Scandalul in care este implicat Adrian Mutu continua. Fotbalistul a aparut ieri pe toate posturile de televiziune pentru a nega nu ca ar fi avut un incident cu ospatarul de la Restaurantul Safari, asa cum a relatat, in premiera cotidianul „Replica” de Constanta (stire preluata ulterior de Gazeta Sporturilor si televiziuni), ci ca l-ar fi lovit pe acesta.

Gigi Grosu, victima, nu doreste inca sa depuna plangere. Motivul ar fi, pe undeva, lesne de inteles. Gigi Grosu nu este altul decat nepotul lui Vasile Grosu, prim procuror adjunct al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Constanta.

Iar pe de alta parte, Gigi Grosu se teme de reactia lui Beinur Nuredin sau a lui Nicu Gheara, despre care se stie ca au legaturi cu Mutu (de nas de cununie si fin, cum este in cazul lui Gheara).

Vineri, Adrian Mutu a iesit in direct pe toate posturile de televiziune, pentru a poza in nevinovat, sustinand ca a avut intr-adevar un schimb de replici cu chelnerul de la Restaurantul Safari, dar incidentul s-a oprit aici. Mutu a fost deranjat se pare de insistenta cu care chelnerul ii facea poze, si l-a atentionat sa se opreasca. „I-am facut poze la masa si el m-a injurat.

Mi-a zis sa-l las. Apoi i-am zis ca e un drogat. Ne-am certat”. Aceasta este declaratia victimei. Dupa care fotbalistul sustine ca incidentul a luat sfarsit. Numai ca varianta victimei este cu totul alta.

In declaratia depusa la Politie, Gigi Grosu sustine ca a lucrat ca ospatar la New Safari „pana la data de 30 august, cand am fost dat afara de catre unul dintre patronii mei din cauza unui incident pe care l-am avut cu fotbalistul Adrian Mutu”.

Tot Grosu precizeaza in declaratia data la Politie ca dupa cearta de la Safari a urmat episodul petrecut la Hotel Rex, unde a ajuns insotit chiar de Beinur si doi tineri pe care, precizeaza in declaratie, nu-i cunoaste: „Am intrat in camera la Mutu, in care se afla si Cosmin Contra, dupa care i-a chemat si pe Marica si Tamas si in prezenta lor m-a lovit cu un material dur (o teava

infasurata in prosop, in zona toracica, spate), de mai multe ori, provocandu-mi vanatai...”

Gigi Grosu se teme de Beinur, finul lui Nicu Gheara

De cateva zile, Gigi Grosu nu mai e de gasit. Telefonic a declarat ca nu mai doreste sa stea de vorba cu presa, dat fiind ca se teme ca deja nefericita intamplare a transpirat in presa si ii este frica de Beinur Nuredin, supranumit „regele litoralului”, care este nimeni altul decat finul lui Nicu Gheara, ca si Adrian Mutu de altfel.

In acest context, declaratia victimei pare destul de credibila, daca intr-adevar Beinur Nuredin si-a trimis oamenii la restaurant pentru a-l aduce in fata lui Mutu.

Mutu, prins in lantul minciunilor

de alta parte, fotbalistul a afirmat ieri intr-o emisiune televizata ca este imposibil ca ospatarul sa fi patruns in cantonamentul lor din Hotelul Rex. Si aici pare a fi prins insa cu minciuna.

Pe de o parte, este adevarat ca Gigi Grosu nu avea cum sa intre in camera lui Mutu, insa in ipoteza in care chiar Mutu a fost acela care l-a invitat, mai mult fiind insotit de interlopi, accesul victimei nu mai devenea o problema.

Pe de alta parte, asa zisul alibi al vedetei fotbalului romanesc a fost demolat chiar de selectionerul Piturca, deoarece acesta a recunoscut ca s-a intalnit cu ospatarul pe holul hotelului. Selectionerul habar nu avea ca Mutu afirmase ca victima nu calcase, de fapt, niciodata pragul hotelului.

Contactat fiind telefonic, Piturca a declarat ca s-a intalnit cu Gigi Grosu chiar langa camera de hotel a lui Mutu. Departe de a se potoli, desi este clar ca se face vinovat de agresiune asupra ospatarului, Mutu a sunat ieri la Gazeta Sporturilor, amenintand ca ii va da in judecata pe redactorii care au preluat stirea publicata de Cotidianul Replica de Constanta.

Gigi Grosu nu doreste inca sa depuna plangere penala. Situatia este absolut de inteles, dat fiind ca victima are se pare o calitate speciala. Este nepotul prim procurorului adjunct al Curtii de Apel Constanta.

Contactat telefonic, procurorul Vasile Grosu a precizat expres ca este in concediu, motiv pentru care nu are cunostinta despre nici un fel de incident si cu atat mai mult nu are cunostinta daca are nepoti.

Este prima oara cand fotbalistul Mutu este acuzat de agresarea unei persoane, desi pana acum a fost implicat in numeroase situatii cel putin jenante, culminand cu acuzatiile de consum de droguri, conducere sub influenta alcoolului si fuga din cantonament.