Despre "zona crepusculara" a judetului Alba, respectiv fosta colonie minereasca de la Hanes, am mai scris si cu alte prilejuri. Recent, cu ocazia unei vizite la Almasu Mare, ne-am deplasat din nou pana la Hanes. Credeam ca, de cand s-a inchis mina si a incetat orice activitate, acolo nu a mai ramas nimeni. M-am inselat.

In colonia in care locuiau altadata cateva mii de oameni (mina avea pe vremea aceea cam 2.000 de angajati), au mai ramas vreo 15 familii, cam 40 de persoane, dintre care jumatate sunt copii. Inca din momentul in care te apropii de colonia ce viermuia candva de oameni, incepi sa te cutremuri. Esti intampinat de o tacere sumbra, de pustiu si ruina...

Zidurile coscovite (de fapt ceea ce a mai ramas din ele), sunt dezolante si napadite de buruieni. Iar firul de apa rosie, continand ucigatoarea "galita", sporeste senzatia de pustiu si distrugere. Apa aceea, ca o rugina in fierbere, arde totul. Pe unde curge ea nu mai creste nici un fir de iarba... Imagini de apocalips.

Abia se mai ghicesc, printre ruine, locurile unde altadata erau clubul, scena pe care urcau artistii la Ziua Minerului sau la alte sarbatori, magazinul universal, atelierul auto etc. Chiar si statia electrica sta gata sa se prabuseasca. Nu mai functioneaza de multa vreme, iar oamenii s-au racordat la reteaua din Almasu Mare.

Care oameni? Iata cativa dintre acesti "supravietuitori" de la Hanes:

*Florin Dodoc are 32 de ani si nu a apucat sa lucreze prea mult la mina. Dar s-a stabilit aici si nu are unde sa mearga in alta parte. Locuieste impreuna cu sotia si cu cei patru copii, dintre care cel mai mic are abia 5 luni. Cei mai marisori merg la scoala din Almasu Mare, cale de 2 km., zilnic. Traiesc cu totii din ajutorul social si din alocatiile copiilor.

Gasesc rar cate ceva de lucru asa, cu ziua, la sapa, la coasa sau la taiat lemne. In total, cele 6 persoane au un venit lunar de 4 milioane de lei. Iar din aceasta suma au dat 2,6 milioane de lei pentru bransarea la reteaua de energie electrica.

*Gheorghe Ciobanu este veteranul coloniei. Este originar din judetul Botosani si are 67 de ani, dintre care 19 si i-a petrecut trudind in subteran, unde s-a imbolnavit de silicoza. A mai lucrat dupa aceea inca 11 ani la mina, dar la suprafata. Este in colonie de 38 de ani, de cand a absolvit scoala de maistri (temporar a trecut pe la Ghelari si pe la Bucium Izbita).

Cei mai multi dintre ortacii lui s-au mutat de mult timp in cimitire, din pricina bolilor sau a accidentelor de munca. A iesit la pensie in 1991, dar ce sa faca? Unde sa mearga? Aici, in colonia de la Hanes este intreaga sa viata...

*Cosmina Mierea este o femeie tanara. Nu a implinit inca 30 de ani. Anul trecut a incercat sa lucreze la confectii, la Zlatna, dar naveta si copilul au facut imposibila continuarea activitatii. Are un baietel de vreo 5 ani iar sotul ei este mai mult plecat.

Acesta a lucrat 8 ani in mina la Hanes si la Gura Barza, iar acum a avut norocul sa-si gaseasca de lucru pe Valea Sebesului, la un tunel de aductiune. Vine acasa o data la trei saptamani, sta doua zile, isi saruta pruncul, isi imbratiseaza nevasta si pleaca inapoi, sa sape in munte.

Dar el se considera norocos ca are de lucru, pentru ca in toata colonia sunt doar patru salariati: el, un taximetrist si doua cadre didactice. De fapt, dupa cum ne-a declarat parintele Florin Achim, din Almasu Mare, care-i mai viziteaza din cand in cand pe acesti "oameni de la capatul lumii", nici in comuna lucrurile nu stau cu mult mai bine.

Si acolo sunt angajati doar la biserica, la politie, la posta, la scoala si la primarie.

*Un caz special il reprezinta sotii Crisan. Olimpia Crisan este invatatoare, iar sotul acesteia este directorul celei mai apropiate scoli. Doamna Crisan a sosit la Hanes in anul 1959, de la Rosia Montana, mama sa fiind originara din Almasu Mare. "Am facut clasa intai chiar aici, la scoala unde sunt acum invatatoare", ne-a declarat dansa.

Apoi, in 32 de ani de invatamant, prin mainile sale au trecut 8 generatii de elevi. Aceasta in conditiile in care strabate zilnic 8 km. dus-intors, din colonie pana la scoala. De ce nu s-a mutat pana acum din colonie, impreuna cu sotul? Nu ne-a dat nici o explicatie dar, probabil, tot din ratiuni sentimentale. Nimanui nu ii este usor sa paraseasca niste locuri in care a trait o viata intreaga...

Sus, la mina, nu am mai gasit decat paznicul si un dulau ciobanesc. Acesta e chiar la "capatul lumii", singur cuc. Ne-a povestit multe lucruri despre mina si despre oamenii care au lucrat candva aici. Inclusiv despre biserica sapata in stanca la orizontul "0", unde minerii isi faceau rugaciunile inainte de a intra in sut. O biserica ce a fost inchisa si zidita dupa 1948.

De ce? Probabil pentru ca atunci a inceput sa se lucreze cu detinuti politici (taranisti, liberali, legionari etc.), iar autoritatile comuniste nu doreau sa le lase acestora nici macar alinarea adusa de rugaciune... Ne-am intors tarziu de la Hanes. Incarcati de tristete.

Cu atat mai mult cu cat am observat doi copii jucandu-se, inocenti, in apa ruginoasa de la mina, tocmai de ziua lor, caci era chiar 1 iunie.

In apa aia cu galita care se scurge mereu din galeriile parasite si inundate. Apa din mina se uneste cu Valea Turnului, o inroseste, apoi trece mai departe in Valea Geoagiului si in cele din urma in Mures. Dar cui ii mai pasa, din moment ce nimeni nu a gasit pana acum o solutie macar pentru oamenii locului?