Democrat-liberalii au decis in sedinta Colegiului Director sa mentina actuala conducerea a PDL pana in primavara, mai exact in luna mai. Singurii care au demisionat din conducerea PDL au fost Cristian Preda si Sever Voinescu. Dupa o sedinta de aproximativ 5 ore, democrat liberalii au anuntat ca vor organiza in mai Conventia Extraordinara a partidului. Dincolo de declaratiile oficiale, in spatele usilor inchise, democrat liberalii au invocat blaturi si tradari ale liderilor locali si s-au platit polite. Sever Voinescu a fost acuzat ca a sustinut candidatul Partidului Poporului la Constanta iar liderii PDL au promis ca vor cauta tradatorii si blatisti in partid.

In spatele usilor inchise liderul PDL Constanta, Gigi Chiru i-ar fi cerut demisia lui Voinescu pe motiv ca a sustinut-o in campania electorala pe Maria Stavrositu(candidat PP-DD la Senat), care a demisionat din PDL in debutul campaniei electorale. Stavrositu a candidat pentru Partidul Poporului dupa ce a demisionat din organizatia PDL Constanta si a renuntat la calitatea de membru PDL. In replica, Voinescu i-ar fi spus lui Chiru ca Stavrositu este prietena sa si era normal sa o ajute.

De asemenea, senatorul de Bucuresti, Cristian Radulescu a vorbit in interior despre faptul ca "au fost si balturi si tradari din partea anumitor lideri locali" dar ca este inadmisibil sa i se reproseze conducerii PDL ca ar fi fost implicata.

In spatele usilor inchise s-a vorbit si despre cresterea numarul de delegati la Conventia Extraordinara e la 1400(cati au fost la Conventia din vara) la 5000 de delegati. Totodata, s-a propus ca functiile din Biroul Permanent al PDL sa fie reduse pentru a se creea o conducere mai efcienta.

UPDATE 15.40 Vasile Blaga, la finalul sedintei: Nu mi-a solicitat niciun coleg demisia

  • A fost analizat parcursul partidului in ultimii patru ani, inclusiv rezultatul la ultimele alegeri parlamentare. Va trebui sa facem fata unui USL care n-a facut decat sa manipuleze opinia publica
  • Deciziile pe care le-am luat: Pe parcursul lunilor ianuarie si februarie vom avea analize pe fiecare organizatie.
  • Pe 23 februarie, a fost convocat Consiliul National de Coordonare care va stabili data unei Conventii Extraordinare, in luna mai.
  • Am facut propuneri catre colegii nostri din ARD sa intre in grupurile parlamentare ale PDL. ARD ca alianta electorala nu mai exista de duminica seara, asa e legea, dar putem avea in continuare un parcurs comun.
  • Nu vom vota niciun guvern din care nu facem parte.
  • (despre demisia de la sefia PDL) Nu am avut niciun coleg care sa solicite acest lucru. Niciunul dintre cei care erau in sa, si a fost prezent tot Colegiul Director.
  • Lui Sever Voinescu i se ceruse oricum demisia de catre filiala Constanta
  • Exista o dispozitie de presedinte care s-a dat la mijlocul campaniei, in care le-am atras atentia sa faca o analiza foarte serioasa vizavi de alesii nostri locali si de implicarea lor in campanie. Recomandarea pe care le-am facut-o a fost ca cei care s-au afisat, ca asa de povesti lumea este satula si trebuie dovezi in acest sens, dar cei care au aparut pe afise sau pe bannere cu contracandidatii nostri sau chiar si membri ai Biroului Permanent National care au facut campanie unor contracandidati ai PDL, cred ca vor trebui luate masuri imediate si ele vor fi luate

UPDATE 15.20 Democrat-liberalii au decis sa convoace Consiliul National de Coordonare (CNC) pe 23 februarie, for care stabileste data si organizarea Conventiei Extraodinare a PDL. De asemenea pana pe 15 februarie se va face evaluarea organizatiilor PDL. Sursele citate au precizat in cel mai probabil la sfarsitul lunii mai PDL va avea loc Conventia Extraodinara.

La Conventia Extraordinara ar putea participa 5000 de delegati, un numar considerabil mai mare decat la celelalte Conventii ale PDL. Totodata, functiile din Biroul Permanent al PDL ar putea sa fie injumatatite pentru o conducere mai efcienta.

UPDATE 14.00 Cristian Boureanu: "De PDL va pot spune ca eu cel putin si foarte muti dintre colegi mergem pe ideea sa facem o Conventie Nationala undeva in primavara. Vrem sa ramanem uniti in momentul de fata, deja sunt extrem de multe greseli pe care Guvernul USL le face si nu vreau sa sune ca declaratie dupa alegeri, dar cred ca romanii isi vor da repede seama ca au votat un guvern de mincinosi".

UPDATE 12.24 Sever Voinescu a demisionat din functia de vicepresedinte PDL. Potrivit surselor democrat liberale, liderul PDL Constanta, Gigi Chiru i-ar fi cerut demisia lui Voinescu pe motiv ca a sustinut-o in campania electorala pe Maria Stavrositu, care a demisionat din PDL in debutul campaniei electorale. Stavrositu a candidat independent dupa ce a demisionat din organizatia PDL Constanta si a renuntat la calitatea de membru PDL. In replica, Voinescu i-ar fi spus lui Chiru ca Stavrositu este prietena sa si era normal sa o ajute.

UPDATE 11.41 Cristian Preda si-a depus demisia din functia de prim-vicepresedinte. Sursele din interiorul PDL precizeaza ca Preda si-a anuntat demisia in debutul sedintei Colegiului Director.

Potrivit surselor participante la sedinta, Preda a declarat ca isi asuma esecul Aliantei Romania Dreapta, fiind unul dintre liderii PDL care au pledat pentru constituirea Aliantei. De altfel, demisia lui Preda era previzibila, prim-vicepresedintele PDL declarand public ca intentioneaza sa-si depuna mandatul.

Cristian Preda:"Voi merge la sedinta de vineri cu demisia pregatita, in sensul in care discutia principala este cand se face Conventia. Cand se fixeaza Conventia Nationala, esti demisionar, se organizeaza un comitet de administrare a treburilor curente" (Mediafax, 13 decembrie)

UPDATE Declaratii inainte de sedinta:

  • Vasile Blaga, jurnalistilor, inainte de sedinta: "O sa ramaneti placut surprinsi, partidul va ramane unit."
  • Adriean Videanu: "Constructia dreptei trebuie sa continue"; in urma discutiilor se va ajunge la "o solutie matura pentru partid". Intrebat daca partenerii din ARD, cum ar fi Mihai Razvan Ungureanu, se pot regasi in PDL, Videanu a raspuns: "Poate fi o varianta".
  • Ioan Oltean: "Vom face analize foarte serioase. Nu trebuie sa vorbim despre demisii. Cezar Preda s-a razgandit, nu mai demisioneaza."
  • Cristian Boureanu: "Nu vad un viitor pentru ARD".
  • Roberta Anastase: "Realitatea demonstreaza ca atunci cand echipa Boc s-a schimbat cu o alta echipa partidul a scazut cu 10%. Cred ca trebuie gasita o solutie in care abordarea sa fie profesionista."