Intr-un moment care poate fi considerat unul dintre cele mai grele pentru destinul sau politic, Adrian Nastase a acceptat sa vorbeasca cu ZIUA de Cluj, intr-un amplu interviu, din care publicam astazi o prima sectiune.

In aceasta prima parte, cunoastem un Adrian Nastase rece fata de politica si, in acelasi timp, entuziasmat de conceptele ei, ii descoperim pasiunea pentru arta, istorie si lectura, ii aflam regretele si promisiunile.

Cu o franchete greu de recunoscut la fostul premier, acesta explica de ce si cum a devenit inamicul numarul unu al presei, ce s-a intamplat cu oamenii din jurul sau, pe care i-a sprijinit si carel-au abandonat, relatia sa cu presedintele Traian Basescu si culisele alegerilor prezidentiale din 2004

Domnule Nastase, va spun de la inceput ca nu vreau sa discutam nici despre termopane, nici despre afise electorale. Prima data cand v-am cunoscut, Emil Boc era lector, eu eram student la Stiinte Politice la Cluj, si am venit cu un grup de studenti cu dansul ca indrumator de an, iar dumneavoastra erati presedintele Camerei Deputatilor.

Ne-ati invitat la Bucuresti cu ocazia reuniunii interparlamentare din 1995...

Pe mine ma mira, intr-un fel, ca in tot contextul acesta, al reuniunii francofoniei, nimeni nu a spus ca, in Romania, a mai fost o reuniune, totusi destul de ampla, cu mai multi oameni decat au fost acum, in toamna lui ’95 Au fost atunci 120 si ceva de delegatii. N-a fost chiar un fleac. Dar, nu-i asa, memoria e extrem de selectiva...

Atunci, cand v-am cunoscut prima data, v-am intrebat daca aveti timp sa cititi si ce cititi. Era o carte tradusa de foarte curand la Humanitas, Despre libertate - John Stuart Mill, o aveati si o citeati. De trei saptamani abia fusese scoasa pe piata, am ramas impresionati. Cum arata o zi din toamna lui 2006 pentru Adrian Nastase?

Mi-am pastrat o parte dintre obisnuinte, ma scol la ora sapte dimineata, ascult stirile la postul public de radio, dupa care incerc sa vad care sunt temele principale ale zilei la televiziunile de stiri. Ma uit pe o monitorizare de presa in legatura cu mine ca sa vad care sunt temele de scandal si, dupa aceea, pornesc, sa spunem asa, in programul zilnic.

Care este diferit, in functie de ziua respectiva. De exemplu, daca discutam despre toamna, dupa inceperea cursurilor, am deja pregatit un prim curs de Drept International la Facultatea de Drept si incerc sa vad care ar putea fi lucrurile noi pe care as putea sa le spun.

Am reusit sa public a patra editie a sintezelor de examen pentru studenti si stiu ca sunt extrem de fericiti sa aiba un ghid mai simplu pentru examen. Pregatesc acum a doua editie cu documentele de drept international, in principal tot pentru studenti, si pregatesc un nou manual de Drept International, adus la zi, tot pentru studenti.

In doua dintre zilele saptamanii, sunt ocupat cu cursurile de Drept International Public si cursurile de Drept Informatic. Aproape in fiecare dimineata, la ora noua, merg la Fundatia Europeana Titulescu, pregatesc o dezbatere, de obicei pentru joi, in cursul saptamanii, o dezbatere bazata pe regulile de la Chatter House, pe o tema sensibila.

De exemplu, in zilele urmatoare vom incerca sa facem o analiza a ceea ce s-a intamplat in Ungaria in ultimul timp, dar si despre alegerile din Slovacia sau unele chestiuni legate de Liban. Parlamentul reprezinta, fara indoiala, o zona de activitate.

Ma intereseaza unele dintre temele de politica internationala, activitatea Comisiei de Politica Externa, dar si anumite proiecte de lege, in acest sens chiar am cateva initiative. Am initiat, cu Uniunea Europeana, un proiect legislativ important, pentru a stabili relatia dintre Parlament si Guvern in ceea ce priveste chestiunile europene.

De la 1 ianuarie, va trebui sa existe un cadru foarte exact pentru aceste legaturi si am preluat din cateva modele europene o formula care cred ca se va potrivi si la noi. Din pacate, am unele intalniri cu avocatii, ca sa vedem ce mai avem de facut la DNA. Urmaresc echipa Dinamo in meciurile sale...

Sunteti dinamovist?

Da, de 50 de ani. E o chestiune care nu este de ieri sau de astazi, ii detest pe cei care se schimba de la o saptamana la alta, azi tin cu o echipa si maine cu alta echipa. Si la pierdere, si la castig am tinut cu Dinamo, dincolo de finantatori, dincolo de statutul juridic.

Ce carte tineti pe birou sau pe noptiera?

Acum am o carte pe care o citesc cu foarte mare atentie, Sarkozy (Nicolas Sarkozy - n. red.), e o carte foarte interesanta. Citesc cartile care pregatesc campania prezidentiala din Franta. Si Lionel Jospin, care nu mai participa la alegeri, a scris o carte foarte interesanta, Lumea asa cum o vad, o carte scrisa dintr-o viziune de stanga, moderna, cu accente liberale, extrem de interesanta.

