Context. Ministrul învatamântului Sorin Câmpeanu trece printr-o perioada de hiperactivitate politica. Puseul neobisnuit în cariera dumisale poate fi explicat prin faptul ca presedintelui Iohannis îi expira timpul la Cotroceni iar proiectul sau "România Educata" descris ca "punctul de pornire pentru tot ceea ce ar trebui să însemne un Proiect de țară autentic, [...] fundamentul pe care să putem construi România următorilor 100 de ani" nu ni s-a aratat privirii pana acum, exceptie facând un raport scris într-un limbaj lemnos, imposibil de digerat.
Mihai Damian este conferentiar la Facultatea de Matematica din Strasbourg
Asteptarea a luat sfârsit in mod oficial odata cu noul proiect de lege a învatamântului semnat de ministrul Câmpeanu. Dar înainte de-a vorbi despre ce scrie acolo trebuie sa subliniem ca punctul de pornire n-a prea fost bine ales. Si nici personajele care au dat startul. Seful dlui Câmpeanu, generalul-premier Ciuca e suspect de plagiat in teza sa de doctorat si a reusit sa evite judecarea cazului pe fond. Dl. Câmpeanu însusi are o lucrare de doctorat suspecta pe care o comisie din Universitatea de Stiinte Agronomice (unde dl. Campeanu a fost rector) a declarat-o "de referinta" si "actuala" dupa care a decis la paragraful urmator ca nu trebuie transmisa la alte institutii pentru verificari. O lucrare de referinta secreta asadar. Nu prea arata a fundament solid pe care te poti baza timp de un secol. In atare context unele prevederi din proiectul Campeanu precum aberanta posibilitate a renuntare la titlul de doctor au fost firesc interpretate ca o incercare de amnistiere a colegilor sai plagiatori. Si în general cam tot ce scrie în lege a fost aspru criticat atat de opinia publica cat si de oamenii din sistem. Nu întotdeauna pe drept sau macar cu argumente bune, în opinia mea. Sa luam bunaoara prevederea care elimina criteriul notelor din gimnaziu la admiterea în liceu. A fost întâmpinata cu o salva de critici : "Prăbuşirea ultimelor fărâme ale interesului pentru învăţare în gimnaziu"..."nici o justificare din perspectiva interesului învățământului sau a interesului elevului" sau chiar "tuse de nostalgie comunistă". Unele dintre aceste critici venind de la pretinsi experti în domeniu, am remarcat cu oarecare uimire câteva mari confuzii chiar si în argumentele respectivilor. Drept care scriu acest text.
Prima confuzie : evaluare versus concurs. Unul dintre argumentele critice este ca cele doua cicluri, gimnazial si liceal nu pot fi "deconectate" astfel ca ar fi normal ca rezultatele din timpul primului sa fie folosite pentru admiterea în cel de-al doilea. Cei care spun asa ceva rateaza o distinctie fundamentala între evaluarea cunostiintelor, absolut normala atat în timpul unui ciclu cât si la finalul lui si concursul de selectie. În speta avem niste licee (sau colegii) pe care parintii le considera mai bune si unde ar dori sa-si înscrie copiii. Nu discutam aici motivele, ele sunt cunoscute si în mare parte obiective. In mod logic asadar vor fi mai multi înscrisi decât locuri disponibile si drept urmare trebuie procedat la o selectie. O selectie înseamna stabilirea unei ierarhii între candidati ceea ce nu se întampla la o evaluare, unde în principiu obtii doar o nota de trecere sau nu. Mai ales însa, o selectie presupune în mod obligatoriu conditii egale de testare pentru toti participantii, ceea ce înseamna ca nu orice evaluare poate fi folosita într-un concurs. Limba româna nu ne prea ajuta în aceasta poveste, numind fara distinctie examen si pe cel de admitere, care este un concurs, si pe cel de bacalaureat care e o evaluare. Dar cei din sistem macar ar trebui sa faca aceasta diferenta importanta. Faptul ca nu se întampla asa e dovedit si de :
A doua confuzie : rolul profesorilor si rolul notelor. Am citit de pilda :
"Grija ministrului Cîmpeanu ar fi trebuit să fie ca notele să devină relevante, să profesionalizeze profesorii, să standardizeze evaluările și criteriile" etc etc
sau
"Deci, eliminăm mediile din gimnaziu pentru intrarea la liceu, în loc să reformăm evaluarea în gimnaziu, pentru a deveni relevantă și corectă."
