Presedintele PNL, Klaus Iohannis, a comentat luni propunerea liderului PMP, Elena Udrea, cu privire la sustinerea candidaturii ei la alegerile prezidentiale. "Alte bancuri, daca stiti, sa mi le scrieti", a spus Iohannis, intr-o conferinta de presa comuna cu liderul PDL, Vasile Blaga, transmite Agerpres.

La randul sau, Vasile Blaga a fost intrebat cum comenteaza faptul ca primarul Clujului, Emil Boc, s-a afisat in cursul zilei de luni cu Elena Udrea, candidatul PMP la Presedintie. "Am raspuns de atatea ori la aceasta intrebare. Nu ne intereseaza doamna Udrea, nici candidatura ei, nici aliantele pe care le face, ca vedeti s-a intalnit tusea cu junghiul, nu ma intereseaza pur si simplu", a spus liderul PDL.

Presedintele PMP, Elena Udrea, a declarat joi ca ar fi bine ca presedintele PNL, Klaus Iohannis, candidatul ACL la prezidentiale, sa o sustina la aceste alegeri si a sustinut ca Iohannis nu va intra in turul doi al scrutinului.