Pe de alta parte, sunt intr-o relatie foarte apropiata cu Dominique Strauss-Khan, care a lansat, in urma cu vreo luna, o alta carte pentru a-si pregati, de fapt, candidatura in zona socialistilor si acum, pe 3 octombrie, se vor depune candidaturile din partea socialistilor pentru o desemnare interna, se va alege cine anume sa-l concureze pe Sarkozy, care vine din partea dreptei.

Temele sunt extraordinar de interesante si ma intereseaza foarte mult, pentru ca, dupa parerea mea, multe dintre aspectele legate de modelul social francez ni se potrivesc si noua si ma intereseaza si critica dinspre dreapta a modelului social francez, dar si incercarile de modernizare, pe care le propun Fabius, Dominique Strauss-Khan sau Segolene Royale, care se pare ca are cele mai mari sanse de a fi desemnata de Partidul Socialist.

Cartea aceasta a lui Sarkozy este o carte care pe mine m-a interesat foarte mult, sunt niste temoignages (marturii, in lb. franceza - n. red.) si este o carte care are deja peste 300.000 de exemplare vandute, intr-o luna si ceva, in Franta, deci este un mare succes.

Ceea ce mi se pare extraordinar aici e o dezvoltare a unei propuneri pe care am facut-o si eu in urma cu catva timp, introducerea unui alt indicator pentru calitatea vietii, care este, de fapt, indicatorul dezvoltarii umane.

Spre deosebire de produsul intern brut pe locuitor, care inseamna doar, sa-i spunem, o analiza cantitativa si care, adeseori, nu tine seama de disparitatile sociale, este un indicator utilizat in sistemul ONU si care inseamna, de fapt, o combinatie intre nivelul de viata, respectiv PIB-ul pe locuitor, dar si elementele care tin de sanatate, mortalitate si speranta de viata, pe de o parte, si elemente care tin de educatie, pe de alta parte (nivelul de alfabetizare, de scolarizare la nivel primar, secundar si universitar). Elementele acestea arata mult mai bine unde se gaseste o societate, din punctul de vedere al dezvoltarii umane, nu doar din punctul de vedere al dezvoltarii economiei. Sarkozy spunea in aceasta carte ca, in 1990, Franta era pe locul opt si a cazut pe locul 16, in 200

Vreau sa fac analiza exacta a ceea ce se intampla si la noi din acest punct de vedere si cred ca este foarte important, trecand de la o dezvoltare pe care noi am marcat-o doar prin nivelul de crestere economica si o chestiune care este de obicei liniara, cantitativa, bazata eventual pe productivitate, si cel mai adesea pe consum, trecand, asadar, la indicatori de nivel mult mai complex.

Sunt si subiectiv, pentru ca Sarcozy mentioneaza intalnirile pe care le-a avut in Romania, cu mine, si o face intr-un mod extrem de frumos, dar cartea mi se pare, oricum, extraordinara. El explica modul cum s-a intalnit, in 2002, si aici este vorba si de Rus (Ioan Rus - n.red.) si de mine, cand a venit pentru a rezolva o problema legata de imigratia clandestina si, in general, de comertul cu fiinte umane si asa mai departe. Scrie cum, la sosirea sa la Bucuresti, a propus colegului roman (Rus) si mai ales stralucitorului premier din epoca, Adrian Nastase, sa facem un document care sa fie foarte concret, bazat pe actiuni.

Cartile acestea pot sa-ti ofere idei pentru solutii. Nu inventam de fiecare data roata. Iata, tot pornind de la modelul francez, am introdus cand eram prim ministru formula venitului minim garantat, care a reprezentat o solutie. Am o foarte mare pasiune pentru carti.

Pasiunea pentru arta, placerea lecturii de cand o aveti? Stiu ca aveti o biblioteca impresionanta...

A.N.: E adevarat, dar ceea ce este important este ca am si citit o parte din cartile acestea.

Din scoala am avut un profesor extraordinar la Colegiul Sfantul Sava, profesorul Barbatescu, si din scola citeam, stiu eu, era perioada existentialismului in Franta, Camus, Sartre, Omul revoltat, Mitul lui Sisif, mi-aduc aminte si acum pasaje intregi din cartea lui Camus si, pornind de la un anumit tip de lecturi, am dezvoltat dupa aceea pasiunea pentru carte si nu ma simt bine daca nu rasfoiesc intr-o zi o carte, sa incerc sa vad lucrurile noi.

Citesc foarte repede si imi dau seama unde pot sa ma opresc sau daca e ceva interesant, iar lucrul acesta este important.

Pe urma, incerc sa fixez anumite lucruri, in unele dintre cartile pe care, in special la Fundatia Europeana Titulescu, le-am pregatit in ultima vreme, corespondenta sau telegramele lui Titulescu, cartile lui despre politica externa, discursurile sale.

