Judecatoria Oradea a decis ca Politia Locala a procedat legal, anul trecut, cand a emis un avertisment pe adresa europarlamentarului Laszlo Tokes, dupa ce acesta amplasase in balconul biroului sau din strada Jean Calvin un steag secuiesc, insa sentinta nu este definitiva.

Denes Laszlo, purtatorul de cuvant al europarlamentarului, a declarat marti, pentru Mediafax, ca un complet al Judecatoriei Oradea a decis, luni, ca avertismentul dat de Politia Locala Oradea a fost legal.

"Actiunea noastra, prin care ceream desfiintarea procesului verbal, a fost respinsa, dar urmeaza sa primim o instiintare oficiala in care sa fie expusa si motivarea. De la acea data avem 15 zile sa contestam raspunsul", a spus Denes Laszlo.

Potrivit acestuia, sentinta defavorabila lui Tokes poate fi atacata la Tribunalul Bihor.

Procesul prin care eurodeputatul Laszlo Tokes ceruse Politiei Locale Oradea sa anuleze avertismentul a inceput la Judecatoria Oradea in 12 ianuarie, desfasurandu-se in lipsa unui reprezentant al Politiei Locale, in timp ce europarlamentarul Laszlo Tokes a fost reprezentat de avocatul Kincses Elod. Acesta a cerut anularea avertismenului emis de Politia Locala, invocand argumente de ordin logic, istoric si juridic.

Eurodeputatul Laszlo Tokes a arborat steagul secuiesc pe balconul biroului sau din centrul municipiului Oradea in 18 iunie 2014, in cadrul unei actiuni in care a elogiat si activitatea scriitorului Wass Albert, considerat in Romania criminal de razboi.

"Ridicam glasul nostru impotriva acelor excese ale organelor oficiale, respectiv impotriva acelor acte abuzive prin care se scot drapelurile secuiesti, se indeparteaza cartile scriitorului renumit Wass Albert, si inca nu se reabiliteaza acele personalitati insemnate ale comunitatii maghiare care cu cateva decenii in urma au fost condamnati pe nedrept ca si criminali de razboi", spunea Laszlo Tokes la acea vreme.

In cadrul unui flash-mob, Tokes reclama atunci faptul ca autoritatile locale din Tinutul Secuiesc care arboreaza steagul secuiesc ar fi persecutate si, in semn de solidaritate cu acestea, a arborat steagul secuiesc.

Ulterior, in 20 august, Politia Locala a intocmit un proces-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor, in care "persoana fizica Tokes Laszlo a fost facuta raspunzatoare de incalcarea Legii 185/2013, privind autorizarea si amplasarea mijloacelor de publicitate, avertizand biroul europarlamentarului ca daca"steagul publicitar pus fara autorizatie si fara plata taxei aferente nu va fi "desfiintat" in termen de 7 zile, Primaria va sanctiona aceasta contraventie cu o amenda intre 30.000 si 50.000 lei.

"Eu consider ca este un act de batjocura din partea organelor respective (Politia Locala si Primaria - n.r.) si aduce o jignire la adresa simbolurilor maghiare. Acest caz ne aminteste de regimul Ceausescu, cand erau interzise simbolurile comunitatii maghiare, cum ar fi imnul sau steagul maghiarilor", a spus atunci Laszlo Tokes, adaugand ca steagul secuiesc nu este "publicitar", ci "un steag sfant al comunitatii secuiesti".