Liberalii au de ales între un premier care a provocat criza guvernamentală și un om care vine cu soluția pentru un guvern stabil, a declarat actualul lider al PNL, Ludovic Orban, înaintea începerii Congresului PNL.

HotNews.roFoto: Hotnews
  • "Delegații au de ales între un premier care a promovat actuala criză guvernamentală și un om care vine cu soluția pentru un guvern stabil, cu o majoritate parlamentară formată din partidele care au semnat acordul din 6 decembrie", a afirmat Orban.

Întrebat dacă are emoții, el a răspuns: "Cu siguranță, la fiecare eveniment am avut emoții".

Ludovic Orban a spus, răspunzând unei întrebări, că dacă va pierde alegerile pentru șefia PNL va demisiona din funcția de președinte al Camerei Deputaților, așa cum anunța.

Orban a fost primit în sala Romexpo în care va avea loc congresul în aplauzele susținătorilor săi.