în rândul oficialilor ruși de rang înalt.

De exemplu, guvernatoarea Băncii Centrale de la Moscova, Elvira Nabiullina, a fost printre cele mai puternice voci care au militat pentru luarea unor măsuri care să limiteze plecarea agenților economici internaționali, fiind îngrijorată că exodul capitalului străin ar slăbi rubla și limita opțiunile investitorilor ruși.

Însă ministrul rus al finanțelor, Anton Siluanov, s-a dovedit mai puțin îngrijorat de situație, văzând în aceasta o ocazie de a extrage bani pentru bugetul de stat al Rusiei.

Au ajuns finanțele Rusiei „în rahat”?

Rusia se confruntă cu un deficit bugetar record din cauza cheltuielilor militare cu războiul din Ucraina și a celorlalte probleme economice cauzate de declanșarea invaziei în data de 24 februarie a anului trecut.

În perioada ianuarie-aprilie a acestui an Rusia a avut un deficit de 3.400 de miliarde de ruble (40,6 de miliarde de euro), potrivit datelor Ministerului de Finanțe de la Moscova, o sumă enormă ținând cont că pe întreg anul 2023 era planificat un deficit de 2.900 miliarde de ruble.

Plafonul respectiv a fost depășit doar o lună mai târziu.

De altfel, în comentarii făcute înspre sfârșitul lunii mai, Andrei Neciaev, primul ministru rus al economiei după căderea Uniunii Sovietice, a declarat că finanțele țării conduse acum de Vladimir Putin au ajuns „în rahat”.

„[Problema] nu e că suntem în rahat, ci că am decis să ne culcăm în el”, a afirmat Neciaev la un forum pe teme financiare organizat în Rusia.

Fostul ministru rus al economiei a spus că Moscova are suficiente rezerve pentru a acoperi deficitul timp de un an, dar că va fi nevoită să se împrumute apoi.

Cum încearcă Rusia să stoarcă bani de la companiile ce vor să plece din țară

Cu o lună înainte de publicarea datelor privind deficitul bugetar, jurnaliștii de la Vedomosti, unul dintre cele mai mari ziare financiare din Rusia, scriau că Ministerul de Finanțe de la Moscova a pregătit o nouă taxă pentru companiile străine ce vor să părăsească țara.

Potrivit surselor celor de la Vedomosti, guvernul rus intenționa să aplice o taxă de 10% pe „profiturile excedentare” realizate în perioada 2021-2022 de către companiile străine. Taxa ar urma să se aplice agenților economici cu un profit mai mare de un miliard de ruble, agenția Bloomberg notând că nicio companie care vrea să își vândă afacerile din Rusia nu va fi scutită de aceasta, deoarece bugetul țării are nevoie de bani.

Proiectul de lege aferent implementării măsurii a fost redactat de ministerul condus de Anton Siluanov, cel care trebuie să își dea avizul pentru orice tranzacție care presupune vânzarea activelor marilor companii străine prezente în țară.

Deocamdată nu este clar dacă noul ordin semnat de Vladimir Putin ar urma să înlocuiască acest plan. Ministerul condus de Siluanov cere deja ca agenții economici străini să își vândă activele unor companii locale cu un discount de 50% pentru a aproba tranzacția.

„Cred că naționalizarea este inevitabilă. Este doar o chestiune de timp”, a declarat acum pentru FT un om de afaceri care se află în procesul de a-și vinde activele din Rusia. „Statul va avea nevoie de bani”, a subliniat acesta.

Urmărește ultimele evoluții din a 477-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.