Necesitatea previziunii
O discuție despre mixul energetic din 2050 ar fi trebuit să înceapă de mult timp în România pentru a trasa niște linii strategice în dezvoltarea industriei și transportului, în asigurarea confortului termic al populației, pentru a nu intra în iminentul black-out, pentru a putea veni cu argumente în “negocierea” ce s-ar putea face în Comisia Europeană și Parlamentul European pe viitoarele programe. Zilele trecute profesorul Dumitru Chisăliță a lansat ideea începerii unei astfel de dezbateri.
O decizie hazlie a celor din Ministerul Energiei, transformată într-o ordonanță de urgență ce prevede închiderea tuturor termocentralelor pe cărbune ne face să mai avem un argument în plus pentru a iniția dezbaterea pe tema mixului energetic. Hazlie, deoarece urgența se referă la 2030. Hazlie este deoarece știe toata lumea din industrie că toate termocentralele pe cărbune vor avea expirate perioadele de funcționare, licențele de mediu și aprobările ISCIR până în 2030. Tragedia începe când ni se propune că aceste capacități securitare vor fi înlocuite de fotovoltaice puse pe haldele de steril rezultate de-a lungul anilor, a se vedea Fondul de Modernizare. Au ieșit din funcțiune până acum 1700 MW și urmează restul de până la 3.725 MW declarați de ANRE. 1425 MW până în 2025 și 2300 MW până în 2030. Știm că si termocentralele de gaz nu o duc prea bine (mai putin cei 860 MW de la OMV – Brazi) și vor fi închise poate mai repede de 2030. Așa arată asasinatul energetic al României.
Întrebarea este: Incotro ne îndreptăm?
Începem cu definirea celor două mixuri energetice ce trebuiesc tratate :
Mixul primar care definește tot ceea ce înseamnă consum de materii prime energetice ce au destinație producția de energie electrică, producția de energie termică, transporturile auto, aeriene, navale și fluviale sau pe cale ferată și necesarul în industrie.
Mai există și mixul electro-energetic, adică din ce fel de surse este produsă energia electrică: cărbune, gaz, nuclear, hidro, eolian, solar, agrobiomasa sau deșeuri urbane solide.
Toate acestea trebuie să fie cuprinse în Strategia Energetică a României, pe care nu o avem de mai mult de 15 ani.
Despre o strategie energetică
O astfel de dezbatere trebuie să aibă în vedere destul de mulți factori. Am mai scris despre acest subiect aici.
În primul rând trebuie plecat de la geografia fiecărui stat (sau regiuni) și resursele existente. Polonia și Germania au cărbune, Danemarca, Norvegia și România au resurse și acces la resurse off-shore de gaze, toate statele din zona Alpilor sau Carpaților au potențial hidroelectric, statele de pe coasta Atlanticului, Mării Nordului și Mării Baltice au un potential eolian imens și statele din sudul Europei au potențial solar mare. Nu toate statele pot avea acelasi mix energetic. Să ne gândim că Grecia (cu multe insule) și la Cehia fără ieșire la mare!
Tot legat de geografie: avem aglomerări urbane și teritorii cu densitatea populației mică. Într-un fel trăiește un londonez, în alt fel un bucureștean și în alt fel un cetățean dintr-un sat din munții Făgăraș. Au nevoi și obiceiuri diferite, fiecare avănd necesități energetice diferite și acces la resurse diferite. În orașele mari populația se încălzește ori prin sistemul de alimentare centralizat cu energie termică (SACET), care deobicei funcționează cu gaze ori cu centrale individuale pe gaze. O mare parte a mediului rural românesc se încălzește cu lemne de foc. Procentul este enorm, astfel încât în mixul energetic primar, lemnul apare cu un procent de 17%. Este inacceptabil deoarece (lăsând la o parte tăierea pădurilor și poluarea) randemenetele unei sobe pe lemne este mic.
Industrializarea este diferită. Știm că nordul are economiile bazate pe industrie grea și sudul pe agricultură și industrie alimentară. Deci au nevoi energetice diferite. Diferențele de consum sunt mari între o regiune în care se afla un combinat siderurgic și o alta în care este dezvoltată doar agricultura. Nu putem compara zona metropolitană a Bucureștiului (peste 4.000.000 locuitori) sau zona Brăila – Galați (peste 500.000 locuitori) cu Delta Dunării sau cu Covasna.
Nu trebuie să uităm nici de istoria industrializării. Marea Britanie și Germania sunt țări puternic industrializate față de cele două țări din Peninsula Iberică sau față de fostele țări comuniste. Actualele arhitecturi ale industriilor energetice naționale difera. Producția de energie electrică în Franța se bazează pe energia nucleară pe când cea din Germania pe gazele rusești sau din Marea Nordului iar cea norvegiană pe regenerabile.
Să ne uitam și la infrastructurile de transport. Grecia are alte nevoi decat Elveția, Germania are alte nevoi decât Estonia. Infrastructura de transport româneasca consuma mai mult combustibili fosili decât Franța care are o rețea de cale ferata electrificată.
Structura de producție de energie termică difera de la regiune la regiune în funcție de necesități și de resurse. Islanda are potențial geotermal, Grecia, Spania și Portugalia nu au nevoie de energie termică decât câteva zile pe an. Franța are dezvoltat un sistem de încălzire bazat pe energie electrică. România încă se bazează pe lemn și cărbune destinate sobelor și pe gaze, sistem dezvoltat în ultimii 50 de ani.
