Fondul britanic Safe Proprety Investments a publicat pe site-ul oficial preturile la apartamentele vandute in cadrul complexului rezidential Carpatina, dezvoltat de catre firma romaneasca Real Construct Grup, preturi mult sub nivelul celor practicate in alte ansambluri rezidentiale ce se construiesc la Sibiu.

Potrivit datelor reprezentantilor fondului britanic, pretul pentru un apartament in cadrul ansamblului Carpatina, care se construieste in zona magazinului Interex, porneste de la 39.000 de euro, cee ace inseamna un cost mediu de 900 de euro pe metrul patrat.

Safe Proprety Investments vinde doar o parte din viitoarele apartamente ale ansamblului, cumparand de la constructorul Real Construct Grup un lot limitat locuinte, cel putin dupa cum au declarat reprezentanti ai fondului in momentul intarii pe piata sibiana, in urma cu trei luni. Pe de alta parte, fondul arata pe site ca sunt disponibile 198 de locuinte, fara a preciza cate apartin acestuia.

Ansamblul Carpatina va fi format format din doua blocuri de 11 etaje, totalizand 198 de locuinte.

Fondul sustine ca avansul minim pentru achizitia unei locuinte in ansamblu este de 10 la suta, iar restul de 90 la suta urmeaza sa fie achitat doar la finalizare.

Fondul arata ca este posibila si achizitia printr-un credit, cu un avans de 25 la suta, creditul urmand sa fie incheiat cu o banca pentru o perioada de 25 de ani, la o dobanda cuprinsa intre 7 si 9 la suta. Data de finalizare a locuintelor este, potrivit Safe Proprety Investments, inceputul lui 2008.

De asemenea, fondul precizeaza ca locuintele au optiunea finisajelor interioare, inclusiv bucatarie si seturi de mobila.

Debut in Romania, prin Sibiu

Achizitia primului lot de apartamente in ansamblul Carpatina a marcat debutul pe piata romaneasca a fondului britanic.”Noi investim in proiecte off plan. Este ceea ce am facut la Sibiu. Deocamdata aceasta este singura investitie din Romania”, a declarat Aaron Mathers, director al Safe Proprety Investments, in urma cu trei luni. Acesta cconsidera ca piata din Sibiu prezinta multe oportunitati de investitii.

Fondul britanic este specializat in identificarea oportunitatilor de investitii in piete aflate in curs de dezvoltare. Fondul are ochii atintiti pe mai multe proiecte rezidentiale din Romania, mai precis un bloc privat de locuinte din Cluj, ansamblul Tomis Plus, din Constanta si proiectul West Park din Militari-Bucuresti, proiecte aflate in constructie sau a caror constructie inca nu a inceput.

Fondul promoveaza aceste proiecte imobiliare si, pentru un comision, ofera clientilor posibilitatea achizitiei unei locuinte in ansamblurile specificate.

O investitie de tip off plan presupune rezervarea unor locuinte in proprietati imobiliare aflate in curs de constructie, pentru valorificarea lor ulterioara. Profitul afacerii poate fi unul ridicat. Safe Property Investments a facut investitii imobiliare de 3,5 mil. de lire sterline (5,6 mil. de euro) in proprietati imobiliare, in toata lumea.