Ambii primari sunt cercetati penal, „dar sunt oameni gospodari si administreaza zone unde ar fi din nou alesi, cu ochii inchisi, de catre populatie”, cel putin asa explica liderii celor doua formatiuni ale Aliantei aceste achizitii deloc onorante.

ZIUA de Cluj a relatat, in repetate randuri, atat despre cazul Minodora Luca, cat si despre cel al primarului Ionel Farcas, mai precis despre anchetele la care au fost sau inca mai sunt supusi. Inscirerea Minodorei Luca in PD este clara: se poate vorbi de o „racolare reciproca”, intrucat ambele parti par sa aiba nevoie una de alta.

PD, pentru ca Luca este primarul comunei Baisoara si are in administrare cea mai importanta statiune montana din judetul Cluj, iar Luca, desi evita sa motiveze mutarea, avea nevoie de partidul de la putere pentru a stinge scandalurile in care este implicata.

In ce-l priveste pe Farcas, este cunoscut interesul Consiliului Judetean, al carui presedinte este Marius Nicoara, liderul PNL, pentru terenurile si investitiile din zona Apahida, iar, din aceasta perspectiva, trocul este evident.

„Eu sunt presedintele Consiliului Judetean si spun ca aceste licitatii au fost perfect legale”

Presedintele PNL Cluj, Marius Nicoara, este foarte incantat de „achizitia” Farcas. Nicoara a declarat ca primarul din Apahida nu a facut nimic ilegal si ca a reusi sa-l convinga de acest aspect atat in urma discutiilor, dar si aratandu-i documente. „Am avut mai multe intalniri cu Farcas. Pana in 2004, el a fost independent.

El a intrat in PSD cu o zi inainte de alegeri, pentru ca avea nevoie de sustinere. Acum, PNL este un partid foarte important si de aceea a vrut sa vina la noi”, a explicat presedintele PNL Cluj. El a spus ca doar primarii care sunt onesti, cinstiti si au proiecte foarte importante sunt acceptati in partidul pe care il conduce la nivel local.

Despre scandalul privind introducerea gazului in comuna, in care a fost cercetat primarul din Apahida, Nicoara sustine ca de vina sunt presiunile mediatice exercitate de una dintre cele doua societati care au primit lucrarile si ca acestea l-au pricopsit pe primar cu dosare penale.

Despre licitatiile ilegale de concesionare a terenurilor din jurul lacurilor de la Campenesti, instrumentate de Farcas pentru „binele comunitatii” din Apahida, Nicoara este mai transant. „Eu sunt presedintele Consiliului Judetean si spun ca aceste licitatii au fost perfect legale. Cine spune ca nu, este treaba lui, fie el prefectul.

Pe ce baza? Nici o instanta nu a hotarat ca ar fi nelegale”, a mai afirmat Marius Nicoara, mentionand ca, alte aspecte, precum hotararile de Consiliu Local, nelegale, revin instantei. „Este unul dintre cei mai buni primari din judet, daca nu si din Romania, care a construit enorm”, a completat Nicoara.

Vicepresedintele PNL, Horea Uioreanu, indica ograda vecinului din Alianta DA in momentul in care este vorba despre primarii cercetati penal primiti in partid. „Ce alte partide nu au primit primari in aceeasi situatie ca Farcas?”, s-a intrebat, retoric, Uioreanu.

Mai mult, el dezvaluit ca „au venit la noi primari care intentionau sa se inscrie in PNL Cluj si mi-au spus ca s-au facut presiuni apolitice asupra lor, iar, pana la urma, primarii respectivi nu s-au mai inscris in PNL”.

Totusi, el a refuzat sa nominalizeze persoana sau persoanele care au recurs la aceste „presiuni apolitice”, precizand ca nu s-a referit la primarita din Baisoara. „La mine nu a venit, dar nu toti vin la mine”, a mai afirmat el. Si presedintele Nicoara a fost la fel de reticent.

„Nu comentez acest aspect”, a exclamat Nicoara, refuzand si vreo declaratie referitoare la o potentiala oferta facuta de partid Minodorei Luca.

„Inseamna ca ai niste bube in cap si ca esti santajabil”

In cazul Minodorei Luca, primarita din Baisoara, lucrurile sunt mai clare. Presedintele PD Cluj, Daniel Buda, declara, cu putin inainte de acceptarea adeziunii primaritei, ca a fost fortata de PSD sa plece din PD si ca este una din persoanele care au activat foarte bine pentru democrati. Buda spune ca in spatele problemelor cu care se confrunta Luca sunt liberalii din zona.

Buda a adaugat ca asteapta rezultatele de la Politie si i-a avertizat, totusi, pe doritorii de inscriere in PD: „Sa nu creada ca vor scapa de probleme o data cu inscrierea in partidul de la putere”.

Presedintele executiv al PD Cluj, Florin Stamatian, a explicat ca Luca a fost reprimita in partid pentru ca este un om muncitor si gospodar, pe care oamenii din Baisoara ar alege-o, indiferent de partidul din care face parte.

„Daca ea va aplica doctrina noastra in activitate si va respecta politica noastra, nu va fi nici o problema”, sustine Stamatian, adaugand ca, chiar daca primarita a lasat o data partidul in favoarea PSD si s-a reintors, din motive personale, ea si-a dovedit astfel verticalitatea coloanei vertebrale. „Povestile cu presiunile sunt inventii.

Inseamna ca ai niste bube in cap si ca esti santajabil, iar eu n-am nevoie in partid de astfel de oameni”, a adaugat presedintele executiv al PD Cluj. Tudor Stefanie, secretarul partidului la nivel judetean, impartaseste opinia colegilor sai. „Eu am fost pentru. Ea este un primar care domina zona, un om valoros.

Nu este o imagine foarte buna pentru partid, dar cu siguranta ca la urmatoarele alegeri vom castiga Primaria Baisoara”, a precizat Stefanie. El a adaugat ca o cunoaste pe Luca de cand era copil si ca, in cazul in care nu se intampla ceva, nu este o pierdere pentru PD. Cat despre dosarele in care primarita e cercetata, Stefanie este convins ca astfel de lucruri se intampla cu toti primarii.

„Dosare se fac pentru toti care sunt primari, dar multe chestiuni sunt artificiale. Minodora Luca este un om foarte sustinut, are majoritatea in consiliul local. Eu nu sunt de acord cu migratia politica, noi am si sanctionat-o, dar asta este”, a mai afirmat el.