I. Acuzatia

Cred ca trebuie sa reiterez avertismentul impotriva cliseelor: a lua drept adevarata o afirmatie doar pe baza faptului ca ea e “in voga”, fara sa mai analizezi in ce masura e conforma cu realitatea.

“Paradoxal, cei care au incercat sa izoleze PDL-ul si sa-l faca mic sunt cei care in contextul dat l-au facut mare. Prin refuzul celorlalte partide de a contribui la guvernare si de a imparti putererea, PDL-ul a ajuns partidul stat.”
(Emanuel Ciocu, “PDL- adolescenta si dragostea”)

Tinand cont de blogul care publica acest pasaj, autorul nu are nici macar “scuza” ca atacarea PDL ar fi politica editoriala si ca orice acuzatie la adresa acestui partid este astfel justificata, indiferent de temeinicia ei. Nu vad alta explicatie pentru afirmatiile de mai sus decat faptul ca autorul lor cade victima unui cliseu. Cliseu care este foarte bine inradacinat in dezbaterea publica – si care trebuie, cu atat mai mult, dezradacinat.

Dar, pentru inceput, ce anume nu e conform cu realitatea? Sintagma “partid-stat” aplicata PDL-ului. Ea nu poate fi justificata nici macar ca exagerare retorica. Expresia are o semnificatie indeajuns de precisa, pe care articolul citat e limpede ca o rateaza.

Ca sa intelegem la ce se refera sintagma de partid-stat trebuie sa intelegem ce sunt partidele si care e relatia lor cu statul in alte democratii parlamentare consacrate; in tari cum e Marea Britanie sau Franta – in care, se presupune, niciun om rezonabil n-ar pretinde ca asistam la o conducere de tip partid-stat.

II. Teoria

Pe scurt, un partid este o organizatie privata – de interes public, dar privata, care are un statut special intr-o anumita privinta. Un partid se constituie, ca orice alta organizatie privata, in virtutea libertatii de asociere; un partid e condus, ca orice alta organizatie privata, dupa regulile adoptate si aplicate in principiu exclusiv de membrii sai. Statutul special al acestor organizatii vine dintr-o singura privinta: in conditiile legii, ele pot propune candidati in alegerile pentru diferite demnitati statului. Aceasta functie, alaturi de rolul de a formula si promova un set de politici pentru care sa ceara aceste mandate, sunt singurele pe care un sistem democratic parlamentar le recunoaste si le admite unui partid. Un partid promoveaza programe politice si furnizeaza candidati pentru demnitatile publice, atat si nimic mai mult.

“Granita” dintre partid si stat e stabilita la alegeri; daca echipa de candidati si programul politic castiga o majoritate atunci ei preiau conducerea politica a statului ca sa puna in practica acest mandat, il exercita in nume propriu si tot astfel sunt responsabili de exercitarea lui. (Ca paranteza, o cutuma cu valoare de norma constitutionala in Marea Britanie cere ca premierul si cei mai importanti membrii ai cabinetului sau sa fie membrii Camerei Comunelor - cutuma intareste granita de mai sus, daca era nevoie: nu poti ajunge la o astfel de demnitate *numita* daca nu esti in prealabil *ales*. Imi amintesc ca printre reformele constitutionale de care se vorbeste la noi era si una care cerea interzicerea(!) cumularii celor doua calitati…)

Acesta e modul in care functioneaza un stat democratic in ce priveste relatia cu partidele politice: partidele politice furnizeaza programele dupa care si oamenii care vor conduce institutiile politice ale statului, daca si cand castiga o majoritate in parlament. Rolul lor se rezuma la asta. Evolutia spre situatia de partid-stat incepe tocmai cu calcarea acestei granite, cu largirea rolului partidului ca organizatie si cu implicarea lui, in aceasta calitate, in conducerea treburilor statului. La capatul acestui drum, diferenta intre partidul (partidele) care se afla la putere si stat in sine dispare. Iar problema primara cu aceasta situatie este ca un stat e condus intr-un cadru constitutional si legal bine stabilit, care impune scopuri si limitari ale exercitarii puterii politice, in timp ce un partid nu are nimic din asa ceva.

III. Practica

Inarmati cu teoria sa vedem acum in ce masura avem astfel de evolutii in Romania. Asa cum spune si autorul articolului citat, putem face o comparatie cu situatia dintre 2000 si 2004, intre PDL si PSD – dar trebuie sa comparam ce e de comparat. Da, dupa 2000 PSD a facut pasi clari spre situatia de partid-stat. De ce? Tocmai pentru ca partidul a inceput sa exercite puterea in nume propriu, capturand si substituindu-se institutiilor statului. Folosesc termenul “institutie” in sensul larg de forma de organizare potrivit unor norme juridice si cu rol bine stabilit.

Citeste mai mult si comenteaza pe Inventarul stricaciunilor politice.