Grupurile de interese nelegitime formate din politicieni și afaceriști, cu legaturi în PSD, au falimentat CEH în ultimii ani. Acesta mai are în exploatare doar două mine din cele patru și două termocentrale la Paroșeni și Mintia – Deva.
Pe vremuri la Mintia se producea 1050 MW și la Paroșeni 150 MW. Astăzi în stare de funcționare și cu avize de mediu sunt doar cei 150 MW de la Paroseni și un grup pe cogenerare în condensație de 210 MW la Mintia. Paroșeniul este singura centrală pe huilă retehnologizată care îndeplinește condițiile de mediu și poate funcționa încă cățiva ani până se poate renunța la cărbune. Ambele centrale pot furniza și energie termică. Deva mai are câteva mii de abonați (inclusiv instituții de stat) și sistemul de alimentare centralizat cu energie termică legat de Paroșeni a fost desființat.
Specialiștii bătrâni confirmă că România nu deține cărbune de calitate și afirmă că încă de la început cele două bazine miniere au fost proiectate și construite “cu avânt comunist, pentru realizarea planului cincinal”.
Astazi CEH se află în faliment, având pierderi de 1,2 miliarde de lei si datorii de aproape 1,8 miliarde de lei.
De ce trebuie sa renunțăm la cărbune
Producția de energie electrică pe cărbune se supune unor norme dure de mediu. Pentru fiecare MW produs există obligația de a achiziționa 0,91 certificate CO2 (se eliberează în atmosferă 0,91 t CO2).
Prețul unui certificat (zilele acestea) este aproape 40 euro. Adică dacă produce un MW, CEH trebuie să cumpere de 36 de euro (180 lei) certificate CO2. Dacă huila ar fi de bună calitate, pentru producția unui MW sunt necesare două tone. Pe piața internațională prețul cărbunelui este 54,5 euro. Rezultă că pentru un MW produs, CEH cheltuie 135 euro numai pentru cărbunel și certificate CO2, fără forța de muncă și alte cheltuieli.
Prețul unui MW pe piata libera OPCOM (piața pe ziua urmatoare)zilele acestea a variat între 313 și 188 lei. În orice situație producția de energie electrică pe cărbune va fi în pierdere.
Dar Uniunea Europeana, ca și România, dorește ca nivelul de poluare să scadă treptat până în 2050. Acum un an și puțin a apărut planul ambițios Green Deal prin care se prevede decarbonificarea tuturor activităților industriale. Zilele trecute Frans Timmermans, vicepresedintele Comisiei Europene, a declarat că România trebuie să renunte la cărbune.
De ce nu putem renunța la cărbune o perioadă
România nu se poate lipsi în acest moment de capacitățile de producție de energie electrică din cărbune deoarece acestea dau securitate sistemului energetic național și nu avem nici măcar un proiect cu care să le înlocuim. Din 2019 România a devenit importator net de energie electrică și închiderea CEH, cu cei 300 MW reali pe care îi furnizează reprezintă un mic punct de stabilitate și securitate al SEN.
Mai intervine și factorul social. Nu poți lăsa câteva mii de oameni, și aici mă gândesc la minerii Văii Jiului, fără posibilitatea de a-și câștiga bucata de pâine într-o zonă monoindustrială. Există exemple de ieșire din astfel de crize locale, în special în fostele zone miniere din Marea Britanie sau Statele Unite. Probabil că astăzi în guvern se gandeste o strategie de reconversie și de antrenare a acestor greu încercați mineri în alte activități în actuala conjunctură a penuriei de forță de muncă.
Ce este de făcut?
Sunt doar căteva posibilități, toate acestea trebuind să respecte, în primul rând legea economică: nu poți produce mai scump decât poți vinde, deoarece nu cred că mai merge subvenționarea mascată prin Transelectrica a producției de cărbune prin piața serviciilor de sistem sau piața de echilibrare.
Vrem nu vrem, în doi – trei ani extracția și producția de energie electrică va funcționa în actuala structură deoarece trebuie înlocuite aceste capacități. Prelungirea agoniei nu este posibilă deoarece produce pierderi mari în bugetul național în perioada de criză economică postpandemică ce urmează. Minele nu se închid (de fapt intră în conservare) și un timp limitat angajații își vor lua salariile prin fel de fel de artificii, subvenții și ajutoare de stat mascate. Centralele vor merge în pierdere. Se vor produce pierderi (câteva sute de milioane de euro în câțiva ani) pe care statul, adică și noi – plătitorii de taxe și impozite, va fi obligat să le acopere. Exact problemele actuale vor apare ciclic la câteva luni. Dacă se continuă politica dusă de cațiva ani, adică nu se va întampla nimic, niște oameni vor muri de foame și sistemul energetic național va fi forțat să importe și mai mult.
Probabil cea mai bună soluție este despărțirea CET Mintia Deva de restul CEH și cedarea patrimoniului către Primăria Deva sau Consiliul Județean Hunedoara. Beneficiarul agentului termic furnizat de CET Mintia este Deva. Deci singurul UAT în masură de a avea interes real este Consiliul Local și Primăria Deva. Problema care se pune este dacă Primăria Deva are posibilitatea de a acoperi necesitățile de menținere a activității și de investiții necesare, de a accesa programe naționale sau europene. Restul activelor – instalațiilor trebuie să intre într-o procedură de reorganizare și grăbire a reconversiei pe gaz dar și închiderea minelor.
Este destul de simplu pentru autoritatilor locale devene sa isi infiinteze un producator local de agent termic pentru a satisface cererea. Primaria va fi nevoita deoarece incepand cu 2030 centralele termice de apartament vor fi interzise în toata uniunea europeana.
Cererea de agent termic nu este mare dar pentru eficiență este simplu de a adopta o soluție de cogenerare, deci și de producție de energie electrică, mai ales că sistemul energetic național suferă și mai ales că există o mare sărăcie energetică în zona Transilvaniei, unde numai centrala veche de la Iernut poate produce.
Variante simple și ieftine
Specialiștii știu că actuala structură cazan pentru produs abur și turbină pentru produs energie electrică, turbină cu recuperare de energie termică se poate modifica schimbând câteva componente ale instalațiilor în vederea trecerii de la cărbune la gaz. Costă câteva milioane de euro și se pot produce în continuare cele câteva sute de MW. Problema este că instalațiile sunt vechi și au randamente scăzute, deci aceasta ar fi o soluție fiabilă pentru foarte puțini ani.
O altă soluție, mai scumpă, cu renunțarea la 150 – 250 MW ar fi achiziționarea de motoare termice pe gaz cu cogenerare. Cunoscând că investiția într-un MW într-o astfel de tehnologie este de maxim 500.000 euro și că ar fi pentru minim 15 ani, existând și posibilitatea de a vinde energie electrică pe cele doua piețe de stabilitate ale sistemului (servicii de sistem și echilibrare), unde energia este mai scumpă, ar fi cea mai facilă soluție. În iernile grele necesarul de agent termic poate fi acoperit cu un cazan pentru încâlzirea agentului termic (CAF).
Soluția normală ...
... care pe lângă salvarea sistemului energetic național și ar crea locuri de muncă, ar fi achiziționarea unei instalații în ciclu combinat cu cogenerare pe gaz de minim 400 MW electrici. Nu trebuie să amintesc că Mintia deține infrastructura necesară (aprobări, avize, alimentare cu gaze, posibilitatea de injectie în SEN a energiei electrice), deci investiția este mai mică și nu poate trece de 400 milioane de euro.
