​PMP organizează vineri, la ora 13.00, un protest în fața Ambasadei Republicii Moldova la București și va înainta o notă de protest cu privire la evenimentele recente de la Chișinău.

HotNews.roFoto: Hotnews

PMP reclamă că Igor Dodon, care a pierdut alegerile prezidențiale în fața Maiei Sandu, a dat o lovitură de stat preluând toate instituțiile de la Președinție în subordinea Parlamentului.

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) din Republica Moldova a fost trecut din nou din subordinea Președinției în cea a Parlamentului. Potrivit presei de la Chișinău, un proiect de lege a fost adoptat în acest sens, joi, fiind votat de 51 de deputați. Astfel, președintele-ales Maia Sandu a fost lăsată fără o prerogativă de care a beneficiat președintele în funcție Igor Dodon, notează Unimedia.info.

Nemulțumită de inițiativă, Maia Sandu a chemat oamenii la protest, o manifestație desfășurându-se joi în fața Parlamentului. Deschide.md notează că proiectul a fost votat de deputații PSRM (socialiştii lui Igor Dodon) și ai platformei „Pentru Moldova” (ce îi include pe parlamentarii Partidului Politic „ȘOR”, al lui Ilan Șor), care formează majoritatea parlamentară.

Deputaţii PSRM şi ai Partidului Şor au mai votat joi, şi o lege care anulează alocarea terenului fostului stadion Republican pentru construcţia unui nou sediu al Ambasadei SUA. De asemenea, mai multe proiecte controversate au fost votate în prima lectură. Printre acestea se numără modificarea Codului serviciilor media audiovizuale, o nouă lege privind funcţionarea limbilor, ce prevede un statut special pentru limba rusă, precum şi modificări legate de statutului autonomiei găgăuze.

Băsescu: „Dodon, nici lui Putin nu-i plac vânzătorii de ţară!”

Fostul președinte Traian Băsescu a scris pe Facebook că „la Chişinău s-a produs o adevărată lovitură de stat parlamentară”, majoritatea condusă de Igor Dodon votând pe 3 decembrie „o serie de legi care generează pe de o parte, dezmembrarea statului unitar iar pe de altă parte asigură re-rusificarea ţării”.

„Dodon, nici lui Putin nu-i plac vânzătorii de ţară! Sub bagheta lui Igor Dodon, pe 3 decembrie 2020, la Chişinău s-a produs o adevărată lovitură de stat parlamentară. Bătut măr în alegeri, Igor Dodon a decis să-şi perpetueze puterea prin majoritatea parlamentară PSRM – Partidul Shor – grupul Pentru Moldova. Fără a le pune în dezbatere, majoritatea parlamentară a adoptat o serie de legi care generează pe de o parte, dezmembrarea statului unitar iar pe de altă parte asigură re-rusificarea ţării.

1.Găgăuziei a primit drept de veto asupra legilor care o afectează sau o influenţează;

2.Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) a trecut din subordinea preşedintelui în subordinea parlamentului;

3.Anularea legii anti-propaganda care interzicea preluarea posturilor de ştiri de limbă rusă;

4.Revenirea la limba rusă ca limbă de comunicare interetnică şi reactualizarea legii limbilor din perioada sovietică;

5.Urmează schimbări în toate instituţiile statului aflate sau care intră prin noile legi sub control parlamentar: - Consiliul Audiovizualului; - Banca Naţională a Moldovei; - Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor; - Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare; - Autoritatea Naţională de Integritate; - Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energie; - Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiilor; - Consiliul Concurenţei; - Serviciul pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor”, a scris Băsescu pe Facebook.