​Partidul Mișcarea Populară îi cere demisia europarlamentarului Siegfried Mureșan din Parlamentul European, afirmând că acesta a negociat cu PNL, unde "i s-a garantat un loc eligibil pe listele pentru alegerile europarlamentare" din 2019.

Siegfried MuresanFoto: Hotnews

Comunicatul de presă transmis de PMP:

"Suntem informați că tânărul europarlamentar Siegfried Mureșan și-a încheiat negocierile și a optat pentru Partidul Național Liberal, unde i s-a garantat un loc eligibil pe listele pentru alegerile europarlamentare de anul viitor.

Având în vedere principiile morale înalte afișate până acum în spațiul public și în relațiile din interiorul PMP de europarlamentarul Siegfried Mureșan, îi cerem ferm să demisioneze și din Parlamentul European, pentru ca partidul să își poată nominaliza următorul candidat de pe lista alegerilor din 2014.

Facem această solicitare pentru ca PMP să își poată menține reprezentarea în Parlamentul European. Avem speranța că Siegfried Muresan nu se va compromite, continuâd să ocupe un loc care a fost câștigat prin vot de lista de PMP, adjudecându-și eticheta de traseist."

Surse politice au declarat pentru HotNews.ro ca Mureșan, purtător de cuvânt al Partidului Popular European, va trece de la PMP la PNL.