Titulescu n-a fost doar un diplomat, un tip rigid, care scria telegrame, spunea m-am intalnit cu X si am ajuns la concluzia ca, sau el mi-a spus ca sau noi trebuie sa. Titulescu era un om de carte, el a facut Facultatea de Drept in Franta, a luat un doctorat extraordinar in Drepturi Eventuale, persoana a Dreptului Civil.

A fost profesor de Drept Civil la Iasi si, dupa aceea, a venit la Bucuresti si a intrat si in zona Dreptului International, a fost in doua randuri, cred, ministru de Finante si dupa aceea a intrat in diplomatie. Ceea ce vreau sa spun este ca el a imbinat Dreptul cu Filosofia si nu este doar un tip rigid, sterp, pe ceea ce se numeste Dreptul Pozitiv, pe regula de Drept. Este un analist, un exeget al regulii de Drept.

Discursurile lui, poate o sa aveti vreodata curiozitatea sa va uitati la cateva dintre ele, spre exemplu la marile lui discursuri la universitatile din Occident, atunci cand a facut, intr-o perioada cand a primit titlul de Honoris Causa la acele universitati, discursurile despre Progresul ideii de pace, de exemplu, sau Ordinea in gandire... E absolut senzational.

Si nu sunt discursuri tehnice, sunt discursuri remarcabile. Deci, pentru mine a fost foarte important, prin 1982, cand s-au implinit 100 de ani de la nasterea lui, am lucrat destul de mult la Asociatia de Drept International si Relatii Interna-tionale sa organizam un eveniment si am publicat atunci destul de mult, pentru a incerca sa-l readucem in memoria contemporana pe Titulescu.

In momentul in care am fost numit ministru de Externe, unul dintre primele obiective a fost de a-i pune in aplicare testamentul. El a murit la Cannes, in 1941, dupa ce, in 1936, a fost dat afara din Guvern pentru ca era pro-francez si tinea cu Alianta. Era ascensiunea nemtilor, a nazistilor, si atunci Guvernul l-a sacrificat, Guvernul si-a dat demisia, a doua zi refacandu-se fara el.

Deci, el a plecat in 1936 si, dupa aceea, n-a mai fost primit in tara, era considerat mare dusman al lui Carol al II-lea si, in momentul in care a vrut sa mearga in Elvetia, nu i-au mai dat viza de intrare, in 1940, si asa, bolnav si parasit de toata lumea, a murit in 1941, la Cannes. Din 1990, am inceput, am creat un comitet international.

El a spus in testamentul lui ca ar vrea sa fie inmormantat la Brasov, in centrul Romaniei geografice, la picioarele lui Tache Ionescu. Tache Ionescu, care era modelul lui, era inmormantat la Sinaia. Tache Ionescu la Sinaia si eu la Brasov, sper ca cetatenii Brasovului sa accepte si sa puna in aplicare, asa spunea. In 1992, am reusit, printr-o operatiune de comando, sa il aducem la Bucuresti.

A fost o poveste extraordinara pentru ca am avut aprobare de deshumare pentru o zi si am dus un avion militar acolo si am reusit sa-l aducem in tara. Sigur, multi au uitat lucrurile acestea, dar aceasta a fost in 1992 si, pe urma, am dezvoltat toata chestia asta.

Deci, eu cred ca era un tip dificil, ca personalitate, stiu ca era dificil, avea si o problema de sanatate, avea temperatura foarte scazuta si tot timpul ii era frig, avea mari probleme de sanatate, dar a reusit niste lucruri absolut senzationale.

Din pacate, va trebui sa trecem la un alt registru, desi e o placere sa stam de vorba cu Adrian Nastase, omul preocupat de arte si omul care are ce spune in aceste domenii.

Din spusele oamenilor care faceau parte din delegatiile dumneavoastra, cand erati premier, dupa ce terminati intalnirile, la Londra, Paris, Bruxelles, o ora sau doua pana la plecarea avionului le petreceati prin librarii, prin anticariate. Este adevarata aceasta informatie?

A.N.: Eu am o mare pasiune pentru carti, dar si pentru semnele care pot sa explice mai bine istoria romanilor, si nu stiu daca ati avut vreme in Bucuresti sa vedeti Muzeul Hartilor Vechi. Ar trebui sa mergeti sa-l vedeti. Este pe strada Londra, daca aveti timp trebuie sa mergeti sa vedeti muzeul acesta. Este un muzeu cu trei etaje.

Eu am donat 700 de harti vechi si este, probabil, muzeul de harti vechi cel mai important din Europa. Cele mai multe dintre ele sunt harti ale teritoriilor romanesti si se pot vedea dupa 1500 si ceva pana la 1900 si ceva, se poate vedea felul in care au fost plasate frontierele intre romani. Este pasionant. Sunt foarte multe harti despre Transilvania, foarte multe.

Unele sunt din perioada independenta, iar altele din Imperiul Austro-Ungar. Sunt foarte multi anticari in Europa care ma stiu foarte bine, imi trimit scrisori, adrese. Unii dintre ei, pe care ii cunosc, spre exemplu cel de la muzeul despre care iti spun, a mai facut un muzeu, cu inca vreo 200 de harti vechi, si la Cornu, de curand.

