Daca la inceput erau doar simple vociferari, acum deja lucrurile tind sa incurce socotelile intreprinzatorilor mici si mijlocii care, in ciuda faptului ca ar trebui sa fie sprijiniti, sunt impinsi in hatisurile birocratiei din care nu ies neaparat cu fondurile care li se cuvin.

De aici nu mai este decat un pas pana cand planurile lor de dezvoltare, bazate pe aceste fonduri, se naruie. Dirijarea incorecta a fondurilor si a facilitatilor nu face decat sa diminueze posibilitatea crearii mai multor locuri de munca.

Mai multe despre aceste nemultumiri, precum si o posibila solutie, in declaratiile de mai jos.

Mircea MĂGUREANU, director general Novus Constanta:

„Atunci cand soliciti anumite facilitati, ori se termina fondurile, ori intervin alte probleme“

„Fondurile comunitare de investitii acordate special pentru IMM-uri ar trebui sa fie in folosul dezvoltarii acestui sector de activitate, lucru care nu se intampla. Aceste fonduri, in marea lor majoritate, sunt deja dirijate sau amanetate inainte de a aparea in Romania.

Acolo unde este mare nevoie de ele, in activitatea de productie, aceste fonduri care ar trebui sa ne ajute pentru investitii in mod special, nu ajung niciodata la noi. Eu am depus sase dosare pentru astfel de fonduri, toate au fost laudate, dar raspunsul a fost intotdeauna negativ, in sensul ca s-au terminat fondurile.

Mai mult, intreprinzatorii nu beneficiaza aproape de nici o facilitate din cele care s-au acordat special lor. Fondurile s-au diminuat treptat si pana la urma IMM-urile chiar nu beneficiaza de facilitati, acestea modificandu-se de la trimestru la trimestru.

Atunci cand soliciti anumite facilitati, ori se termina fondurile, ori intervin alte probleme minore.

Mai nou, nu mai exista fonduri. Am accesat si fonduri PHARE, precum si altele pentru dezvoltarea IMM-urilor, am depus documente la bancile eligibile, dar toate raspunsurile au fost ca suntem in evidenta si urmeaza, in functie de disponibilitatea fondurilor, sa le primim.

Pana atunci, noi trebuie sa ne dezvoltam pentru ca altfel nu se poate. Una dintre facilitati este ca nu se plateste impozit pe profit pentru investitiile realizate. Dar halele de productie le-au scos din aceasta categorie pentru ca sunt constructii.

Unde pui masina unealta pentru care iti ofera aceasta facilitate, decat in hala? Mai mult, ai voie sa ti le pui, dar numai daca le-ai luat dupa data de 1 octombrie 2004, cand a aparut aceasta hotarare.

Este o utopie sa nu fii scutit pentru profitul reinvestit in masini, utilaje, mijloace de productie si spatii de productie. E ca si cum te-ar mai costa un 25, respectiv 16%.

Prin aceasta dirijare incorecta a fondurilor comunitare si a facilitatilor nu s-a facut altceva decat sa se diminueze posibilitatea de a se crea locuri de munca.

Acestea nu se pot crea, in mod special decat in activitatea de productie, iar daca Romania nu face activitate de productie in urmatorii ani, nu mai obtine resurse decat prin forta de munca plecata afara. Asta nu este o politica de dezvoltare.

Cele doua activitati care aduc bani grei la bugetul de stat sunt productia si serviciile. Restul activitatilor sunt consumatoare“.

Iulian GROPOŞILĂ, presedinte PIMM Constanta:

„Poate intra in discutie si intentarea unui proces Agentiei Nationale a IMM-urilor “

„Patronatul Intreprinderilor Mici si Mijlocii Constanta a oferit consultanta in intocmirea a doua proiecte de finantare.

Noi ne-am luat foarte in serios misiunea si am promis ca vom continua sa facem toate demersurile necesare catre Agentia Nationala a Intreprinderilor Mici si Mijlocii pentru a lamuri acest aspect, mai precis, modul in care s-a realizat distributia banilor.

In alta ordine de idei, in momentul in care noi am facut prima interventie la Comitetul Director al Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania, la care a participat seful departamentului de proiecte din cadrul Agentiei Nationale a IMM-urilor, precum si secretarul general al aceleiasi agentii, am facut o

adresa in care aduceam la cunostinta staff-ului agentiei faptul ca modul in care s-a facut selectia proiectelor pentru finantare a fost total netransparent si nu a respectat un principiu de baza.

Din cauza faptului ca selectia s-a facut dupa regula primul venit, primul servit, a existat o necorelare, pentru ca BCR-ul spunea: «veniti la filialele noastre din teritoriu sa depuneti proiectele, iar dupa aceea ele vor fi validate la Bucuresti».

Inchipuiti-va ca proiectele celor din Capitala au ajuns primele, cele din Constanta ajungand, evident, mai tarziu. Deci, procedura a fost gresita inca din prima faza.

Reprezentantii Agentiei Nationale a IMM-urilor mi-au spus ca ei au preluat procedura de pe vremea fostei conduceri a agentiei, deci de pe vremea doamnei Silvia Ciornei, si nu au putut interveni. Noi am mers mai departe.

Datorita faptului ca nu ne-a multumit acest raspuns, am luat in considerare si posibilitatea de a contesta in contencios administrativ modul de accesare a banilor in cadrul acelui program.

Acum suntem in faza in care studiem acest aspect, iar pana la sfarsitul lunii februarie vom lua o decizie daca vom intenta sau nu un proces Agentiei Nationale a IMM-urilor.

Repet, noi am luat in discutie si acest aspect, dar, din cauza ca au avut loc miscarile acestea politice in ultima vreme, iar Agentia s-a aflat intr-un vid de putere, in sensul ca nu se stie cine va prelua conducerea, suntem in asteptare. Pana acum, noi am urmarit toti pasii legali.

De acum incolo, in momentul in care se vor incheia toate fazele amiabile de a se ajunge la un consens, si nu vom mai avea nici o alta solutie, poate intra in discutie si intentarea unui proces Agentiei Nationale a IMM-urilor“.