Fostul presedinte al Romaniei, Traian Basescu, a declarat luni in plenul reunit al Parlamentului ca a existat o "sinergie" intre Mircea Geoana, contracandidatul sau la alegerile din 2009, si ceea ce el spune ca a fost un "grup infractional" format din Dan Voiculescu cu trustul Intact si Sorin Ovidiu Vantu, cu trustul Realitatea, si a adaugat ulterior: "l-am batut pe Geoana de l-am rupt pe bune".

Traian BasescuFoto: Agerpres

Basescu a luat cuvantul in cadrul dezbaterilor pe marginea raportului intocmit de comisia parlamentara de ancheta privind alegerile prezidentiale din 2009, comisie constituita in urma unor articole publicate de Dan Andronic in care era relatata o intalnire acasa la Gabriel Oprea in noaptea turului al doilea de scrutin.

"Dar la K2 intalnirile repetate Dragnea - Ponta - Maior - Kovesi - Coldea nu sunt stat paralel? Intalnirile repetate Dragnea - Ponta - Oprea - Coldea - Maior - Kovesi nu sunt stat paralel in T14? Faceti o confuzie, domnule Plesoianu, uitati ca acest grup infractional la alegerile din 2009 era Voiculescu cu trustul Intact, era Vantu cu Realitatea, Patriciu cu Adevarul. Uitati cumva sinergia dintre Geoana, PSD si acest grup care s-a dovedit infractional, pentru ca si Vantu si Voiculescu au fost intre timp condamnati" a spus Basescu, intr-o replica la adresa deputatului PSD Liviu Plesoianu, membru in comisie.

"Geoana a pierdut alegerile din 2 motive. Nu pentru ca existat un grup infractional la pdl, ci in primul rand numai un partid fara experiente trimite in cursa pe unul pe care tocmai il batusem la primaria capitalei. Dvs l-ati pus pe Geoana sa il bat si a doua oara. Marea problema pe care o aveti este ca Geoana simte nevoia sa se spele de mai multe ori pe zi, dupa ce a plecat de la Antena 3 s-a oprit direct in jacuzzi la Vantu acasa", a mai spus Basescu.

El a revenit la microfon ulterior: "Va spun la toti: l-am batut pe Geoana de l-am rupt pe bune."

Raportul intocmit de comisie a fost adoptat prin vot de plenul Parlamentului, cu 205 voturi pentru, 94 impotriva. Mai exact, a fost adoptat un proiect de hotarare care prevede ca acest proiect sa fie trimis catre mai multe institutii ale statului - Presedintie, Guvern, Parchetul General, CSM.

"Parlamentul transmite prezenta hotarare, raportul final si dosarele cu materialele documentare care au stat la baza elaborarii raportului catre Administratia Prezidentiala - presedintelui Romaniei, Guvernul Romaniei, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si catre Consiliul Superior al Magistraturii, care au competente in domeniul analizat de comisia parlamentara de ancheta, pentru ca acestea sa-si poata exercita atributiile legale", se arata in documentele ordinii de zi.

Citeste aici documentul

Raportul final a fost prezentat pe 23 ianuarie de presedintele comisiei de ancheta, deputatul PSD Oana Florea.

"Concluzia raportului este ca au fost actiuni concertate, actiuni de schimbare a sefilor de prefecturi si a sefilor de deconcentrate din teritoriu cu intentia de a modifica rezultatul votului daca era necesar, dar neavand buletinele de vot, nu putem spune cu certitudine acest lucru. Putem deduce ca au fost aceste actiuni, ca au avut loc, ca s-a incalcat legea si ca au avut scopul de a influenta rezultatul votului", a afirmat Oana Florea.

Potrivit acesteia, "cu privire la sufrageria" lui Gabriel Oprea, au fost audiate mai multe persoane, dintre care unele au refuzat sa se prezinte la comisie, altele au raspuns in scris, fara sa spuna nimic, in timp ce altii au mentionat ca au raspuns la Parchet.

"Nu am fost foarte ajutati in a gasi raspunsuri in aceasta privinta. In schimb, conform ordonantei din 20 iunie 2017 de clasare a dosarului, am aflat ca in casa domnului Oprea, in noaptea de 16-17 noiembrie 2009, au participat persoane cu functii de conducere in autoritatile publice, printre care George Maior, Florian Coldea, Laura Codruta Kovesi, Dan Andronic, Niculae Ontanu si Anghel Iordanescu. Avand in vedere ca vorbim de persoane cu functii in stat si ca aceste persoane nu au vrut sa vorbeasca despre scopul in care se aflau acolo, face sa planeze suspiciunea ca in seara alegerilor acele persoane s-au intalnit la un eveniment privat cu scopul de a influenta rezultatul votului. Cu toate acestea, din probele administrate in cadrul anchetei, nu se poate trage o astfel de concluzie", a explicat presedintele comisiei de ancheta.