Aflat la cea de-a doua editie, festivalul agrar este organizat de Asociatia pentru Renasterea Municipiului Turda, cu sprijinul Fundatiei Ratiu pentru Democratie, in perioada 29 septembrie - 1 octombrie 2006, in centrul municipiului Turda si in Parcul Tineretului.

Daca anul trecut festivalul a debutat timid, cu nici jumatate dintre participantii estimati de organizatori, anul acesta ambitiile sunt mai mari. Organizatorii si-au propus sa doboare un record mondial la impletitul de ceapa. Anul acesta impletim traditia cu ambitia si incercam sa doboram recordul la impletitura cu ceapa.

Actualul record este de 125,1 m si este detinut de Polonia, declara organizatorii. Turdenii isi propun sa depaseasca pragul de 130 de metri, la concurs urmand sa ia parte 36 de participanti din 6 sate din jurul Turzii. Evenimentul va fi evaluat de o comisie speciala din Londra, pentru a valida recordul, iar echipele participante vor avea parte de un training inainte de inceperea concursului.

Alta sectiune a festivalului agrar Turdafest 2006 va fi cea de arta culinara traditionala, organizata pe trei domenii, adic` mancare traditionala, desert si muraturi. Toate retetele participante la concurs vor fi publicate intr-un volum cu retete traditionale turdene. Anul trecut, organizatorii au incercat introducerea acestei sectiuni, insa, din lipsa de participanti, au renuntat la idee.

Una dintre sectiunile cu cel mai mare succes anul trecut va fi reluata in acest an. Anume, expozitia de animale va aduce in atentia publicului exemplare din rasele romanesti de bovine, cabaline, iepuri si pasari.

In acest an, Asociatia Chinologica Cluj va organiza pentru Turdafest o expozitie canina cu demonstratii de dresaj. In cadrul festivalului, vor avea loc, la sediul fundatiei Ratiu pentru Democratie, seminarii pe teme agrare. Seminariile se vor desfasura in fiecare din cele trei zile ale evenimentului, asigurandu-se si un centru de consultanta agricola.

Toate demersurile organizatorilor sunt realizate de echipe de voluntari, in majoritatea lor liceeni, colaboratori ai Fundatiei Ratiu si ai Centrului de Informare Turistica Turda.

Domeniul i-a apartinut lui Ady Endre

Domeniul de la Ciucea a fost cumparat in 1920 de Octavian Goga de la Boncza Berta, vaduva poetului maghiar Ady Endre, prieten intim al familiei Goga. Actualul muzeu de aici evoca viata si activitatea lui Goga, prin intermediul unor documente, carti si fotografii, dar mai ales prin expunerea unor obiecte care i-au apartinut.

Sotia acestuia, Veturia, a construit, dupa moartea poetului, un mausoleu in memoria sa.