M-au enervat unii care ma tot intrebau cat au costat, de fapt, hartile. In momentul in care cumperi o harta veche, in Occident, despre, stiu eu, Valahia, care nu intereseaza pe nimeni acolo, valoarea lor e foarte scazuta. Probabil americanii care vin in Europa sunt interesati de Italia, de Franta, dar teritoriile astea niciodata n-au interes acolo, si atunci valoarea lor este foarte scazuta.

In Romania, banuiesc ca valoarea este mult mai mare, pentru ca e vorba de istoria noastra, dar eu nu le-am vandut, eu le-am facut cadou. In momentul in care Alina Pippidi, sau nu stiu cum o cheama pe fata asta, a incercat sa numere hartile si sa le stabileasca si valoarea, sigur ca m-am enervat, si atunci am zis mai fac un muzeu de genul asta.

Mai aveam 200 de harti si-am mai facut unul la Cornu, care este, de asemenea, foarte interesant. Mai sunt 300 de harti care sunt in depozite la Muzeul Hartilor si facem acum o expozitie itineranta, care va merge in mai multe localitati din mai multe judete.

Chiar m-am enervat, pentru ca, pana la urma, ceea ce nu se intelege este ca un colectionar nu strange lucrurile pentru el, in cele din urma colectiile se doneaza, ajung in posesia statului, in cadrul comunitatii, in zona publica, aceasta este marea bucurie, sa impartasesti, sa oferi. Sigur, am cateva harti acasa, pe care le tin la mine, dar, in rest, ma bucur ca ele pot reprezenta ceva.

Se fac lucrari de doctorat, studentii sau elevii merg acolo sa le vada. Acum au mers la Haga, pentru povestea asta cu delimitarea patului continental, actiunea noastra la Marea Neagra. Deci una dintre harti, cu Insula Serpilor, este fotografiata si pusa in dosar, dupa o harta pe care eu am dat-o la muzeu, si mai sunt altele. Nu stiu daca mai am aici, ar trebui sa am un atlas de la Muzeul Hartilor...

Un intelectual veritabil este si un interlocutor placut. Adrian Nastase a reusit, din iarna lui 2002 pana in 2005 si chiar primele trei luni ale anului 2006, sa fie tinta predilecta a presei.

Cum ati reusit sa rupeti relatiile cu o presa cu oameni pe care ii cunosteati, comentatori politici, analisti, directori de ziare, cu care fara indoiala discutati, aveati o relatie normala, cum ati ajuns sa fiti de-a dreptul urat de acesti oameni? Cum ati ajuns sa fiti tinta predilecta a atacurilor de presa, incepand din 2002? Daca cineva face o analiza, atunci a fost momentul cheie, declicul care a declansat atacurile care au culminat cu iarna lui 2005

A.N.: Lucrurile sunt destul de simple, pana la urma. Pe de o parte, in Romania exista o supraoferta de presa. Se vede asta si pe televiziuni, si pe ziare. A existat o batalie foarte mare in perioada aceea, pentru ca nu erau foarte dezvoltate investitiile straine, iar publicitatea de stat avea un rol destul de important.

Multe dintre ziare, pe de o parte, aveau nevoie de acesti bani, care nu veneau de la mine, veneau de la regiile care erau in subordinea unora dintre ministri, iar, pe de alta parte, aveau complexul de a functiona pe baza acestor bani.

Deci luau banii, dar apoi atacau?

A.N.: Da. Pe de o parte pentru ca primeau banii din anumite zone din ministere, nu puteau sa atace acolo, dar, in acelasi timp, trebuiau sa atace. Tinta cea mai simpla eram eu, pentru ca eu nu dadeam direct banii. Sau nu eu dadeam banii. Banii erau dati din zona guvernamentala, dar din zonele adiacente. Este una dintre explicatii.

Faptul ca acesti bani plecau de la Ministerul Transpor-turilor, Ministerul Industriilor, ii proteja pe Miron Mitrea sau Dan Ioan Popescu, si dumneavoastra erati tintit, pentru a lovi, totusi, intr-o guvernare asupra careia plutea anatema coruptie

A.N.: Puteti vedea cum erau ziarele in perioada aceea.

In pagina intai eram eu facut pulbere, in pagina a treia era jumatate de pagina cu, stiu eu, Folositi Caile Ferate Romane in orice imprejurare, cand vreti sa vizitati un prieten sau CFR Marfa, daca vreti sa va carati rucsacul pana la Sinaia, sau, daca vreti, Cel mai bun aeroport pe care il puteti utiliza daca vreti sa mergeti la Paris este Otopeni.

Intr-o competitie extrem de dura pe zonele acestea, va dati seama ca era nevoie de foarte multa publicitate.

Sau controlorii de trafic aerian in Evenimentul Zilei...

Exact. Evident, e greu sa iei de la cineva niste bani si sa-l critici in ziarul respectiv, dar asta a insemnat si un complex al celor de la ziarul respectiv. Banii erau luati de catre sefi pentru a tine ziarul, dar cei care erau ziaristi, reporteri, ei chiar nu simteau chestiunea aceasta. Bun, eu am inteles-o destul de tarziu.