Imi pare rau s-o spun, dar cei care scriu aceste rânduri nu înteleg bine nici rolul profesorilor si nici rolul notelor date de acestia. Menirea unui profesor nu este sa stabileasca ierarhii nici macar între elevii clasei la care preda, darmite între ei si cei din alte clase. Un profesor trebuie sa transmita unui numar cat mai mare de elevi din clasa un set de cunostiinte prestabilit. Munca lui trebuie judecata in primul rând dupa rezultatele obtinute de marea masa de elevi si nu dupa capacitatea de-a produce varfuri si ierarhii. Si la fel trebuie evaluat si învatamantul obligatoriu în ansamblu. Stiu ca într-un sistem cu premianti si olimpici acest lucru nu e neaparat evident la prima citire, dar poate ca o comparatie cu un instructor de la scoala de soferi sau unul de înot poate ajuta : n-am astepta de la ei sa faca clasamente. De aici decurge si rolul notelor : ele reprezinta o evaluare a modului în care elevul a asimilat sau nu respectivele cunostiinte si nu un element de ierarhizare a elevilor. Notele nu pot fi deci "relevante" in sensul cerut de criticii de mai sus, pur si simplu nu sunt facute pentru asa ceva. Desigur, mi se va spune cu repros ca unde nu-i concurenta e socialism, comunism gaunos si asa mai departe. Doar ca eu n-am sustinut ca nu e buna concurenta : un profesor bun poate sa o foloseasca eficient (doar) atata vreme cât ea serveste scopul mai sus enuntat.
În consecinta, notele dintr-un ciclu n-ar trebui în nici un caz sa fie folosite drept criteriu pentru un concurs de admitere în urmatorul. Ele nu satisfac defel criteriul de echitate indispensabil pentru orice concurs. Argumentele sunt multiple. Ca profesor nu tratez toti elevii la fel, pot de pilda sa ma ocup mai mult de un elev ramas în urma din diverse motive si chiar sa-i dau o nota (un pic) mai mare decât merita pentru a-l încuraja sa continue efortul de-a recupera întarzaierea. Sau dimpotriva sa notez mai sever un elev capabil care nu mai lucreaza cu aceeasi asiduitate. Si clasele pot fi diferite între ele. Voi da subiecte mai complicate si deci voi evalua mai sever o clasa mai buna decât una slaba în care o evaluare similara ar produce o descurajare masiva. Daca acest lucruri vi se par nedrepte va invit recititi pasajul important de mai sus despre scopul întregii tarasenii. Dar chiar presupunand ca notez la fel, daca pe acelasi subiect unui elev ii dau mai intai un 6 si pe urma la o a doua evaluare un 10, iar altuia îi dau de doua ori 8, se cheama ca primul a asimilat mai bine subiectul decât al doilea desi au aceeasi medie. Mai apoi si profesorii sunt diferiti între ei, unii mai severi altii mai ingaduitori. Altminteri nu ar fi nevoie de bareme stricte de notare în cazul diverselor evaluari nationale. Pe urma scolile sunt diferite între ele, nu cred ca e cazul sa argumentez de ce.
E important de subliniat ca toate aceste considerente sunt generale, nu tin de sistemul românesc. La ele se adauga binecunoscutele probleme autohtone. Anume faptul ca folosirea notelor din gimnaziu drept criteriu de selectie a pus o imensa presiune pe parinti pentru a da meditatii copiilor înca de la începutul ciclului gimnazial. Fiindca de la prima nota de 6 a elevului din exemplul de mai sus parintele alarmat ca "ii strica media" cauta solutii. Solutia cea mai buna fiind în mod evident meditatia cu profesorul de la clasa, adica o forma mascata de mita. Note umflate artificial, un sistem sufocat de meditatii deci inegalitar în functie de resursele parintilor si - cel mai grav - spectrul coruptiei pândind dupa fiecare usa de clasa, iata consecinta folosirii notelor la admitere.
Critici pertinente. Nu ascund ca exista si critici justificate impotriva revenirii la examenul (mai bine zis concursul) de admitere ca unic criteriu de a repartiza elevii la liceu. Se spune ca elevii nu vor mai învata decat la materiile din care se da examen. Dar putem imagina un sistem în care sa se dea examen si la alte materii (optionale de exemplu). Se spune ca e un examen unic, cu miza prea mare pentru elevi de o vârsta prea frageda. Sunt doua aspecte aici. Sa încep cu vârsta : o solutie deja propusa de fostul ministru Daniel Funeriu ar fi fost adaugarea unui an la ciclul gimnazial si scaderea unuia din cel liceal. Impreuna cu refacerea unui invatamant profesional de calitate ar fi ceva benefic. Al doilea aspect vizat de critica este lipsa unei a doua sanse, pentru un candidat care sa presupunem de pilda ca a avut o problema medicala sau de alta natura chiar in ziua Z si deci va fi pe nedrept penalizat. Sigur ca putem sa punem în oglinda situatia lui cu cea a elevului care a avut diverse probleme in clasa a 5-a bunaoara si media lui slaba îl va penaliza definitiv desi face eforturi pe urma. Dar nu vreau sa fug de fondul criticii ; ar trebui poate studiata posibilitatea organizarii unei a doua sesiuni care sa mai adauge un procent mic de elevi (<5%) in liceele bune. In plan mai general si legat de ambele aspecte, un sistem bun nu trebuie sa opereze o selectie rigida ci trebuie sa contina "pasarele" prin care elevii care au ratat o sansa de-a fi selectionati în scoala dorita sa poata totusi sa acceada în urma unui concurs ulterior.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro.
