Miron Mitrea propune PSD si PNL constituirea Aliantei pentru Salvarea Romaniei, o alianta politica inregistrata la tribunal, cu candidati comuni la algerile locale din 2012 sau in eventualitatea unor alegeri anticipate. "Politicienii responsabili din PSD si PNL trebuie sa inteleaga ca este datoria lor fata de aceasta tara sa construiasca o alternativa solida la actuala Putere. Eu cred ca solutia este constituirea unei Aliante pentru Salvarea Romaniei", scrie fostul secretar general al partidului, pe blogul lui.

In opinia sa, cele doua partide ar trebui sa propuna candidati comuni la posturile de primari si presedinti ai Consiliilor Judetene: "Peste tot unde este posibil, PSD si PNL vor avea candidati comuni, iar in localitatile unde acest lucru nu va fi sub nici o forma posibil isi vor acorda sprijin total in turul doi".

Cum vede Miron Mitrea functionarea ASR:

  • In judetele si localitatile conduse de PD-L, candidatii Aliantei vor fi stabiliti pe baza unui algoritm care va tine cont de ponderea nationala a fiecaruia dintre partidele componente, de forta locala, de popularitate, de sondaje etc.
  • De acelasi algoritm se va tine cont si la intocmirea listelor cu candidati pentru consiliile locale si judetene. 
  • Tinand cont ca alegerile parlamentare sunt uninominale, candidatii Aliantei vor fi stabiliti dupa aceleasi principii ca la alegerea primarilor si presedintilor consiliilor judetene. 
  • Alianta dintre PSD si PNL va avea un candidat unic pentru postul de premier si un candidat unic pentru postul de presedinte al Romaniei. Conform intelegerii, unul dintre partide va propune candidatul la postul de premier, iar celalalt candidatul la Presedintie.

"Daca politicienii din cele doua partide vor da dovada de responsabilitate, curaj si vointa politica, cred ca Alianta pentru Salvarea Romaniei poate schimba usor si democratic actuala Putere. Fara sa mai faca apeluri patetice sa iasa lumea in strada", crede senatorul PSD.

Mitrea nu crede ca poate fi facuta o paralela intre alianta propus de el si modul in care au functionat CDR sau Alianta D.A., in conditiile in care "nici pe vremea CDR, nici pe vremea Aliantei D.A. tara nu se confrunta cu o criza atat de profunda".

"Daca noi, politicienii responsabili din PSD si PNL, nu intelegem sa lasam la o parte ambitiile si orgoliile personale, sa lasam pentru vremuri mai bune chestiunile legate de doctrine si sa construim rapid Alianta pentru Salvarea Romaniei, atunci meritam cu totii sa iesim din istorie", spune el.