Pe de alta parte, eu eram foarte ocupat, am crezut ca este important ceea ce fac eu ca prim ministru, sa rezolv problemele economice sau sociale si nu mergeam sa beau cafea la Marriott, nu mergeam la Golden Blitz. Eu am crezut ca, schimband realitatea, schimbi si perceptia in bine.

Am crezut ca sunt niste lucruri care contau si care se vor impune ca atare ca rezultate pozitive, dar nu-i chiar asa, din pacate. Am descoperit lucrul acesta... Sigur ca am facut si eu niste greseli si in ceea ce priveste structurile de comunicare ale Guvernului, unele dintre ele poate si din cauza celor care conduceau aceste compartimente.

Uneori am crezut ca, spre exemplu, o sa reusim sa fim suficient de sofisticati, avandu-l pe Vasile Dincu la Departamentul de Comunicare Publica. N-a fost asa, pentru diverse motive. Nu intotdeauna cineva care este foarte bun teoretician reuseste sa comunice foarte bine cu ziaristii sau cu mass-media din Bucuresti in special.

Pe de alta parte, Departamentul de Analiza Institutionala urmarea cu foarte mare atentie unele dintre lucruri si evalua, cel putin asa imi spun unii ziaristi, mult prea subiectiv unele dintre texte.

Sunt multe lucruri de spus, din aceasta suma de ambiguitati, de complexe, de frustrari, de persoane... Nu s-au ridicat la nivelul asteptarilor dumneavoastra Dan Andronic, Alin Teodo-rescu sau Bogdan Theodorescu?

A.N.: Ce se intampla, niciodata nu am dat vina pe consilierii mei. Cine face un astfel de lucru inseamna ca nu merita sa fie in politica. Pana la urma, cel care greseste este intotdeauna cel care decide. Si eu luam deciziile, deci nu pot sa ma plang. In campania electorala am avut, de exemplu, un grup de cercetare senzational din Statele Unite.

Pe analiza, de altfel, pe strategii, ei n-au de unde sa stie care sunt sensibilitatile legate de PRM, de UDMR, de felul in care au mers lucrurile intr-un anumit moment. Grupurile de evaluare faceau acest lucru, si Bogdan Teodorescu, si Dan Andronic, Alin Teodorescu, care intotdeauna era fie prea optimist, fie prea pesimist.

Dar, pana la urma, analiza lui cantitativa poate sa fie foarte interesanta, si analiza stocastica pe care o propune. Dan Andronic este mult mai potrivit pentru analiza de culise a politicii si, la el, unele dintre concluzii pot fi influentate de ultima informatie pe care a primit-o. Bogdan este un foarte mare specialist al comunicarii.

Fiecare dintre ei are merite, dar in ceea ce priveste deciziile, sigur ca eu imi asum lucrurile rele.

Au existat persoane in jurul dumneavoastra carora sa le fi acordat prea mult credit? Acum, dupa atata timp, aveti regrete? Si va dau trei nume: Cozmin Gusa, Victor Ponta, Gabriel Oprea.

Sigur ca am regrete. Dupa parerea mea, Cozmin Gusa a aratat in mod evident ca este un tip bun in politica. Defectele lui, insa, nu s-au corectat. El ramane mai departe omul orchestra si ramane foarte tentat sa fie un showman, nu un om politic. El critica intr-un fel nu stiu ce oameni din jurul meu. Candva cred ca o sa spun cum l-am cunoscut, si prin cine si cum, dar nu e momentul acum, inca...

Dar ce mi se pare important este ca el a dorit sa obtina prea mult, prea repede. Si obtinuse deja foarte mult ca secretar general. El a considerat ca vrea mai mult. In loc sa faca ceea trebuia, si anume o munca din aceasta de furnica pentru a tine o organizatie cu sute de mii de oameni, el juca tenis, mergea la vanatoare...

V-a afectat conflictul pe care Cozmin Gusa l-a declansat cu Miron Mitrea, Dan Ioan Popescu, Viorel Hrebenciuc, care erau oarecum pilonii de baza ai partidului (PSD)?

A.N.: Nu erau neaparat pilonii. Aici probabil ca adevarul era undeva la mijloc, in unele dintre lucrurile care se comentau. Pe mine altceva m-a deranjat. Eu i-am propus un plan de cariera care trebuia sa ii dea o perspectiva foarte solida si sa-i dea legitimitate in interiorul partidului. Faptul ca eu l-am impus la un moment dat nu era suficient.

Si atunci, eu i-am propus sa fie candidat pentru Primaria Bucurestiului, cu o conditie, sa fie si prefect un an, ca sa invete Bucurestiul.

Pentru ca Traian Basescu nu putea fi batut cu teorii generale despre sistemul ticalosit din Bucuresti, deci trebuia sa stii, s-a vazut si mai tarziu, conteaza in ce masura stii daca un cartier este sau nu este din Bucuresti, sau o strada este intr-un sector sau altul. Lucrurile acestea nu le poti afla numai citind ghidul orasului, deci era nevoie sa lucreze. El n-a vrut sa faca lucrul acesta.

