Pe 1 februarie 2024, cititorul @Mihai Balaban a comentat pe marginea articolului Paradoxul progresului (I). Asaltul mediatic al știrilor negative (2019) și apoi a pus o întrebare :
Felicitări pentru articol, pentru documentare!
Acum suntem în 2024 după o pandemie și două războaie, aveți o cercetare cu date care țin cont și de aceste două evenimente majore?
Mănușă aruncată sau, pe romengleză, o provocare. Am acceptat-o pentru că deja plănuisem o re-actualizare a seriei Paradoxul progresului.[1]
Ceea ce am descris în 2019:
...sărăcia extremă a fost redusă drastic; alfabetizarea a crescut; longevitatea a devenit mai mult decât dublă; mortalitatea infantilă (sub 5 ani) a scăzut; folosirea muncii copiilor s-a redus semnificativ; prosperitatea economică (măsurată prin PIB/capita) a înregistrat creșteri importante, chiar dacă inegale; venitul mediu global pe cap de locuitor s-a dublat aproape în ultimii 30 ani; proporția populației lumii care practică defecarea în aer liber s-a înjumătățit; 2,6 miliarde de oameni au obținut acces la surse de apă îmbunătățite; riscul de deces din cauza poluării aerului – de departe cel mai mare criminal ecologic – a scăzut substanțialetc.
ar putea caracteriza aproape fiecare an de la începutul secolului trecut (cu excepția anilor 2020 și 2021 afectați de pandemie).
Dar anul trecut cum poate fi caracterizat? În ciuda conflictelor militare din Ucraina, Gaza și Yemen, 2023 a fost (în multe privințe) cel mai bun an din istoria omenirii.[2] Majoritatea parametrilor enumerați în 2019 au continuat să înregistreze valori confirmând progresul în 2023. Alți noi parametri au apărut: Un număr record de țări au eliminat boli cronice; lupta împotriva cancerului a cîștigat noi bătălii; vaccinul împotriva malariei a ajuns în Africa; noi medicamente, de ex., Ozempic și Wegovy, au redefinit modul de tratate al obezității. Cele mai multe locuri din lume sunt mai sigure decât erau înainte, rata globală a omuciderilor a atins valori minime etc. O listă descriind 66 vești bune de care nu ați auzit în 2023 poate fi citită aici. Publicația TIME a identificat 13 moduri în care lumea a devenit mai bună în 2023.
Din punctul meu de vedere aș dori să adaug la lunga listă a realizărilor triumfale din ultimele decenii un exemplu care, întâmplător sau nu, nu se regăsește pe listele publicate până acum.
Înverzirea planetei datorată emisiilor de CO2 și schimbării climei
În luna ianuarie 2024, revista Global Ecology and Conservation a publicat studiul intitulat The global greening continues despite increased drought stress since 2000. Datele și analizele din acest recent studiu completează pe cele din alte lucrări, precum China and India lead in greening of the world through land-use management (Nature, 2019), Characteristics, drivers and feedbacks of global greening (Nature, 2019) Human Activity in China and India Dominates the Greening of Earth, NASA Study Shows (NASA, 2019) ori Greening of the Earth and its drivers (Nature Climate Change, 2016).
În perioada 2001-20, natura și-a adăugat atât de multe frunze noi încât suprafața suplimentară acoperită de acestea este echivalentă cu de 1,3 ori suprafața Statelor Unite ale Americii contigue sau de 2,7 orimai mare anual decât cea a Marii Britanii (Fig. 1).
Înverzirea globală are loc în cea mai mare parte a lumii (55%), dar mai ales în China, India, Europa, Sahelul african, sudul Braziliei și în SUA/Canada. În combinație cu variabilele meteorologice, emisiile de CO2 au dominat tendința de înverzire planetară, în timp ce schimbarea climei a determinat în mare măsură tendința ratei de creștere a înverzirii.
Creșterea înverzirii planetei, generată și întreținută de creșterea concentrației de CO2 (hrana principală a vegetației terestre), constituie singura utilizare corectă a adjectivului „verde” în context climatic. Colorarea unor tipuri de energii în verde este improprie și manipulatoare.
