Nici NATO, nici Ucraina nu pot ”de-Putiniza” Rusia. Singurii care pot facea asta sunt rușii, spune unul dintre cei mai mari scriitori ruși contemporani, Mihail Șișkin, pentru cotidianul britanic The Guardian. Afirmația sa vine după ce președintele Joe Biden, în mesajul de la mitingul din Varșovia, spunea: ”Pentru numele lui Dumnezeu, acest om (Vladimir Putin) nu poate rămâne la putere”.

Scriitorul Mihail ȘișkinFoto: bookmag.eu

Șișkin, care trăiește din 1995 în Elveția, a fost și unul dintre intelectualii ruși care au luat atitudine față de războiul din Ucraina. Într-un text publicat în exclusivitate de Contributors.ro, scriitorul spunea că ”Rusia e încercată de durere și rușine. În numele Rusiei mele și al poporului meu, cer iertare ucrainenilor”.

Două tentative de a introduce ordinea socială democratică în Rusia au eșuat deja. Prima perioadă democratică a Rusiei, în 1917, a durat doar câtva luni. A doua tentativă, în anii 1990, a durat câțiva ani cu mari dificultăți. De fiecare dată când țara mea încearcă să construiască o societate democratică, cu alegeri (libere- n.red), parlament și republică sfârșește într-un imperiu totalitar, spune romaniceriul.

Șișkin continuă invocând paradoxul Rusiei: ”Un dictator și o dictatură dau naștere unei populații de sclavi sau o populație de sclavi dă naștere unei dictaturi și unui dictator? Găina și oul. Cum ar putea fi spart acest cerc vicios? Cum s-ar putea naște o nouă Rusie?”, se întreabă Șișkin.

”Nu a existat niciodată o de-Stalinizare în Rusia și nici tribunale Nuremberg pentru partidul comunist. Iar acum, soarta Rusiei depinde de o ”de-Putinizare. Așa cum populației ”ignorante” din Germania i-au fost arătate lagărele de concentrare în 1945, tot așa rușilor ”ignoranți” trebuie să li se arate orașele distruse ale Ucrainei și cadavrele copiilor. Noi, rușii, trebuie să recunoaștem deschis și cu curaj vina ce ne revine și să cerem iertare”, a mai scris romancierul.