Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

”Eu nu sunt un teoretician al capitalismului, eu practic capitalismul în fiecare zi” Interviu cu Cristian Mureșan

de L.P.     Contributors.ro
Vineri, 28 februarie 2020, 10:44 Actualitate | Opinii


Cristian Mureșan
Foto: Hotnews

Corporatiștii români sunt, tehnic vorbind, printre câștigătorii globalizării, crede Cristian Mureșan, consultant de business la Paris. Asta, in timp ce clasa de mijloc din Occident se vede din ce în ce mai diminuată. Scaderea in plan relativ a veniturilor clasei de mijloc este una dintre cauzele succesului populismului, iar criticile aduse capitalismului vin acum mai ales din Occident.

Cititi mai jos un interviu cu Cristian Muresan despre proiectul politic al lui Macron și de ce crede el că nu avem alternativă la acest proiect.

Cristian Mureșan este absolvent al SciencePo şi Ecole des Mines de Paris. Activează în prezent în cadrul unui cabinet de consultanţă în management şi strategie industrială din capitala Franţei.

Tema discuției de astăzi ar fi: neînțelegerile din jurul capitalismului. Aș spune să începem de la particular, la general și de la ceea ce se întâmplă în actualitate: grevele din Franța. Oamenii protestează împotriva sistemului de pensii propus de Macron. De ce nu se găsește o soluție de compromis? De ce reacționează atât de tare societatea la reforma propusă de președintele francez?

Aș încerca un răspuns pe mai multe paliere. Sportul grevei e o chestiune națională în Franța, nu e o noutate. Reacția celor care se pun în opoziție cu Macron este direct legată de implementarea programului său politic. Dacă urmăriți subiectele tehnice pe care Macron le pune în practică de doi ani și jumătate, ele corespund punctelor care erau propuse în campania electorală. El are un proiect pe care-l urmează tehnic, punct cu punct. Franța nu face excepție în corul țărilor occidentale, dar ieșirea Franței din sistemul politic tradițional nu s-a produs la urne. Franța a făcut ceea ce eu numesc un Brexit de centru, a ieșit din sistemul politic tradițional alegând un outsider, dar situat pe centrul politic. Tocmai datorită faptului că progresul, așa cum a fost el structurat, în mare parte prin consum, în ultimii 40-50 de ani, nu mai corespunde în momentul de față în Occident.

Există o mare pătură a comunității naționale care își vede veniturile – în termeni relativi – scăzând, care își vede viitorul copiilor – una dintre marile promisiuni ale societăților noastre – mai sumbru decât în anii precedenți. Iar, chestiunea pensiilor, chestiunile legate de celelalte legi care au fost puse în practică, intră în această zonă a faptului că dacă privim global mondializarea avem doi mari câștigători: pe de-o parte, clasele de mijloc din țările emergente, în special China, Asia. Aici se află și corporatiștii români. Tehnic, statistic, clasa medie din România care s-a integrat în mondializare este una dintre marile câștigătoare ale mondializării. Al doilea câștigător este elita economică occidentală care și-a transformat piața trecând de la nivelul unei țări, la nivelul întregii planete – acei mult huliții unu la sută. În oglindă, marii perdanți ai mondializării sunt – statistic – clasele de mijloc occidentale care pierd venituri în termeni relativi. Puseele pe care le vedeți în Franța, și le vedeți și-n alte democrații occidentale, au această explicație economică care este una dintre explicațiile majore, nu singura, a ceea ce s-a întâmplat politic, în Statele Unite, Marea Britanie, Franța, mai mult social prin Gilets jaunes, populismele din Italia, Spania șamd.

Această îngustare a clasei de mijloc în Occident determină tot felul de sentimente, o angoasă. Și deseori angoasa asta se traduce printr-un refuz al capitalismului. Capitalismul ca sistem este cel care ar face ca lucrurile să nu meargă. Cum ați caracteriza tipul asta de angoasă, de anxietate a oamenilor? Totuși oamenii trăiesc mult mai bine decât trăiau înainte, mult mai liberi, și totuși există o frică…

