În perioada Războiului Rece, forța armată a fost argumentul la care au recurs super-puterile rivale, URSS și SUA, pentru a-și menține relațiile de patronaj, prin vânzarea preferențială de armament către unele state sau prin folosirea coercitivă a acestuia pe direcția altora. În același timp, competiția globală s-a manifestat în știință, în cultură, în sport, liantul acestor domenii fiind diplomația exercitată de ambele părți.
O schimbare esențială survenită de atunci și până acum este percepția mult mai critică a opiniei publice asupra conflictelor militare și asupra oricărui eveniment soldat cu un număr mare de morți. Agresiunea rusă asupra Ucrainei sau pandemia de Covid-19 demonstrează, însă, puterea obișnuinței: odată depășit șocul inițial și prelungită perioada în care survine faptul reprobabil sau regretabil, apare reacția de adaptare, prin acomodare la abuz. Acest principiu funcțional e valabil și în cazul statelor, se aplică prin rescrierea istoriei și manipularea activă a elementelor sale factuale. Uitarea adevărului convine agresorului.
Exemplu foarte recent stă declarația președintelui maghiar Janos Ader, prilejuită de participarea la lansarea Platformei Crimeea de către omologul Volodimir Zelenski, anume echivalența pe care a făcut-o între ocuparea Crimeii și pierderea Transilvaniei prin Tratatul de la Trianon[1]. Locul unde și-a plasat gestul a fost bine ales, căci astfel a urmărit să submineze proiectul ucrainean, să fie util intereselor Rusiei, să lezeze România și, mai presus de toate, să denigreze efortul diplomatic din 1920 și din 2021.
Concurența bipolară americano-sovietică a dispărut și în locul ei s-a instaurat una multipolară, în care percepția publică a devenit un factor de importanță egală cu forța armată în luarea deciziilor politice având ca obiect utilizarea acesteia din urmă. Adaptarea intervine și aici, de această dată la noile exigențe de PR geopolitic, adesea fiind de preferat exercitarea sublimată a violenței între state și abia în ultimă instanță, a violenței propriu-zise. Șantajul energetic nu mai e un eveniment excepțional, cum au fost crizele petrolului din secolul trecut, ci o stare de fapt permanentizată, iar pandemia de Covid-19 a deschis un nou capitol – confruntarea globală cu „arme” medicale.
Caleidoscop geopolitic
Vaccinul Sputnik V a fost autorizat pentru export[2] la 11 august 2020 de către Centrul Național pentru Microbiologie și Epidemiologie Gamaleya, anunțul aferent fiind făcut de însuși președintele Vladimir Putin. Numele a fost ales pentru dubla sa valoare de simbol: URSS a lansat primul satelit al lumii în anul 1957, iar Federația Rusă, ca succesoare asumată, a realizat primul vaccin împotriva pandemiei de Covid-19. Livrarea sa a început în decembrie 2020, cel dintâi client fiind Belarusul[3].
Ca și satelitul sovietic, vaccinul rusesc a declanșat o competiție la care au luat parte statele și companiile producătoare, detașându-se două tabere rivale, fiecare cu aliații săi: SUA și Marea Britanie versus Rusia și China. În scurt timp, a apărut și denumirea pentru reeditarea pe tărâm medical a cursei spațiale – „diplomația vaccinurilor”.
Observatori ai acestei forme de diplomație au remarcat că Moscova și Beijingul au preferat, în prima jumătate a anului curent, să întârzie vaccinarea propriilor cetățeni și să accelereze exporturile, pentru a-și consolida poziția în raport cu competitorii occidentali[4]. Prevalența deciziei politice a fost pusă pe seama faptului că SUA, Rusia, China propun modele de organizare politică globală distincte și incompatibile[5], a căror confruntare non-militară a ajuns probabil să fie inerentă, continuă și ireversibilă. Întârzierea remarcată în cazul populației ruse pare să fie confirmată de avansul foarte scăzut din primele șase luni în rata de vaccinare: de la 1% în martie, la 10% în iunie, cu o recuperare accelerată în următoarele două luni, până la 24% în august anul curent[6].