Cred ca nu a inteles inca faptul ca si in politica este nevoie de munca. Cred ca aici este punctul lui slab si conteaza foarte mult dorinta de a fi la televizor, pe sticla, in fiecare zi. Sunt lucruri care, totusi, nu marcheaza pe termen lung. In sfarsit, nu vreau sa fiu rau.

Victor Ponta este la fel, unul dintre cei mai tineri care, dupa parerea mea, au reusit sa se impuna destul de bine in viata politica romaneasca, in ultimii ani, si cred ca va avea o cariera destul de buna in masura in care va intelege ca nu poti sa faci politica de unul singur.

El are inca o chestiune, i-am spus-o si direct, o problema de caracter, pe care sper sa si-o corecteze daca va considera acest lucru important. Eu cred ca este important caracterul in politica. El si-a facut mana in politica, in ultimii doi ani, criticand partidul. De curand, l-am auzit spunand ca nu accepta ca cineva sa-i critice partidul, deci mi s-a parut aproape amuzant.

El, in felul acesta, intr-un fel, s-a plasat in zona unora dintre analistii portocalii, a incercat sa le obtina bunavointa, pentru a-l promova mai mult, ca imagine, dar cu pretul unor pierderi la nivelul partidului, ceea ce colegii din partid nu i-au iertat si probabil o lunga perioada de timp nu-i vor ierta, si este ceea ce i se reproseaza.

Deci, Victor are problema aceasta si mai are si alte cateva probleme, dar este un tip valoros, are cunostinte juridice serioase, are cunostinte politice din ce in ce mai bune si, sigur, se bazeaza pe o garda pretoriana restransa, care nu va fi suficienta pentru a-l sustine pe termen lung. Discutam despre Gabriel Oprea.

El face parte alaturi de Nica, Sarbu, Tanasescu, Bejenariu si Diaconescu din grupul de ministri promovati exclusiv de dumneavoastra, carora le-ati dat credit.

A.N.: Pe Gabi Oprea nu l-am mai vazut in ultima vreme, am primit tot felul de comentarii, ca incearca sa se camufleze la teren, sa ia culoarea terenului, dar, sa spun sincer, chiar nu ma intereseaza, poate sa faca absolut ce crede. Eu am considerat la un moment dat, poate gresit, ca loialitatea poate sa reprezinte in sine un aspect, o valoare.

Si aici probabil m-am inselat eu, la unii dintre oameni, am considerat ca este vorba de loialitate, cand, probabil, era mai curand vorba de oportunism.

Care a fost rolul lui Viorel Hrebenciuc in guvernarea PSD?

A.N.: N-a avut un rol foarte important. Sau a avut un rol foarte important in Parlament, ca sprijin.

Viorel Hrebenciuc, trebuie sa recunosc, a avut un rol foarte important in ceea ce priveste sprijinul Parlamentului pentru agenda legislativa asociata cu proiectele mari - eliminarea vizelor, intrarea in NATO, finalizarea negocierilor cu Uniunea Europena, s-au aprobat cateva mii de legi in patru ani. Si Hrebenciuc, ca lider al grupului din Camera Deputatilor, a avut un rol deosebit de important.

De altfel, in ultima parte, la sedintele de Guvern participau si liderii grupurilor parlamentare, si el a participat la multe dintre sedinte. In acest plan, rolul lui a fost unul foarte important.

S-a discutat foarte mult ca, de la Carol al II-lea incoace, dumneavoastra ati fost urmatorul lider al Romaniei in jurul caruia s-ar fi creat o camarila si s-au vehiculat nume, intai de catre presa, apoi de analisti, apoi de catre votanti.

Am sa va spun o scurta poveste: l-am avut ca invitat acum cinci saptamani pe Ioan Talpes, la emisiunea pe care o moderez la o televiziune locala, si l-am intrebat daca, atunci cand era in functiune, va semnala daca primea informari despre grupul Cocos, Petrache, Bittner, anumiti oameni de afaceri care erau perceputi ca fiind extrem de apropiati de dumneavoastra si ca anumiti ministri chiar ar da socoteala acestor domni, in detrimentul institutiei premierului, daca vreti. Dansul mi-a spus ca da, v-a semnalat intr-o sedinta de guvern si dumneavoastra i-ati fi raspuns ca sunt niste oameni de incredere. Ce puteti sa spuneti despre acestea?

A.N.: S-au creat foarte multe legende. Pe Bittner il stiu de foarte, foarte multi ani si cred ca si-a vazut de zonele lui de afaceri, si pe cele mai multe nu le-a facut in perioada cand eram eu prim ministru. Eu nu aveam foarte mult timp de discutat cu ei sau cu altii. Cred ca aici este vorba de foarte multa legenda.

Foarte multi oameni s-au folosit de numele meu, mergeau in diferite locuri sau sunau si spuneau ca a zis Adrian Nastase, ar vrea Adrian Nastase. Nu am avut mecanismele de control pentru a vedea intotdeauna ce se intampla in astfel de situatii. Si astfel de lucruri existau..

Nu neaparat grupuri, dar niste oameni sunt in apropiere... Sunt convins ca domnul Talpes stie mai multe despre domnul Tender, de exemplu, despre alte persoane, despre domnul Itu, la un moment dat. Pot sa dau foarte multe nume de persoane care, intr-un fel sau altul, au interferat pe orbite in zona politica.