Aici e cheia. Dacă privim pe termen mediu și lung, există câteva grafice pe care le-am prezentat și în conferința de duminică, care sunt argumentele supreme în favoarea capitalismului. Dacă urmăriți produsul intern brut per capita, de la 1850 până astăzi, aveți o creștere exponențială, cel puțin în ultimii 40-50 de ani. Tehnic, populația lumii s-a îmbogățit datorită acestei explozii a inițiativei private și datorită diferitelor conexiuni care s-au creat prin mondializare. Al doilea argument este cel legat de speranța de viață. Aceeași curbă. Speranța de viață în toată istoria omenirii, până la declanșarea revoluțiilor industriale, e, dacă faceți un grafic, flat. Și apoi urcă în aceeași proporție precum PIB-ul pe capita. Adică, cu cât te-ai îmbogățit, ai adăugat și ani de viață pentru a consuma acele bunuri. Cineva ar putea aduce un al treilea argument suprem în favoarea capitalismului: erau un miliard o sută de milioane de oameni în 1850, câți sunt astăzi? 7 miliarde opt sute de milioane, cu proiecții importante în viitor. M-am referit la câștigătorii și perdanții mondializării: 75% din populația Terrei se află deasupra medianei. Capitalismul își face datoria față de miliardele de indivizi de pe Terra, marea majoritate a lor fiind câștigători neți. Există un perdant net care este clasa de mijloc occidentală. Mașina universitară occidentală s-a ambalat după criza din 2008 încercând să găsească vinovații și cauzele respectivei crize. Ascultând criticile aduse capitalismului, ele vin foarte mult din lumea occidentală, iar substratul economic este cel pe care vi l-am descris.

Un argument sună așa: principalul scop al capitalistului este maximizarea profitului. Iar răspunsul ar fi că piața creată de capitalism este o piață liberă, capitalismul impune libertate. Piața liberă e legată de libertate.

Capitalismul prin definiție creează eficacitate și o distribuție a plusvalorii generate prin acțiuni, în funcție de locul unde este situat fiecare actor. Până la urmă care e problema cu profitul, diabolizarea profitului este un element important în chestiunea dvs. Profitul este marja de manevră minimă necesară pentru a putea să te proiectezi în viitor. Este oxigenul de care are nevoie un privat ca să poată să-și ducă mai departe proiectele. Și e dreptul unui privat să acționeze asupra acestui profit în două direcții: pe de-o parte, să-și continue investițiile în viitor, deci profitul devine acea sumă inițială prin care poate să-și continue investițiile, să-si diversifice sau să-și lărgească business-ul. Dar el mai are, datorită acestei libertăți, și o altă opțiune: aceea de a ieși la un moment dat din business-ul respectiv, dacă dorește. La nivel mondial asta se produce astăzi, fie prin dividende, fie prin ieșiri totale. Un individ se poate comporta total diferit la 30 de ani, 40 de ani, 50 de ani, în acest spațiu. Și asta nu e ceva ce un guvern central sau un stat poate sau ar trebui să controleze. Profitul este această minimă libertate de care un individ are nevoie în spațiul economic.

O bună parte dintre cercetările economice din lumea universitară de astăzi se reduce la fotografierea ecartului absolut. Se ia pe de-o parte spectrul bogaților, pe cealaltă parte se iau cei mai săraci la nivel mondial și se creează tot felul de mesaje șoc: 85% dintre miliardarii lumii dețin mai multă avuție decât două sau trei miliarde de indivizi. Din păcate, e o fotografie care poate fi făcută foarte repede, dar marea majoritate a universităților occidentale, a economiștilor care sunt astăzi în vogă, care scriu programele electorale ale partidelor de stânga, în principal, din occident, se opresc aici, la această fotografie. Ei creează un consens la nivel de soluție, prin taxarea sau suprataxarea bogaților după diferite formule. Și aici imaginația este debordantă. De la 5 la 10% pe an. În zece ani ți-am luat toată bogăția. Până la cei care vorbesc de confiscarea averii personale sau desființarea proprietății private foarte repede în spațiul public. Vă sună cunoscut asta, nu? Au mai încercat și alții în trecut.

Sunt două mari greșeli de raportare asupra acestei soluții. Una este strict din ineficacitate economică. Trecem peste faptul că acești bani nu le aparțin în mod direct, nici lui Bill Gates, nici șefului de la Amazon, nici celorlalți care sunt arătați astăzi cu degetul. În general banii reprezintă părți sociale în acțiuni în societățile care țin țesutul economic mondial. Ce facem prin taxare, cum desființăm aceste părți sociale prin taxare? Francezii ar spune bon couraje! să reușim asta din punct de vedere tehnic. Sumele colectate prin taxare se duc unde? Se duc în domeniul public, la guverne, dacă se poate de stânga, care le vor distribui după bunul plac clientelei electorale, clientelei politice. Și aici intrăm în acest angrenaj al conflictului de interese intrinsec factorului public, clienții sau angajații mei sunt în același timp alegători. Și distorsionăm complet jocul economic, asta pe de-o parte, ineficacitatea economică.