Din perspectiva modelelor concurente, era de așteptat ca vaccinul rusesc să fie livrat la pachet cu adversitatea Moscovei față de gândirea politică liberală, pe care președintele Putin o cataloga, disprețuitor, ca fiind “expirată”[7] încă din anul 2019. Nu întâmplător, primul cumpărător de Sputnik V din Uniunea Europeană a fost Ungaria, în ianuarie 2021, o primă decizie unilaterală dintr-un șir de acțiuni prin care acest stat a arătat că erodează cu intenție unitatea europeană. Ce intrigă este nonșalanța și perseverența neîngrădită cu care Budapesta s-a putut manifesta astfel, în interiorul și exteriorul Uniunii Europene.
La reuniunea G20 din luna iunie 2021, ministrul german al Afacerilor Externe, Heiko Maas, atenționa Rusia și China că lupta împotriva pandemiei de Covid-19 nu trebuie să fie despre „înregistrarea de avantaje geostrategice pe termen scurt”[8], iar distribuirea de vaccinuri nu trebuie să servească la extinderea influenței pe care o au în lume cele două state. Posibil ca Heiko Maas să fie adeptul avantajelor geostrategice pe termen lung, nu scurt, într-adevăr, dacă se are în vedere declarația făcută recent la Kiev de cancelarul Angela Merkel, conform căreia „Europa nu va mai avea nevoie de gazul rusesc în 25 de ani”[9]. Palidă și îndepărtată consolare pentru pierderile suferite de Ucraina.
Declarația de atunci a ministrului german a survenit după luni de zile în care tocmai Germania presase Comisia Europeană să autorizeze vaccinul rusesc Sputnik V, după ce landul Bavaria lansase anticipativ o comandă de 2,5 milioane de doze, după ce Angela Merkel și președintele francez Emmanuel Macron discutaseră cu președintele Vladimir Putin posibilitatea producerii în comun a acestuia, în același timp în care cei doi lideri europeni își exprimau îngrijorarea că Federația Rusă mobilizează suspect de multe trupe la granița cu Ucraina.
Prestigiosul think-tank Bruegel din Bruxelles a publicat în aprilie 2021 un scurt inventar al acțiunilor ruse și chineze întreprinse în registrul diplomației vaccinurilor, concluzia fiind că Moscova și Beijingul au câștigat puncte sub aspect politic în Balcani și în Europa Centrală și de Est[10], exploatând startul greoi pe care l-a avut procesul de vaccinare la nivelul Uniunii Europene. Printre ingredientele care au contribuit în acest sens, conduita oportunistă a premierului maghiar Viktor Orban, a cancelarului austriac Sebastian Kurz și a președintelui sârb Aleksandar Vucic, cu aportul cărora Rusia și China au dat lecții de soft power Uniunii Europene.
În martie 2021, premierul Lituaniei, Ingrida Simonyte, afirma că “vaccinul rusesc vine la pachet cu propaganda rusească și ambiția fățisă de a diviza statele membre ale UE”[11], avertisment confirmat de realitatea din tabloul politic european, de care Heiko Maas e cu siguranță conștient. Prin urmare, atenționarea sa din luna iunie a fost, mai degrabă, cu „adrisant” greșit, căci vedea paiul din ochii Moscovei și ai Beijingului, dar nu vedea bârna din ochii Budapestei, Vienei, Belgradului și, mai ales, ai Berlinului.
Memento istoric
Trebuie amintite câteva elemente de natură să releve cum a apărut primul satelit al lumii și consecințele paradoxale pe care le-a avut lansarea sa. O scurtă digresiune explicativă este necesară, deoarece “Sputnik” nu e doar o etichetă folosită de Rusia în scop comercial, pentru a-și promova vaccinul. Alegerea numelui are o încărcătură de semnificații, pe unele Moscova le exploatează din plin, însă pe altele le omite deliberat.