Sigur ca a fost foarte usor pentru cei care voiau sa arunce noroiul din curtea lor, sa arunce spre doua persoane care, pe de alta parte, as spune ca au facut mai multe afaceri cu Primaria inainte ca eu sa fiu prim ministru decat dupa aceea. Sigur, as putea sa fac multe comentarii pe seama asta.

Eu nu cred ca aici a fost batalia cea mai mare, pe cinci terenuri sau sapte privatizari din astea marunte, cred ca marile probleme au fost persoanele legate de petrol. A fost o concurenta foarte dura in zona Petromidia si Rafo si nemultumirile pentru care, intr-un fel, am platit eu. Si in campania electorala, dar si dupa.

Ce l-a facut pe Cornel Nistorescu si pe Evenimentul Zilei, care a fost timp de doi ani principala arma, de fapt si in 2005, al treilea an, principala arma cu care ati fost atacat?

Ce l-a facut pe Cornel Nistorescu sa se schimbe, el a fost la un moment dat prietenul dumneavoastra, sau ma rog, apropiatul dumneavoastra?

A.N.: Relatia mea cu Cornel Nistorescu a fost, ani de-a randul, o relatie foarte buna, amicala, ne vedeam cu sotiile, ne vedeam in familie, in multe randuri. La un moment dat, am avut o discutie acasa si discutia respectiva a aparut, oarecum transformata, dar a aparut intr-un editorial de-al lui, in zilele urmatoare.

I-am spus ca, din momentul acela, vom avea o relatie cititor-scriitor, ca n-are rost sa complicam relatia noastra. A fost ceva foarte personal atunci, iar in ceea ce priveste Evenimentul Zilei, imi aduc aminte, Cornel Nistorescu in vremea aceea participa impreuna cu ambasadorul american la Bucuresti la o intensa cruciada impotriva lui Sorin Ovidiu Vantu.

Eu eram vazut ca fiind un aparator al lui Vantu. Ulterior, eu am trecut in opozitie, iar el a trecut la Realitatea.

Ce reprezinta la aceasta ora grupul de la Cluj in PSD ? Va intreb pentru ca, la fel, sunt lideri pe care dumneavoastra i-ati creditat, Vasile Puscas, Ioan Rus, Vasile Dincu, sunt oameni fideli sau, ma rog, oameni sustinuti de dumnea-voastra.

A.N.: Tot o legenda. Grupul de la Cluj a fost o formula pentru a identifica un anumit curent de opinie in partid si a fost bine din punctul acesta de vedere. Eu am fost, intr-un fel, la mijloc, dupa alegeri in special, intre ei si domnul Iliescu, incercand sa pastrez acea impletire de generatii in care cred foarte mult.

Un partid mare are nevoie de coabitarea unor generatii diferite, a unor curente, unele mai aproape de stanga, mai radicale, altele mai aproape de centrul politic-ideologic. Intr-un fel, grupul acesta de la Cluj a incercat sa domine si numeric. Nu a reusit decat prin tot felul de aliante, inclusiv la momentul congresului.

Practic, ei au fost purtatorii unui anumit semnal, dar sprijinul de voturi a venit in special din alte zone, ceea ce a afectat destul de mult credibilitatea purtatorilor. Iar, dupa aceea, s-a vazut foarte clar in Ardeal ca cei care fusesera sprijiniti de cei de la Cluj au disparut de pe harta, numarul primarilor a devenit aproape nesemnificativ in zona din Ardeal.

Eu cred ca este important intr-un partid, cum este si al nostru, sa ne decidem daca vrem sa avem platforme clare, peste un statut clar, si atunci putem sa evaluam ca forta numerica in primul rand, pentru ca grupul de la Cluj este un fel de platforma nevalidata, intr-o structura de partid, de aceea ramane o formula ezoterica pe care fiecare o foloseste cum vrea, intr-un moment sau altul.

A fost, sigur, si problema suferintei lui Rus, a maladiei destul de complicate, a convalescentei care sigur ca l-a tinut mai departe de centrul de putere. Puscas a ramas pe o zona supertehnocrata, deci el practic nu se implica in bataliile politice, isi pastreaza o valoare de intrebuintare, mai curand de tip functionar de nivel inalt. Dar nu intra in bataliile politice decat in situatii limita.

Dincu a inceput sa se simta mult mai confortabil in viata politica si, adeseori, mesajele pe care le da creeaza stropi, creeaza unele probleme, dar este evident ca el este ideologul acestei platforme, al acestui grup, si ca, uneori, unele dintre solutiile lui sunt mai extravagante pentru un partid care niciodata nu va fi votat, de exemplu, de Doina Cornea.

Si, oricat am incerca noi sa facem eforturi in acest sens, probabil ca va fi destul de greu, de aceea ma intreb daca n-ar trebui sa renuntam sa ne mai uitam la toate talk-show-urile de la televizor, sa mergem asa cum am fost eu, spre exemplu, si ieri, in judetul Olt.