Mai este o problemă morală, domnule Popescu, nimeni nu vă împiedică, nici pe dvs, nici pe mine, să devenim miliardari. Toți jucăm în același spațiu deschis, s-ar putea să nu avem aceleași idei geniale, ca tipii care au creat telefonul mobil, această arma nucleară pe care o ținem toți între degete, sau să nu avem aceeași capacitate de muncă ieșită din comun pentru a ne pune ideile în practică. Critica cum că există o distorsionare indusă prin capital este nefondată. În momentul de față, finanțiștii, mediul bancar stă în starting block pentru a finanța orice idee, orice business plan care este funcțional. Sunt români geniali care au acces la piețele mondiale de capital în sume extrem de importante, după cum ați văzut în ultimele zile, care prezintă mediului financiar din punct de vedere structurat cum se integrează în mediul economic global. Și asta funcționează pentru fiecare. Din punct de vedere moral cu ce drept taxăm, sau gândim taxarea ca o soluție unică și eficientă?

Tax avoidance. Am citit un studiu 40% din impozitele pe profit sunt plătite în țări cu un regim fiscal foarte blând.

Aici e un subiect dur, pe de-o parte tehnic, pe de altă parte cu implicații politice majore. Deconectarea fluxului financiar, a monedei, de fluxul fizic al bunurilor și serviciilor. Mult hulita optimizare fiscală a multinaționalelor. Ce este de fapt optimizarea fiscală? Să spunem din capul locului că este o operațiune legală. În același fel în care un director de operațiuni, în jargonul englezesc CEO, optimizează logistic asset-urile de care dispune într-o companie, în același fel în care un director de resurse umane optimizează resursele la dispoziție în cadrul societății, fișa de post a directorului financiar dintr-o companie este să optimizeze resursele financiare. Dacă nu ar face această optimizare, directorul financiar ar trebui să fie dat afară. Acesta este jobul lui. Acela de a utiliza sistemul legal la dispoziție la un moment dat pe piețele pe care acționează, în așa fel încât să fie optimizată resursa fiscală.

Nu mă fac că nu ating subiectul pe care-l spuneți, însă în loc să arătăm cu degetul la acești directori financiari care-și fac datoria, haideți să vedem cine creează plasa sau regulile jocului în care toți funcționăm: politicienii, spațiul public. Dacă astăzi avem un ecart de taxare de 40% într-un loc, 10% într-alt loc în sânul unei entități care se vrea comună, respectiv Uniunea Europeană, să nu-i cerem unui privat să nu optimizeze resursa financiară – și logistica – în acest spațiu. Dacă trebuie tras cineva la răspundere pentru optimizarea fiscală sunt tocmai aceia care arată cu degetul. Și ăsta nu e un sport românesc, se petrece peste tot pe planetă, este unul dintre marii carburanți ai populismelor, acela de a arăta cu degetul în direcția multinaționalelor și în direcția privaților. Este un subiect de meditat.

Să luăm un exemplu banal, o cursă de taxi, din Calea Victoriei până în Cotroceni. Are o trasabilitate fizică, o aveți ulterior inclusiv pe telefonul mobil, vă deplasați din punctul A în punctul B. Prin legile pieții aveți un preț asociat acestei curse care este transcrisă în monedă. Plata, circuitul financiar pentru această cursă se poate face din contul dvs care este gestionat – să spunem în Cipru, chiar dacă nu știți că este gestionat acolo, înspre contul companiei private care este gestionat în Olanda, să spunem. Aveți o decuplare totală, pentru prima dată în istoria economică între fluxul fizic, fluxul real și fluxul monetar. Moneda se emancipează, își trăiește viața ei, total deconectată de fluxul fizic. Repetați această operațiune de milioane, de miliarde de ori, atunci când vă cumpărați un hamburger, când vă cumpărați o cafea și veți vedea că sunt blocuri întregi tectonice financiare care se mișcă și care produc cutremure, consecințe la nivelul țesutului social. Soluția acestor mișcări care sunt complet decuplate nu ține de fiecare stat în parte.

Și aici ajungem la unul dintre punctele cheie din joncțiunea sistemelor economice actuale, jurisdicția asupra căreia acționează un guvern, un parlament, reprezentanții noștri democratici este la nivel național. Jocul economic se face la nivel mondial și atunci avem două soluții, ori actualizăm legislația pentru a corespunde acestui joc și pentru a prinde regulile la nivelul care trebuie, ori intrăm în protecționism, desfacem întregul joc economic și-l ducem fiecare pe teritoriul lui. Economiștii au tranșat răspunsul de ani buni, de decenii bune, asupra consecințelor protecționismului și consecințelor dezmembrării acestor raporturi economice. Și atunci, cred că soluția de bun simț, și o vedem astăzi în legislația pe care OCDE încearcă s-o aplice, este această taxare a operațiunilor la nivel global. N-am gădit altă formulă decât impozitarea și redistribuirea unei cote părți după o formulă agreată de către toate statele membre, care să răspundă în oglindă, cel puțin parțial, operațiunilor fizice despre care vorbeam. Dacă mai există în momentul de față optimizări fiscale care distorsionează fluxul fizic cu un flux monetar total diferit. Întrebați guvernanții ce vor să facă, ce legislație pun în practică, în așa fel încât să coreleze cele două lumi.