Pe de altă parte, demonizarea dioxidului de carbon ca fiind poluant, adică otrăvitor, este o abjecție cinică. Otrava prin definiție omoară oamenii și celelalte ființe. Dar câți oameni sau plante au murit prin „otrăvire” cu CO2? Concentrația letală pentru oameni a CO2 este de 40.000 ppm, valoare care nu a fost niciodată atinsă în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului. Gazul care, alături de oxigen, întreține viața este o otravă?! La o concentrație de 420 ppm?! Din contra, combinația dintre mașinile agricole moderne, alimentate cu combustibili fosili, îngrășămintele sintetice produse din combustibili fosili și fertilizarea cu CO2 a dus la obținerea unor producții agricole record la nivel mondial, esențiale pentru hrănirea populației globale în creștere. Acest aspect al progresului uman este uitat prea ușor sau trecut cu vederea de dragul propagandei climatice.
Unul dintre cei mai categorici susținători ai sintagmei CO2 = gaz poluant este ziarul The New York Times, alături de alte publicații progresiste (nici o legătură cu paradoxul din titlul articolului). În 2021, ca răspuns la preocupările tot mai mari legate de rolul industriei combustibililor fosili în schimbarea climei, The New York Times s-a angajat să interzică companiilor de petrol și gaze să sponsorizeze „buletinul său de știri despre climă, summit-ul său despre climă sau podcastul său The Daily”.
Dar se pare că există limite la această promisiune. Pentru că, pe 29 ianuarie 2024, The Daily a difuzat o reclamă pentru BP care promova realizările gigantului petrolier în materie de climă. Milioanele de ascultători ai podcastului au putut auzi chiar de la început cât de „verde” este BP (metoda se numește greenwashing, adică o înverzire manipulatoare, similară cu brainwashing):
Anul trecut, BP a adăugat peste 70 de miliarde de dolari la economia americană prin investiții de la o coastă la alta. Investiții precum achiziția celui mai mare producător de biogaz din America, Archaea Energy, și producerea de gaze naturale cu mai puține emisii în Bazinul Permian.
Ceea ce nu au aflat ascultătorii podcastului The Daily este că BP a declarat că își va dubla producția de petrol până în 2030 și își va extinde producția de gaz natural lichefiat la 30 milioane tone pe an.
Adică, după doar trei ani, gigantul media din New York a uitat convenabil, în schimbul banilor primiți de la BP, ce a declarat în legătură cu interzicerea sponsorizărilor din partea companiilor de hidrocarburi. Parafrazându-l pe nemuritorul polițai Ghiță Pristanda, aș spune Grea misie, misia de jurnalist...(pretins neutru și obiectiv).
De ce (mai) suntem pesimiști?
Pentru că indiferent cât de multe și importante sunt realizările pe calea progresului umanitar, paradoxul descris în 2019 continue să acționeze:
Cu cât lucrurile devin mai bune, cu atât ele par mai rele și oamenii devin mai nemulțumiți. Deși societățile moderne au înregistrat progrese extraordinare în soluționarea unei game largi de probleme sociale, de la sărăcie și analfabetism la violență și infantilism, majoritatea oamenilor consideră că lumea devine tot mai rea.
Unul dintre vinovați, după cum am demonstrat mai sunt și în primul episod al serialului meu, sunt mijloacele de comunicare în masă sau, pe romengleză, mass-media. Asaltul mediatic al știrilor negative, bazate pe principiul If it bleeds, it leads, concentrarea doar pe lucrurile îngrozitoare, macabre, oribile sau sinistre (crime, accidente cu victime, violuri, atacuri sinucigașe cu bombe, accidente aviatice, incendii violente ș.a.m.d.), ignorarea (intenționată) a lucrurilor bune – toate influențează oamenii inculcându-le iluzia că în curând lumea se va duce pe apa sâmbetei, iar Armaghedonul climatic ne pândește după colț ca să anihileze specia umană.
Dincolo de asaltul mediatic al știrilor aproape invariabil deprimate există și alte situații sau reguli generatoare de pesimism (Maarten Boudry le-a numit recent Cele șapte legi ale pesimismului), care sunt instructive de descifrat pentru a le anihila mai rapid și mai ușor.