“Sputnik” reprezintă denumirea unei serii de cinci sateliți, lansați în intervalul 1957 – 1960, ca “tulpină” nouă a programului sovietic de dezvoltare a rachetelor balistice intercontinentale, menite să lovească ținte din Europa, Orientul Mijlociu, Turcia și Japonia[12]. URSS a avut primul satelit din lume, dar întâi a avut prima astfel de rachetă testată cu succes, modelul R-7, pe care l-a adaptat pentru programul spațial.
Reacția SUA la lansarea sovietică din 1957 a fost masivă: agențiile NASA și DARPA au fost înființate în 1958, iar Congresul a adoptat în același an Actul privind educația circumscrisă apărării naționale (NDEA), care a corelat sistemul federal de învățământ cu necesitățile de securitate[13] ale țării, stabilind ca priorități știința și tehnologia. Urmările sunt cunoscute, pe scurt finalitatea cursei spațiale declanșate de sovietici a aparținut americanilor.
“Părintele” programului spațial al URSS a fost un ucrainean, inginerul de aviație Sergei Korolev, absolvent al Institutului Politehnic din Kiev[14]. Considerat astăzi un geniu, a fost cel care a realizat primul aparat de zbor sovietic propulsat de o rachetă și ulterior a reușit să copieze cu succes racheta germană V2. Versiunea sa a primit numele de R-1 și a dat startul programului de rachete balistice, prin care s-a ajuns la racheta R-7. Korolev a fost cel care a coordonat lansarea sateliților Sputnik, a proiectat programul spațial Vostok și l-a coordonat personal pe Iuri Gagarin în primul său zbor în Cosmos.
Reversul medaliei este acela că realizările sale au survenit după șapte ani de persecuții, începuți în 1938 cu tortură în faimoasa închisoare Liubianka. A rămas fără dantură în minele de la Kolîma și a petrecut anii de război într-un penitenciar pentru oamenii de știință, unde a lucrat sub spectrul constant al execuției până în 1944, când a fost eliberat. A acceptat să devină membru al Partidului Comunist al URSS numai după moartea lui Stalin[15] și a fost reabilitat oficial foarte târziu, în 1957, după reușita primului său satelit.
E stridentă diferența de tratament cu care SUA și URSS și-au gestionat resursa umană angajată în domeniile prioritare ale epocii, cu numeroase alte exemple și mai târziu. Ce nu a spus președintele Putin în discursul său de anul trecut este că originalul Sputnik a fost ales pentru că era cel mai simplu dintre prototipurile aflate în lucru și a putut fi pregătit pentru lansarea în numai o lună[16], doar ca URSS să poată revendica gloria de a fi reușit înaintea SUA. După aproape 70 de ani, Rusia are în continuare obsesia să fie prima, doar că noul Sputnik nu este o bilă de metal cântărind 83,6 kg, ci este un vaccin livrat către milioane de oameni din întreaga lume.
Mass-media occidentală consideră că rușii nu au încredere în vaccinul Sputnik, ca dovadă rata de vaccinare de 11% de la nivelul lunii iunie 2021, adică 23 de milioane dintr-un total de circa 146 de milioane de cetățeni[17]. Păstrând comparația cu SUA, americanii aveau la aceeași dată o rată de vaccinare de 46% la nivelul întregii populații. Începând cu luna iulie, numărul de decese consemnate oficial de autoritățile ruse ca având drept cauză virusul Covid-19 a ajuns la aproape 800 zilnic[18], o tendință în creștere, în aparentă contradicție cu faptul că vaccinul Sputnik V era disponibil de un an, dar confirmată de avansul lent în rata de vaccinare din prima jumătate a anului.
Ungaria și Germania – afinitatea comună față de Rusia
În numele intereselor proprii, Ungaria și-a asumat la vedere rolul de cal troian al Rusiei și subminează din interior Uniunea Europeană, conduită care va rămâne nesancționată cât timp și Germania sacrifică unitatea europeană atunci când intervin interesele economice pe care le are pe relație bilaterală cu Moscova.
