Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, în discursul său din Parlament la votul de învestire a Cabinetului Ciucă, că ultimii doi ani au fost pierduți, cu instabilitate politică și criză, în care "milioane de români au fost abandonați de stat", iar PSD vine la guvernare "pentru că este responsabil": "Trebuie să aplicăm măsurile PSD încă din prima zi de guvernare".

Marcel CiolacuFoto: Agerpres

Într-un discurs în care a criticat PNL și l-a atacat pe Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu a susținut că PSD este "cel mai responsabil și mai stabil partid din România", care va pune capăt haosului sanitar și îi va scoate pe români din sărăcie:

  • "Azi, România e într-un punct critic. Este unul din acele momente în care deciziile pe care le luăm pot schimba direcția națiunii pe o perioadă lungă.
  • Au fost 2 ani pierduți, de instabilitate și criză, în care milioane de români au fost abandonați de stat
  • Suntem într-un punct critic, care necesită decizii pe măsură. PSD este cel mai responsabil și mai stabil partid din România. De aceea, PSD trebuia să facă o alegere: vom continua să criticăm o guvernare ineficientă sau ne folosim priceperea și experiența pentru a opri prăbușirea și vom fi alături de români?
  • Am acceptat responsabilitatea pentru că PSD nu fuge niciodată de responsabilitate. Am venit cu profesioniști, pentru că nu e timp de experiențe.
  • Trebuie să aplicăm măsurile PSD din prima zi. PSD știe să guvereze, a demonstrat-o întotdeauna, mai ales când am venit după dezastrul altor guvernări.
  • Trebuie să punem capăt haosului sanitar. A fost prea multă suferință, am pierdut prea multe persoane dragi. Acest lucru este inadmisibil, iar aici statul are o mare parte din vină. Am venit la guvernare pentru că e momentul ca oamenii să audă în sfârșit tot adevărul.
  • Nu voi minți niciodată că am învins pandemia. Nu putem face asta și în niciun caz singuri, doar într-un partaneriat putem să ținem lucrurile sub control".

La această oră are loc ședința de plen a Parlamentului în care Guvernul PNL-PSD-UDMR urmează să primească votul de învestire, după o criză politică declanșată în 1 septembrie și care, la final, i-a adus alături de liberali și de președintele Klaus Iohannis pe cei despre care susțineau în trecut că sunt marii lor inamici politici: pesediștii.