Citeam urmatoarele versuri, ale lui Theodore Roethke: “Dark, dark my light, and darker my desire.
My soul, like some heat-maddened summer fly,
Keeps buzzing at the sill. Which I is I?
A fallen man, I climb out of my fear.
The mind enters itself, and God the mind,
And one is One, free in the tearing wind.” Sunt psihiatru si stiu ca Roethke suferea de “psihoza maniaco-depresiva”, ce numim astazi tulburare bipolara.
E poezia lui influentata de suferinta psihica? Cu siguranta da. Versurile de mai sus, si numai, sunt marturii foarte vii si directe ale trairilor “bipolare”. Explica tulburarea bipolara atunci totul? Cu siguranta nu. Versurile de mai sus sunt sunt mult mai mult decat o psihopatologie poetica. Ca pentru orice obiect artistic, exista ceva in noi care se recunoaste in poem, chiar daca nu avem tulburare bipolara.
