Era primăvara lui 2016 și, confruntați cu declinul demografic, multitudinea de probleme ale sistemului românesc de educație precum rata de abandon și sporirea analfabetismului funcțional, specialiști în domenii diferite gândeau în locuri diferite, fiecare în propriul microunivers profesional, la reforma educației timpurii în România ca soluție de salvare a viitorului bugetului de pensii.
Cum ideile bune aduc oameni laolaltă, în toamna lui 2017, oamenii ăștia s-au întâlnit si au adus în Parlament soluțiile gândite de fiecare în parte pentru a le arăta țării și aleșilor ei. De atunci până în martie 2018 ei au depus inițiativele legislative pentru obligativitatea grădiniței, finanțarea per capita a ante-preșcolarilor (copii de la naștere la 3 ani) și creditul fiscal pentru educație timpurie.
Schimbarea propusă era uriașă: copiii României aveau să urmeze servicii de educație timpurie de calitate, garantate și susținute de stat prin mecanisme directe sau indirecte, într-un sistem unitar, coerent si sustenabil.
Doi ani mai târziu, necesitatea reformei serviciilor de educație timpurie a fost cuprinsă și în Strategia Națională de Apărare a Tarii și implicit, toate proiectele depuse deveneau instrumente în operaționalizarea acestei strategii. Ceea ce în primăvara lui 2016 era doar o viziune devenea prioritate națională, iar în ultima lună a lui 2020 părea că părinților le va rămâne doar să aleagă serviciile de educație timpurie din proximitate, mecanismele statului se ocupau de restul. Ideal!
Trei luni mai târziu, la final de martie 2021, suntem tot acolo unde eram în primăvara lui 2016, educația timpurie s-a impus doar ca sintagmă în texte din Monitorul Oficial.
- Grupa mare e obligatorie, dar de fapt nu e, pentru ca nu avem un mecanism care sa ne spună ce se întâmpla cu copiii care nu au fost la grădinița atunci când se înscriu la școală
- Costul de finanțare per capita la ante-preșcolari nu a fost calculat de mai marii educației și nu sunt semne ca legea ar intra în vigoare în toamna lui 2021 (data la care a fost prorogat de guvernul Dăncilă)
- Creditul fiscal pentru educație timpurie a fost suspendat pana în decembrie 2021 pentru că ministerul de Finanțe a calculat alt impact bugetar decât în realitate și mult prea târziu după dezbaterea bugetului.
Altfel spus, copiii lui 2018 - peste două sute de mii la număr, cei ai lui 2019 – tot peste două sute de mii și copiii lui 2020 – puțini peste 178.000 (cei mai puțini născuți din ultima sută de ani) au disponibile 22.000 de locuri în creșele acestei Românii în care educația timpurie este o prioritate națională.
Copii lui 2017, ai lui 2016 si 2015, 2014, în medie 200.000 de copii pe an, adică aproape 800.000 au 520.000 de locuri în grădinițe publice și 30.000 de locuri în grădinițe private.
E adevărat că noi, românii, avem o vorba: “copii cresc și pe balta gării”, dar costurile non-investiției în sistemul de educație timpurie sunt enorme.
James Hackman a primit în anul 2000 Premiul Nobel pentru Economie pentru formula sa de calcul a randamentului investiției în educația timpurie: un dolar investit în educația timpurie aduce în viitor 13 dolari. Altfel spus, ce nu investim azi (crezând ca facem economie la bugetul de stat) ne va costa de 13 ori mai mult în viitorul nu foarte îndepărtat.
