Cu peste 30 de ani in urma faceam parte dintr-o asa-zisa generatie de aur a matematicii romanesti, generatie care a dominat Olimpiadele Internationale de Matematica la sfarsitul deceniului al optulea. Odata ajunsi pe bancile facultatii de matematica, nu ne doream altceva decat sa acumulam informatie, sa ne insusim cat mai multe teoreme si demonstratii. Atunci, in 1981, l-am cunoscut pe domnul profesor Solomon Marcus, care tinea cursul de analiza matematica la anul I.

Dupa primele cursuri eram profund dezamagiti: profesorul nu umplea tablele amfiteatrului Haret cu calcule, nu demonstra nimic si noi sufeream ca nu aveam ce nota. Nu intelegeam cum se poate invata analiza matematica din povesti. Am gasit si un termen pentru a caracteriza prestatia domnului profesor: “cursul despre curs”.

Apoi, de voie - de nevoie, aruncat de profesorul nostru in vartejul cercetarii matematice, am reusit sa demonstrez reciproca teoremei lui Lagrange in spatiul cu “N” dimensiuni si sa-mi public lucrarea in “Revue roumaine de Mathématique Pures et Appliquées”. Eram totusi nemultumit ca nu invat teoreme si demonstratii si preocupat ca povestile despre analiza matematica servite la fiecare curs nu-mi vor permite sa asimilez materia de care eram indragostit si care mi se parea baza oricarei formatii matematice solide.

Abia dupa 15 ani am inteles ce progrese am facut in acel an 1981, abia dupa 15 ani am inteles ca profesorul Marcus m-a invatat sa creez si nu sa acumulez si ca pentru prima data aveam o proprietate intelectuala.

Astazi, ajuns la venerabila varsta de 85 de ani, dl. Academician Solomon Marcus gandeste mai coerent si mai proaspat decat noi toti. L-am ascultat acum doua zile diagnosticand sistemul educational. “Invatamantul romanesc este bolnav, noi toti suntem bolnavi, dar numai unul dintre bolnavi poate sa fie terapeut.”, spune domnia sa.

Invatamantul nostru ne da doar certitudini si iesim din scoala fara dubii, fara nelinisti; curiozitatea si spiritul creator, insuficient cultivate, se sting cu timpul. Incercam sa raspundem la intrebari fara a intelege mai intai de ce a fost necesar ca intrebarile sa fie puse.

Domnul academician Marcus, care este inca foarte activ, intalnindu-se saptamanal cu elevi din ciclul primar si gimnazial, este, cred, singurul posibil reformator al sistemului educational.

Cu totii cunoastem povestea celor cinci paini, asa cum o spune spre luare-aminte invatatorul Creanga. Evocand-o, acest alt mare dascal ne-o oferea drept exemplu despre cum ii putem convinge pe copii ca nu totul este alb sau negru, ca 5 lei pot fi impartiti in foarte multe moduri. Unul dintre interlocutorii domnului academician observa: “De fapt a treia persoana nu trebuia sa plateasca nimic pentru ca a mancat din painea celorlalti”. Am desprins atunci un talc nou din discutia noastra: noi ne-am putea indestula astazi din experienta si intelepciunea domniei sale, numai sa fim suficient de flamanzi.

Pentru ca fiica mea sa nu indure foamea de educatie atunci cand domnul academician nu ne va mai putea ajuta, ma voi stradui sa popularizez ideile sale geniale de reformare a sistemului educational.

Ca sa ramanem un popor si nu o populatie, trebuie sa intelegem ca fara educatie nu avem viitor. Singurul terapeut posibil este astazi academicianul Solomon Marcus. Avem nevoie ca toti sa ne supunem cel putin o data unei sedinte terapeutice cu domnia sa.

La multi, multi ani, Domnule Academician Marcus!