La 22 ianuarie 2021, Viktor Orban declara pentru radioul de stat maghiar (nota bene) că „avem nevoie de vaccinuri, nu de explicații”[19], rezumând filosofia după care Ungaria tocmai luase decizia să acționeze unilateral, importând vaccinuri produse în Rusia, China și Marea Britanie, fără ca vreunul să fi fost autorizate atunci de Agenția Europeană pentru Medicamente. Cinci zile mai târziu, ministrul conațional al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, intervenea la postul de televiziune Euronews (nota bene) cerând public explicații cu privire la două aspecte care îngrijorau Ungaria: faptul că aceeași agenție europeană nu autorizase încă vaccinul AstraZeneca și practica producătorilor vestici de a livra cu prioritate vaccinurile în SUA, Marea Britanie și Israel[20]. Dacă premierul anunțase înainte că nu are nevoie de explicații, de ce ministrul din subordine le mai cerea? Evident, cel dintâi brava pe direcția publicului autohton, cel din urmă făcea exerciții de retorică la adresa Uniunii Europene. Diviziunea muncii.
O altă contradicție derivă din gestul Ungariei de a semna cu Serbia și cu Muntenegru acorduri de recunoaștere[21] a certificatelor de vaccinare în aprilie 2021, deși la nivelul Uniunii Europene erau în derulare demersuri privind emiterea unui certificat verde comun. În aceeași lună aprilie, ministrul german al Sănătății, Jens Spahn, anunța că Berlinul va negocia un acord bilateral cu Moscova pentru a-și procura vaccinul rusesc[22].
Și declarația președintele maghiar de la Summit-ul Platforma Crimeea se înscrie în conduita provocatoare a Budapestei, ce nu este fundamentată pe vreo necesitate obiectivă de stat. E doar un joc de oportunitate pus în practică din ambiție și la confluență cu Rusia, pe care Germania îl menajează. Criticile dure exprimate de Heiko Maas în mai[23] și iunie[24] 2021, pentru faptul că Ungaria și-a exercitat dreptul de veto ca să blocheze inițiative de politică externe ale UE, au vizat strict afinitatea Budapestei față de China, niciodată față de Rusia.
Rusia, jucător global cu prieteni europeni
Dincolo de spectacolul comic-grotesc prin care Sputnik a ajuns să fie promovat prin sejururi all-inclusive[25] oferite doritorilor germani, trebuie subliniat faptul că vânzarea în străinătate a vaccinului se realizează prin Fondul Rus pentru Investiții Directe[26] (FRID), instituție financiară creată în anul 2011, cu scopul de a atrage capital străin în economia rusă – o direcție de acțiune similară celei încredințate Securității de regimul Ceaușescu, să asigure „aportul valutar special”.
FRID are parteneriate cu trei state din Europa: Franța, Italia și Serbia[27], dar singurul cetățean străin din Consiliul de Supraveghere[28] este francezul Dominique Strauss-Kahn, fost ministru al Economiei, Finanțelor și Industriei la Paris și fost director al Fondului Monetar Internațional. El este din anul 2013 și membru în Consiliul de Supraveghere al Băncii Ruse pentru Dezvoltare Regională, ce aparține companiei petroliere Rosneft. A se remarca echivalentul său german de pe ștatul de plată al Rusiei, fostul cancelar Gerhard Schroder, promotor de certă valoare al proiectelor Nord Stream 1 și Nord Stream 2.
Potrivit publicației „Financial Times”, vaccinul rusesc a fost creat cu prioritate pentru „statele mari cu piețe emergente”[29], aprecierea fiind susținută de însăși modul de prezentare folosit de partea rusă, unde sunt evidențiate parteneriatele încheiate pentru producția sub licență în străinătate, respectiv în India, China, Brazilia, Mexic, Egipt, Iran, Italia, Argentina, Coreea de Sud, Turcia, Vietnam, Serbia, Belarus[30].Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contribuotrs.ro
