Statul nu e important in viata noastra zilnica. De ce spun asta? Deoarece imi este clar ca, pentru noi, proprietatea detinuta in comun nu pare sa fie perceputa ca atare. Nu o simtim a noastra. Nu ne consideram adevarati proprietari ai drumurilor, ai stalpilor de inalta tensiune, sau a orice altceva care tine de stat. Toate aceste lucruri exista parca din neant, din natura, iar noi nu avem nicio legatura cu ele. In plus, de fiecare data cand ne sunt utile, ne consideram indreptatiti sa ni le apropriem, pentru ca – mi se pare mie – multi considera furtul unui bun public cam la fel de grav cu furatul de zmeura din padure. Pur si simplu iau pentru ca pot si am chef, si nu constientizez ca as fura de la tine. Fur de la aceasta entitate generica, statul.

Ce face statul; dar noi?Foto: Agerpres