Eveniment

Frauda de doua milioane de euro Potrivit anchetatorilor Marcel Florescu, administratorul firmei Prodloial din Negresti-Vaslui, a introdus in tara, fara documente de provenienta, 2.800 tone de ingrasaminte chimice. Ulterior acestea au fost vandute prin alte societati administrate de Florescu si Iulian Hadambu, tot din Vaslui. Cei doi au pagubit bugetul cu peste doua milioane de euro. EvZ

In pana de viata Viata pacientilor de la Spitalul de Recuperare din Iasi este pusa in pericol de generatorul electric, folosit atunci cand unitatea ramane fara curent. Aparatul, vechi de aproape 30 de ani, se defecteaza tot mai des, dar administratorul institutiei, respectiv Primaria, nu a gasit pana acum cei 150.000 de lei necesari pentru cumpararea unuia nou. EvZ

Economie

Electrica se divizeaza Sucursala de Distributie si Agentia de Furnizare vor fi noile unitati ale Electrica Focsani. SDFEE reprezinta actuala forma de organizare a unei institutii care, in decursul timpului, a suferit un sir de transformari succesive. Ziarul de Vrancea

Antibiotice si-a gasit un consultant financiar: AT Kearney Firma AT Kearney GmbH a fost desemnata drept consultantul financiar la privatizarea companiei Antibiotice Iasi, pentru care a depus o oferta si un consortiu condus de Alpha Bank, valoarea contractului fiind de 416.000 de euro.

Jurnalul de Est

Cinci miliarde pentru consultanta Consiliul judetean Bacau a desemnat trei firma care se vor ocupa de concesionarea aeroportului catre un investitor privat. Consortiul isi va incheia treaba in decembrie 2007, cand va avea loc licitatia internationala de concesionare.

Pentru analiza si pentru gasirea unui investitor, Deloitte Romania, Bostina & Asociatii, IPTANA vor primi 5 miliarde de lei vechi. Desteptarea

Castigatorul pentru realizarea noului depozit ecologic Consortiul format din SC Iridex Group SRL Bucuresti, SC Hidroconstructia SA Bucuresti si SC Romair SRL Bucuresti a castigat licitatia pentru realizarea unui nou depozit ecologic.

Valoarea pusa la bataie de catre municipalitate pentru noul depozit ecologic este de 765 miliarde lei (76,5 milioane RON), fara TVA, adica aproximativ 25 milioane Euro. Consortiul a depus o oferta de 21,85 milioane Euro. Durata de executie este de 24 de luni.

Ziua de Iasi

Lucrarile la telegondola din Piatra Neamt se executa fara avizele legale Lucrarile de pe dealul Cozla la santierul viitoarei telegondole efectuate de Primaria Piatra Neamt prin intermediul firmei proprii "Perla Invest" nu respecta legislatia in vigoare, fiind demarate inainte de a fi obtinute toate avizele necesare.Proiectul a fost estimat la peste 362 miliarde de lei vechi.

Telegondola va pleca din zona Garii si va ajunge pe muntele Cozla, la cota 455. Financiarul.ro