Erau actiuni legate de memoria lui Titulescu, e adevarat, dar erau cateva mii de oameni intr-o actiune care mie mi-a aratat ca exista un rezervor extraordinar de empatie, in continuare, pentru partid, pe care noi nu reusim sa-l valorificam suficient.

Este Mircea Geoana liderul potrivit pentru PSD, in acest moment?

A.N. (zambind): Cred ca eu nu sunt cel potrivit sa dea un raspuns la intrebarea aceasta. Ce reprezinta desemnarea lui George Maior ca director al SRI pentru PSD?

A.N.: Daca privim un eventual rezultat, este o decizie foarte buna. Nu stiu, insa, ce a dus la propunerea respectiva. Imi place sa cred ca, devenind membri si ai Uniunii Europene, cei de la Bruxelles doresc ca noi sa intram intr-o zona de normalitate si de soliditate, inclusiv pe zona serviciilor.

Si dupa ce am vazut ca, timp de luni intregi, ne-am spalat rufele in interiorul frontierelor, dar pe toata mass-media, probabil ca si-au spus ca, in definitiv, chestiunea aceasta nu poate sa foloseasca decat unor servicii de informatii mai de la Rasarit.

Si probabil ca ar fi nevoie de o anumita seriozitate in abordarea acestor teme, mai ales ca, de-acum inainte, ei vor avea nevoie de o Romanie care sa participe la, stiu eu, relatii mai stranse in tot ceea ce priveste lupta antiterorism.

Ne-am jucat cu Politia Politica inainte de 1989, cu ascultarile, cu militienii, cu batut unii si altii, cu povestile astea legate de banii pe care unele dintre grupuri trebuiau sa-i transfere, dupa alegeri, la alte grupuri cu ajutorul unora dintre serviciile de informatii.

Cred ca e nevoie, de acum, sa acceptam o alta functionalitate a serviciului de informatii interne si, din acest punct de vedere, intr-o logica superioara a numirii, George Maior este o candidatura foarte buna. In jocul politic intern, evident ca lucrurile sunt mult mai complicate si, desigur, apar speculatii, apar diferite razboaie, fracturi in interiorul partidelor. E o batalie care va mai dura...

Deconspirarea a dat peste cap ierarhiile din societatea romaneasca? Ea va merge pana la capat sau se va opri?

A.N.: Dupa parerea mea, s-a oprit deja.

De ce l-ati iertat pe Traian Basescu in 2003-2004? Aveati dosarele la dispozitie. Cine a intervenit pentru el, Ion Iliescu?

A.N.: Eu am, probabil, o problema de atitudine si de caracter. Mi-o reproseaza foarte multi. Nu sunt razbunator, nu imi propun sa-i pedepsesc pe cei care mi-au creat o problema, nu cred ca un om politic trebuie sa-si piarda vremea privind spre adversari si gandind cum sa-i puna la pamant. Probabil ca eu am gresit din acest punct de vedere. Regretati acum?

A.N.: Nu, nu regret. Eu nu pot sa fiu altfel. Nu puteam, spre exemplu, in perioada in care eram vecin cu Traian Basescu, beam seara un pahar de whiskey cu el, iar a doua zi sa ma gandesc cum sa il elimin de nu stiu unde... Sigur eu am incercat, de altfel, o formula care n-a functionat.

Era, cred, foarte aproape sa duca la o fuziune intre PSD si PD, tocmai pentru a misca stanga romaneasca pe un spatiu mai larg si pentru a-i da mai mult oxigen inainte de alegerile locale. Pentru ca era foarte clar ca noi, cu 30%-35% voturi, oricum vom avea nevoie de un partener sau mai multi parteneri pentru guvernare. Si, pana la urma, am ajuns la o formula...

Destul de altruist, dupa primul tur de scrutin, eu am considerat ca lucrul cel mai important este sa fixez, sa consolidez o formula de guvernare, majoritatea de guvernare. Ceea ce era intelept din punct de vedere politic, dar stupid din punctul de vedere al intereselor practice.

Pentru ca, in momentul in care am creat si s-a batut in cuie, cel putin dupa o perioada de timp, o majoritate PSD, PUR, UDMR si grupul minoritatilor, colegii mei au inceput sa se ocupe de formarea Guvernului si nimeni nu s-a mai ocupat de al II-lea tur de scrutin. Sau, in orice caz, mult mai putini. V-ati simtit parasit intre turul I si turul II de scrutin?

A.N.: Intr-un fel, sigur ca da. Sigur. Pentru ca vorbeam la pereti.

V-au lipsit 220.000 de voturi...

A.N.: Exact. A fost si ceea ce s-a intamplat in Bucuresti. Noi nu am reusit sa avem o campanie foarte buna sau sa gasim mesajele potrivite in Bucuresti, pentru ca, practic, daca luam toate judetele, eu am avut mai multe voturi decat Basescu, dar diferenta din Bucuresti a modificat complet peisajul.

Deci diferenta, la limita, a fost data de diferenta de voturi dintre mine si Basescu, din Bucuresti. Sigur, puteam sa iau mult mai multe voturi si in alte zone si atunci probabil ca n-ar mai fi contat lucrul acesta. Cititi partea a doua a interviului in editia de luni a cotidianului nostru.