Cameramanul Daniel Ciorcila de la Alfa TV a fost agresat ieri dupa-amiaza de un angajat al societatii Diana Forest.

O echipa a trustului de presa Desteptarea (din care face parte si Televiziunea ALFA) a ajuns la societatea bacauana unde izbucnise un incendiu pentru care fusesera mobilizate cel putin sase autospeciale ale pompierilor militari.

In momentul in care cameramanul Daniel Ciorcila (aflat pe un drum public, deci, in afara zonei aflate in proprietatea societatii) a incercat sa filmeze, a fost bruscat de unul din paznicii societatii, care a sarit la el incercand sa-i ia camera.

Precizam ca ziaristul respectiv nu facea altceva decat sa-si exercite profesia iar excesul de zel al bodyguardului nu poate fi explicat in nici un fel.

Cameramanul a reusit sa scape de agresor si s-a urcat in masina.

Echipa de ziaristi a preferat sa paraseasca locul incidentului pentru a proteja aparatura deoarece portarul respectiv chemase ajutoare prin statie.

Este a doua oara in ultima luna cand colegii nostri sunt agresati in timp ce-si fac meseria.

Societatea Diana Forest a fost privatizata si apartine concernului spaniol Fadesa.