Curbele de consum diferă de la regiune la regiune. Care sunt maximele de consum pe anotimpuri și ore în nordul Peninsulei Scandinave și care sunt în Cipru. Aceași comparație putem să o facem pentru județele Olt și Maramuseș.
Resursa umană este un factor important. Există facultăți bune care pregătesc specialiști. Problema acestora este că nu pot avea o carieră satisfăcătoare. Să ne uităm cine sunt cei care dețin frâiele industriei energetice și constatăm că sinecurile de partid, lămbruțele și carașolii ocupă posturile de conducere din marile companii naționale, acest buchet de neprofesioniști ducând la prabușirea producției, transportului și distribuției de energie. Mai adăugăm lipsa muncitorilor datorată dispariției școlilor profesionale ca urmare a politicilor dezastruoase din învățământ. Majoritatea marilor companii energetice au o forță de muncă îmbătrânită și în pragul pensionării.
Factorii de mediu
Nici nu încape în discuție că există tehnologii poluante ce trebuiesc înlocuite. Poluante datorită vechimii fizice și morale a tehnologiei și utilajelor și randamentelor mici. Acestea vor ieși din funcționare cât se poate de repede și trebuiesc înlocuite. Aici trebuie luate decizii strategice și din păcate cu caracter de urgență deoarece trebuie ca acestea să fie înlocuite cu tehnologii noi, performante și cu un grad de poluare mic.
Factori de influență externi
Nu am discutat de factorul geopolitic: Nu putem face comparație între Republica Moldova, dependentă aproape 100% de gazul rusesc și Danemarca ce nu are nici o dependență energetică. Trebuie să ne referim și la interconectivitatea rețelelor de gaze și electrice. Referitor la rețelele de transport de gaze, într-un fel sunt legate tările de pe coasta Atlanicului de depozitele energetice din Marea Nordului și în alt fel sunt legate țările din Europa Centrala și de Est de rețeaua de conductele ce aduc gaz rusesc și ce trec prin Ucraina sau Bielorusia la care adăugăm North Stream în nord și Turk Stream și Blue Stream în sud. Avem dependențe diferite, pe care Kremlinul a știut să le gestioneze bine, nenegociind cu anasamblul UE ci cu statele în parte.
Tot legat de factorul geopolitic: să punem accentul pe solar și eolian nu înseamnă a intra într-o altă dependență, față de China, unde se produc majoritatea componentelor necesare acestor doua tehnologii deoarece China are monopol pe resursele mondiale de metale și pământuri rare?
Tot atenționez autoritățile noatre naționale să nu mai viseze la extracția gazelor din Netune Deep deoarece la puțini kilometrii se află zona de conflict. Știm că marile companii de asigurări sunt cele care gestionează riscurile. Dacă asigurarea unei nave ce intră în Marea Neagră a crescut de zece ori, înseamnă că riscurile transportului maritim în Marea Neagră au crescut de zece ori. Oare investitorul (Romgaz și OMV) își vor asuma riscul unei investiții de încă câteva miliarde de euro necesare extracției în această conjunctură? Dar companiile de la care se vor închiria utilajele și tehnologia? Dacă da, există o extimare a creșterii chetuielilor de investiție și de producție în această conjunctură?
Eu cred că dacă în perimetrele potențiale de exploatare de gaz off-shore, măine este depistată o mină aflată în derivă, ce provine din zona Odesa, în primul rând va mai crește de câteva ori polița de asigurare a oricărei nave și instalații din zonă și decizia de investiție va fi luată mai greu. Uitându-ne pe harta de circulație a avioanelor și a navelor deasupra Mării Negre constatăm că zona Neptun Deep nu este tranzitata decât de nave mici care se îndreaptă spre Sulina.
Am explicat cu mult înainte de începerea conflictului ucrainian că Federația Rusă nu dorește ca România să extraga vreo moleculă de gaz din Marea Neagră. Dacă Black Sea Oil and Gas ce va începe extracția în câteva săptămâni reușește, acest fapt se datorează adâncimii mult mai mici a rezervorului concesionat, a distanței mici de la platformele de extracție până la țărm și a existenței tehnologiei în România. Aceste atuuri nu le avem și în cazul Neptune Deep. Distanța până la țărmul românesc e de peste 350 km iar până în Peninsula Crimea este sub 450 km. Tehnologia și utilajele fiind deținute de puține companii, trebuiesc închiriate și costă, asta în cazul în care acestea își asumă riscul apropierii de conflict.
România, fiind un stat membru al Uniunii Europene trebuie să se conformeze tuturor deciziilor acesteia. Dar până adoptarea acestora trebuie să se implice activ în strategiile și politicile ce se pot negocia. Problema este că niciodată reprezentanții noștrii nu au adoptat o astfel de poziție. Vedeți pe careva dintre aceștia în stare sa înțeleagă problematica energiei?
Tot la capitolul geopolitică trebuie sa menționâm și factorii de influență rusești platați în forumurile decizionale ale statelor sau Uniunii sau companiile de lobby de la Bruxelles. Acum se demonstrează că există influența clară a Moscovei.
Ce trebuie făcut ?
În primul rând trebuie spus că este inacceptabil ca numai un grup minuscul din Ministerul Energiei să se ocupe de Strategia Energetică, grup ce ignoră structura din Guvernul României care gestionează transportul energiei, ignoră mediul academic și corpul profesioniștilor din industria energetică, zone care au păreri pertinente.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