1. Transparența până la invizibilitate a știrilor bune. „Știrile negative au caracter punctual și pot fi reportate imediat cu impact sigur (fac rating). Despre știrile pozitive nu se poate face un breaking news pentru că ele fie nu există ca alternative la cele negative, fie nu interesează (nu fac rating). De exemplu, niciodată nu am văzut un reporter TV care să privească în cameră și să ne spună: Transmit în direct dintr-o țară unde nu au năvălit emigranții sau dintr-un liceu unde nu se împușcă nimeni sau dintr-un oraș care nu a fost lovit de uragan sau unde nu a avut loc niciun accident de circulație). (Paradoxal, dacă eliminați negația nu, obțineți tot atâtea știri negative tip breaking news). Mai adăugați la ocurența punctuală a unei știri negative impactul ei colosal produs de proliferarea miliardelor de telefoane inteligente, filmulețelor virale pe rețelele de socializare, bloguri, vloguri, YouTube etc. și obțineți o imagine aproximativ corectă a pandemoniului negativității.” (Crânganu, 2019 – Asaltul mediatic al știrilor negative)
Zilnic, știrile pozitive devin tot mai transparente și, deci, tot mai puțin vizibile în absența știrilor negative pentru că progresul uman creează și depinde de o infrastructură care funcționează silențios în fundal, fără disfuncționalități stridente. Pesimismul se instalează atunci când problemele transformă infrastructura invizibilă.
2. Viteza de circulație a știrilor negative este enormă, mai ales de când au apărut rețelele de socializare și comunicarea în masă. Exemplele de progres uman oferite mai sus, oricât de multe ar fi, nu vor elimina complet catastrofele care umplu știrile de seară. Se vor găsi oricând suficiente cazuri de atacuri teroriste, crime brutale, furturi de mașini, accidente mortale, uragane catastrofice etc., care să-i țină pe telespectatori lipiți de micile ecrane (TV, tablete, telefoane inteligente).
Viteza știrilor negative este exploatată ingenios de teroriști de toate soiurile. De exemplu, talibanii climatici vandalizează opere de artă în muzeele din vestul Europei sau blochează circulația pe autostrăzi având ca grijă principală filmarea crimelor și postarea lor cvasi-instantanee pe cât mai multe rețele sociale. Dacă mijloacele de informare în masă ar opri raportarea acestor atacuri teroriste, probabil că publicul ar fi indignat că nu este informat exhaustiv și nu ar mai frecventa acele mass-media sau rețele de socializare. Deci, problema aici este cererea, nu oferta. Și atunci, rezultă că pesimismul este bun pentru afaceri, nu-i așa?! Consecința este următoarea:
3.Cu cât știrile sunt mai pesimiste, cu atât sunt consumate mai mult. Predominanța pesimismului cronic este o caracteristică ontologică și deontologică a mass-mediei contemporane. Mantra jurnalismului american (probabil că și al celui din alte țări) este că o „știre serioasă” e musai să fie doar despre „ceea ce nu merge bine”. Pesimismul „profeților” are o mai mare trecere în ochii publicului decât optimismul „vrăjitorilor”.
În articolul Profeți și Vrăjitori: Între eco-apocalips și tehno-optimism aminteam că:
„…Optimismul este privit de regulă cu suspiciune și, de multe ori, este considerat chiar ridicol. Un filosof optimist, John Stuart Mill, scria într-un discurs din 1828: Am observat că nu omul care speră când alții disperă, ci omul care disperă când alții speră, este admirat de o mare mulțime de persoane ca fiind un înțelept. Cu alte cuvinte, vrăjitorii tehno-optimiști au șanse mai puține de a fi considerați posesorii unor calități mintale deosebite, precum înțelepciunea. Încă mai persistă ideea că profeții, chiar mincinoși dovediți fiind, sunt cei care trebuie respectați intelectual.” Pe de altă parte, nicio organizație caritabilă nu a strâns vreodată bani pentru cauza sa spunând că, de fapt, lucrurile se îmbunătățesc.[3] Pesimismul umple repede cuferele cu donații.-Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
