Uciderea a peste 400 de civili în orașul Bucha a stârnit un val de indignare și furie în Ucraina, dar și în alte țări occidentale. Zeci de cadavre desfigurate au fost găsite în timp ce trupele ruse se retrăgeau din zonă și din alte orașe din regiunea capitalei, deși Rusia a susținut că toate acestea sunt false și este vorba despre o înscenare.

Imagini Maxar din satelit cu ucraineni ucisi in BuchaFoto: AFP / AFP / Profimedia

Uniunea Europeană și Statele Unite au avertizat că vor înăspri sancțiunile împotriva liderului rus Vladimir Putin și a țării acestuia.

La rândul său, China a asigurat că "toate părțile trebuie să dea dovadă de reținere și să evite acuzațiile false înainte de a fi prezentate rezultatele anchetei", susținând că informațiile și imaginile din Bucha sunt "profund tulburătoare, dar trebuie să ne concentrăm pe adevăr".

"Problemele umanitare nu ar trebui politizate, iar orice acuzație ar trebui să se bazeze pe fapte", a explicat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian, potrivit La Razon, citat de Rador.

Noile dovezi pentru ceea ce par a fi masacre civile pe scară largă în urma retragerii Rusiei din zonele Kievului ar putea complica încercările Beijingului de a orienta opinia publică asupra conflictului, în care China a refuzat să critice Moscova. "Adevărul și cauza incidentului trebuie verificate", a spus Zhao.

"China sprijină toate eforturile de a ajuta la atenuarea crizei umanitare din Ucraina. Vom continua să lucrăm cu comunitatea internațională pentru a preveni orice vătămare a civililor", a indicat el.

Ambasada Rusiei la Beijing a folosit platforma Weiboo pentru a respinge acuzațiile, în timp ce omologul său ucrainean a atras atenția asupra "crimelor de război ale Rusiei împotriva civililor din Irpin", un alt oraș în care ar fi avut loc atrocități, relatează AP.

Înainte ca invazia rusă să înceapă pe 24 februarie, China a considerat discuțiile despre o invazie rusă drept "știri false" și alarmism american.

De atunci, a pretins că menține o poziție independentă și adesea contradictorie, afirmând inviolabilitatea granițelor și suveranitatea națională, refuzând în același timp să condamne agresiunea rusă sau chiar să folosească cuvintele "război" și "invazie" într-un aparent respect față de Rusia.