ANCHETE

Anunturi imobiliare la vrajeala. In camere de camin, garsoniere cocotate la etajele superioare ale unor blocuri dubioase, in case darapanate, garaje ori rulote, peste patru sute de agentii si-au facut aparitia pe piata imobiliara a Craiovei.

Multe dintre ele, desi insalubre si neinregistrate in vreo organizatie de profil, scot profituri bunicele doar din tepe pe care le dau, aproape zilnic, craiovenilor creduli.

Anunturile mincinoase sunt date publicitatii saptamani la rand, iar naivii care ajung la agentie sunt apoi “indrumati“ spre o alta oferta, intotdeauna cu un pret dublu ori chiar triplu fata de pretul pietei. Expresul de Sud

Terenul Aeroclubului Oltenia, vanat din toate partile. Vanat din toate partile de samsarii imobiliari, terenul Aeroclubului Oltenia incepe sa se imputineze. O halca zdravana din cele 56 de hectare situate in Podari, in zona Balta Verde, a fost retrocedata persoanelor care au revendicat terenul, desi proprietarul de drept nu este Primaria Podari, ci statul roman.

Printre numele cunoscute ale celor care au incercat sa preia terenul sub diferite forme a fost si Dinel Staicu, despre a carui strategie GdS a scris pe larg la momentul respectiv.

Omul de afaceri a si reusit sa se mentina in coasta Aeroclubului, cumparand mai multe cladiri si cesionand dreptul de folosinta pentru 16 din cele 56 de hectare. In ciuda incercarilor repetate, terenul a ramas, deocamdata, in ograda statului. Gazeta de Sud

SOCIAL

Fetita arsa de vie. Un copil de numai noua luni, din localitatea doljeana Bistret, a murit ieri, dupa ce casa in care fusese lasat singur de parinti a luat foc.

Cazul a fost preluat de politistii din Bailesti care au stabilit ca parintii au plecat in sat, lasand acasa cele doua fetite, una de patru ani si alta de noua luni. Gazeta de Sud

Seful Spitalului Judetean, ranit intr-un accident. Mihai Nita, managerul Spitalului Judetean si Marciana Barbu, medic-inspector in cadrul Autoritatii de Sanatate Publica (ASP), au fost implicati intr-un grav accident de circulatie petrecut marti seara, in jurul orei 21.00, pe DN 7, in afara localitatii Vetel (Hunedoara).

Cei doi se indreptau catre Timisoara, pentru a participa la o intrunire organizata de Ministerul Sanatatii. Gazeta de Olt

ADMINISTRATIV

Centrul Craiovei, proaspat renovat, din nou in reparatii. Pavajul de granit din proaspat modernizatul centru al Craiovei a intrat deja in reparatii. Firma care a montat dalele aduse tocmai din India a inceput ieri sa inlocuiasca placile, dupa ce oficialii primariei au strambat din nas cand au vazut calitatea lucrarilor pe anumite portiuni.

Antreprenorul general al lucrarii de modernizare a centrului, UTI International, ar putea pierde 15 miliarde de lei daca primaria va considera ca nu a remediat deficientele constatate in urma cu mai bine de o luna. Gazeta de Sud

Primaria Craiova, nepregatita pentru canicula. Edilul-sef a recunoscut ca municipalitatea nu a fost pregatita pentru situatia de urgenta si ca nu s-ar fi descurcat fara ajutorul sponsorilor care au aprovizionat corturile de prim-ajutor cu apa minerala.

„Recunosc ca am fost descoperiti, dar nu am avut niciun fond alocat pentru situatii meteorologice de urgenta. Sa zicem ca e vina mea, pentru ca atunci cand am proiectat bugetul nu am alocat nicio suma pentru astfel de situatii“, a precizat Solomon. Expresul de Sud

Deplasari gratuite pentru functionarii publici. 28 de functionari publici din cadrul aparatului propriu al Consiliului Judetean si din institutiile subordonate acestuia au batut Grecia, vreme de o saptamana, pe bani publici. In capul listei a figurat vicepresedintele CJ Ioan Nedelea.

Obiectivul teoretic al deplasarii, organizata saptamana trecuta, a fost schimbul de experienta in domeniul administratiei publice pe infrastructura si atragerea de fonduri externe. Gazeta de Olt

Flagrant cu debransari-instant. Firmele prinse ca foloseau din greu apa din reteaua secatuita a Craiovei au fost lasate ieri pe uscat.

Compania de Apa “Oltenia” a trimis inca de la inceputul lunii somatii pe adresa spalatoriilor auto, atragandu-le atentia ca, din cauza restrictiilor impuse de seceta, li se interzice sa mai foloseasca la furtun apa din reteaua de alimentare a Craiovei. Editie Speciala de Oltenia

Licitatie contestata la CE Rovinari. Consortiul Insigma, format din Insigma Technology Co. Ltd. China si Idreco Italia, cel care s-a „luptat” pentru castigarea statiei de desulfurare la Complexul Energetic Rovinari, a contestat licitatia.

Pretul mai mare al consortiului concurent care a castigat lucrarea a fost principalul motiv pentru care chinezii si italienii de la Insigma au depus o plangere la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor. Impact in Gorj