Am mai scris despre recensământul populației și locuințelor desfășurat anul trecut (având ca referință anul 2021) – RPL 2021. Îmi exprimam atunci temerile că neîncrederea generală în autoritățile statului, evidențiată de numeroase cercetări sociologice, va avea un efect negativ asupra calității rezultatelor recensământului.
Din păcate, publicarea primelor rezultate provizorii mi-a confirmat temerile. În tabelele privind etnia, limba maternă și religia apar între 2.484.926 și 2.656.477 persoane cu „informație indisponibilă”. Cu alte cuvinte, nu se știe nimic, la capitolele respective, despre aproximativ 14% din populația României.
Practic, cu asemenea rezultate nu doar că nu putem ști câți membri are un grup etnic sau religios, dar nici nu mai putem spune nimic despre evoluția acestora. De exemplu, datele publicate ne spun că în 2011 trăiau în România 1.227.623 maghiari iar în 2021 s-au înregistrat doar 1.002.151. Aparent, numărul maghiarilor a scăzut cu 225 de mii. Dar putem ști câți maghiari sunt „ascunși” printre cei 2.484.926 de persoane cu „informație indisponibilă”? Poate că sunt 300 de mii și de fapt populația maghiară a crescut.
La fel, numărul credincioșilor ortodocși pare să fi scăzut în cei zece ani dintre recensăminte de la 16.307.004 la 13.989.584 (ca pondere în totalul populației, de la 81% la 73%). Dar de unde știm că printre cele 2,6 milioane cu „informație indisponibilă” nu se găsesc cele 2,3 milioane de ortodocși „dispăruți” între ultimele două recensăminte?
Pe scurt, volumul imens de informații lipsă (lipsesc pentru una din șapte persoane) face inutilizabile datele referitoare la etnie, limba maternă și religie obținute prin ultimul recensământ.
Din explicațiile primite de la Institutul Național de Statistică înțelegem următoarele:
- 1,1 milioane de chestionare completate prin auto-recenzare erau incomplete;
- 500.000 dintre chestionarele completate față-în față, de către recenzori, au fost, de asemenea, incomplete;
- pentru circa 1 milion de persoane, care nu au fost recenzate nici prin auto-completare, nici prin recenzori, s-a asigurat completarea datelor individuale „prin imputare prin metode statistice, din surse statistice și administrative”; evident, informațiile privind etnia, limba maternă și religia lipsesc în aceste surse.
(Ar fi interesant ca INS să publice defalcarea pe județe a cauzelor absenței acestor informații. De asemenea, ar fi bine de știut câte din informațiile lipsă sunt din cauza refuzurilor de a răspunde și câte – din cauza unor neglijențe sau disfuncționalități ale platformei de înregistrare a datelor).
Fără îndoială, absența unor informații este inevitabilă în statistici, inclusiv în rezultatele recensământului, mai ales în cazul unor indicatori cu o importantă componentă subiectivă. Este însă de dorit ca perfecționarea instrumentelor de înregistrare să ducă la reducerea amplitudinii aproximărilor. Din păcate, în cazul pe care-l analizăm, tendința este inversă: în 2001, cele mai multe informații absente s-au înregistrat în cazul religiei – 11.734, adică 0,05% din populație; în 2011 au fost 1.259.739 (6,3%), iar acum sunt 2656477 persoane cu informație indisponibilă, reprezentând 13,9% din populația recenzată!
Care sunt implicațiile practice ale impreciziei unor asemenea date? De exemplu, conform legii, în localitățile în care o minoritate națională deține o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, cetățenii se pot adresa autorităților publice locale (și trebuie să li se răspundă) în limba acelei minorități. De asemenea, legislația în vigoare instituie finanțarea cultelor „ în raport cu numărul credincioșilor, conform ultimului recensământ”. Legea alegerilor parlamentare prevede că organizațiile minorităților naționale pot depune candidaturi dacă au un număr de membri de cel puțin 15% din cel al cetățenilor care, la ultimul recensământ, s-au declarat ca aparținând minorității respective. (Exemplele pot continua.) Ei bine, toate aceste legi nu vor putea fi aplicate cu acuratețe, sau aplicarea va putea deveni subiect de contestare, în condițiile în care recensământul furnizează rezultate atât de aproximative.
Sunt conștient că RPL 2021 s-a desfășurat în circumstanțe deosebite. El a trebuit amânat din cauza pandemiei de COVID19; culegerea datelor s-a făcut la o distanță de mai mult de jumătate de an față de data de referință (1 decembrie 2021). Recenzarea directă a avut loc în perioada vacanței de vară, ceea ce a îngreunat contactarea respondenților.
Metodologia RPL 2021 a fost una hibridă, inovativă (pentru România) – combinație de auto-recenzare online (CAWI) și intervievare față-în-față, prin recenzori. Partea față-în-față a avut și ea un element de noutate, căci înregistrarea datelor nu s-a mai făcut pe desuetele formulare de hârtie, ci pe o platformă informatică (CAPI). Există numeroase relatări care ne fac să credem că instrumentele informatice au conținut erori care au dus la pierderea de informații. Mie mi se pare evident că „recensământul de probă” nu a verificat suficient fiabilitatea instrumentarului informatic.
Un alt element care a îngreunat desfășurarea recensământului l-a constituit neîncrederea generală a populației în autorități. Ea era cunoscută din toate sondajele de opinie ale ultimelor decenii, dar și din reacții recente ale societății românești la solicitările oficiale. Ne amintim cum a reacționat o parte a concetățenilor noștri în timpul recentei pandemii, când guvernanții au încercat să impună purtarea măștii și apoi au recomandat vaccinarea. Cel mai probabil, cei care purtaseră masca sub bărbie în mijloacele de transport în comun (deși puteau fi amendați) și apoi refuzaseră să se vaccineze au fost cam aceiași cu cei care nu au cooperat cu recenzorii.
În sfârșit, trebuie menționat că migrația intensă a românilor, îndeosebi cu caracter circulator, ridică probleme suplimentare recenzării populației. Este dificil de stabilit, pentru fiecare dintre milioanele de români plecați la muncă în străinătate, dacă locuiește în mod obișnuit acolo sau aici.
Nu am mai remarcat intervenții disuasive explicite ale politicienilor, cum se întâmplase în 2011, dar nici nu i-am văzut implicați în a explica necesitatea demersului. Autoritățile locale nu au fost nici ele active în organizarea recensământului, cel mai evident rezultat fiind numărul redus al recenzorilor recrutați (deși remunerația era atractivă).
Cele câteva clipuri și afișe de promovarea a recensământului nu au putut ține loc unei necesare campanii profesioniste de informare și persuasiune. Chiar și unii din cei binevoitori au întâmpinat dificultăți, și probabil au furnizat informații eronate, atunci când au răspuns unui chestionar online cu mulți termeni a căror semnificație nu era evidentă. Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
