După ce a fost unul dintre cei trei inițiatori ai scrisorii în care se cerea demisia lui Liviu Dragnea din fruntea PSD și a Camerei Deputaților, vicepremierul Paul Stănescu critică acum demersul opoziției privind revocarea liderul social-democrat din fruntea acestei camere a Parlamentului.

Paul StanescuFoto: Agerpres

Paul Stănescu a declarat, după ședința BPN al PSD, că opoziția face „foarte rău” când se gândește să-l revoce pe Liviu Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților, afirmând că deputații PSD nu vor susține un astfel de demers, relatează Mediafax.

„Foarte rău fac”, a declarat, luni, vicepremierul Paul Stănescu, fiind întrebat despre intenția opoziției.

El a spus că deputații PSD nu vor susține un asemenea demers. „Opoziția poate să facă ce vrea. Cum să susțină (parlamentarii PSD - n.r.) acest demers? Nu, categoric nu”, a declarat Stănescu.

Paul Stănescu a semnat, alături de Gabriela Firea și Adrian Țuțuianu, o „Declarație privind Starea Partidului Social Democrat”, document publicat săptămâna trecută și care conține 19 măsuri, prima fiind demisia lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al PSD și din funcția de președinte al Camerei Deputaților.

Deputatul Victor Ponta a anunțat luni că va depune un amendament de modificare a Regulamentului Camerei Deputaților astfel încât să fie simplificată procedura revocării președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.

Modificarea ar face posibilă revocarea lui Dragnea fără să fie nevoie de cererea grupului parlamentar care l-a propus.

Vicepreședintele liberal Gigel Știrbu preciza luni că va propune, în ședința Biroului executiv al PNL, o analiză privind oportunitatea unui proiect de hotărâre pentru revocarea lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților. El spunea că vrea să vadă dacă cei 50 de parlamentari despre care vorbeau opozanții lui Dragnea din PSD își asumă un astfel de demers.

Regulamentul Camerei Deputaților, așa cum este în prezent, nu prea lasă marjă de manevră opoziției sau disidenților din PSD.