Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa Cristinel Dragomir a fost în incompatibilitate între anii 2012 şi 2016, când o firmă în care soţia sa era acţionar a încheiat un contract cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, potrivit unui comunicat de presă remis miercuri de Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

Agentia Nationala de IntegritateFoto: Agerpres

"ANI a constatat faptul că Dragomir Nicolae Cristinel, fost vicepreşedinte al CJ Constanţa şi consilier judeţean, actualmente funcţionar public în cadrul Primăriei Constanţa, s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât în exercitarea mandatului 2012 - 2016 a fost încheiat un contract de prestări servicii în valoare de aproximativ 219.000 lei între Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean şi o societate comercială, în cadrul căreia soţia persoanei evaluate deţine calitatea de asociat", se arată în comunicatul de presă al ANI, citat de Agerpres.

În replică, Cristinel Dragomir a explicat pentru Agerpres că a depus note scrise la ANI pe această speţă, potrivit cărora, în spiritul legii, nu sunt întrunite condiţiile pentru declararea incompatibilităţii în acest caz.

"Este vorba despre un contract semnat între societatea SC Atlantida Grama SRL, care are în proprietate hotelul Zodiac, din Constanţa, firma unde soţia mea deţine acţiuni şi SMURD, contract de cazare pentru piloţii de elicopter ai SMURD, care ulterior s-a transferat către Spitalul Judeţean Constanţa, odată cu transferul cheltuielilor ce trebuiau decontate de Unitatea de Primiri Urgenţe, acolo unde opera şi elicopterul SMURD. Asta este speţa", a declarat Cristinel Dragomir.