Vicepresedintele PD Bistrita-Nasaud, Ovidiu Bozbici, si sotia lui sunt acuzati ca nu au platit datoriile de la doua blocuri ANL

Locatarii din doua blocuri ANL din Bistrita risca sa ramana fara caldura, apa si energie electrica din cauza ca au acumulat restante de 61.000 de lei catre furnizorii de gaz si apa rece, plus alte datorii catre furnizorul de energie electrica.

Cele 62 de familii din bloc sustin, insa, ca nu au stiut nimic despre aceasta situatie pana in urma cu cateva zile cand au aflat in-tamplator ca administratorul blocului a incasat banii, dar nu a achitat fac-turile.

Oamenii au apelat la presa, socati de faptul ca administratorul, Simona Bozbici, directoarea unui saptamanal bistritean si cores-pondenta unui cotidian central, si sotul acesteia, vicepresedinte al filialei judetene a PD, nu pot sa justifice ce au facut cu banii. Potrivit locatarilor, cei doi s-au multumit sa spuna ca vor acoperi prejudiciul si ca vor cere o expertiza.

Vicepresedintele PD Bis-trita, Ovidiu Bozbici, a recunoscut ca situatia a scapat de sub control si a motivat ca facturile pentru gaz pe lunile de iarna au venit nejustificat de mari si in plus s-au trezit cu penalitati pe anul 2004.

"Situatia ne-a luat pe nepregatite. Am platit doar ieri penalitati de 100 de milioane, insa majoritatea datoriilor sunt pe lunile ianuarie, februarie si martie, de cand eu am refuzat sa mai incasez banii si am predat situatia Primariei pentru un audit. Apa venea dubla fata de citirile individuale. Vom cere o expertiza financiara.

Nu sunt prost, nici tampit sa imi risc pozitia si nu ne-am fi expus la asa ceva. Daca auditul va depista un prejudiciu, ni-l asumam in intregime si vom plati din buzunar", sustine Bozbici.

Locatarii sunt speriati de faptul ca saptamana viitoare le vor fi demontate contoarele, in cazul in care nu se achita datoriile restante.

Consecinte

Un pagubit este chiar directorul executiv adjunct al Politiei Comunitare Bistrita, Florin Frandes. "Nimeni nu se astepta, sunt persoane publice amandoi. Locatarii sunt furiosi. Ei erau cu platile la zi.

Poate ca unul, altul sa mai intarzie o luna, dar acum aflam ca nu sunt platite la gaz facturile din martie, la apa rece din decembrie si la energie electrica inca asteptam sa ne trimita situatia", a declarat Frandes.

El a mai adaugat ca furnizorii de utilitati nu pot justifica motivele pentru care nu i-au instiintat pe locatari despre restante si nu au luat nici o masura pentru a-si recupera datoriile.