Ca să înțelegem bine marii actori în economia lumii, aș pleca de la discuția despre tehnologie. Suveranitatea tehnologică a Europei – aceasta e o sintagmă foarte la modă în Europa,, dar în condițiile de astăzi pare un fel de utopie ca Europa să reușească să concureze cu uriașii tehnologici din America sau din China. Cum vedeți piața tehnologică în devenire? Există vreo șansă pentru Europa în sensul ăsta?

Europa este într-o situație foarte bizară., Daca ne uităm în spațiul economic mondial cine sunt actorii publici care articulează jocul economic global și îi măsurăm prin produsul intern brut, imperfecta unitate de măsură, dar comun acceptată, Europa este cel mai mare actor economic mondial. Suntem cea mai mare economie, în fața Statelor Unite și în fața Chinei, avem în jur de, după ultimele date, de 25 de mii de miliarde de dolari. Întrebarea inițială: cum se face că cea mai mare economie din lume, cu cea mai educată și sănătoasă populație, proiectată în cel mai binecuvântat spațiu geografic, cum se face, așadar, că acest actor, pare a fi spectator într-un joc care se ține între Statele Unite și China? Cât de distorsionați, cât de neperformanți trebuie să fim la nivel politico-administrativ, așa încât să nu reușim să ne impunem ideile și să nu avem giganți tehnologici. Mai mult, să nu avem o viziune despre cum arată viitorul – cu companii europene, cu domenii tehnologice, energetice, biologice, tot ce ține de proiectele de viitor, proiecte articulate la nivel european? Eu cred că există în momentul de față un actor politic european care propune o revigorare a sistemului politico-administrativ care să corespundă exact acestei economii puternice care este Europa în mod agregat. Mă refer la președintele francez, care a propus în nenumărate rânduri subiecte, să-mi fe iertat, de o banalitate strigătoare la cer. Dacă le analizăm tehnic, cred că ar trebui să fim cu toții de acord că drumul pe care ar trebui să-l urmăm împreună este acesta – în ceea ce privește securitatea, pe investițiile în domeniul energetic, investițiile în domeniul tehnologic, protecția întregii comunități de cetățeni. Răspunsul pe care l-a primit în toate capitalele europenene, inclusiv la București, este de-a dreptul… să ne bage în depresie. Adică – aș forța puțin nota – dacă citim documentele propuse, ele par o compunere de clasa a șasea în comparație cu teza de doctorat pe care ne-o servește Partidul Comunist Chinez prin inițiativa Roads and Belts, prin plan cincinal – iată un cuvânt uitat poate în România, dar care este un plan managerial de stat pe care în structura lor politico-administrativă îl implementează.

Noi am face bine să ne facem temele. Eu nu spun că GDPR nu e un element care poate fi un avans legislativ în protecția noastră comună în ce privește efectele, damage-urile colaterale ale inteligenței artificiale. Adică, cum împiedici o dictatură digitală să se instaleze, cred că ăsta e spiritul din spatele GDPR. Dacă vrem să fim serioși pe scena economică mondială, nu putem să ne reducem la acest comportament defensiv și la această agregare în funcție de ce propun ceilalți doi mari actori. Uitați-vă unde suntem în lumea occidentală la nivelul instalării rețelelor 5G, rețelelor de telefonie. Ori accepți produsele de top ale celuilalt actor, ori îți condamni economiile la un retard semnificativ raportat la ce se va întâmpla în viitor. Nu stăm foarte bine în Europa nu atât pentru că nu avem talia necesară, că nu avem resursele necesare, le avem cu vârf și îndesat, suntem numărul unu, însă suntem extrem de prost organizați la nivel administrativ. Spectacolul care se dă la Bruxelles, pentru negocierea noului buget comun care reprezintă fabuloasa sumă de 1% din bogăția noastră la comun este destul de deplorabil.

Macron propune o relație cu Rusia care pentru noi sau pentru polonezi e destul de îngrijorătoare. În Franța nu se simte probabil lucrul acesta atât de tare. Cum vedeți această relație a președintelui francez cu Rusia și apropierea dintre Rusia și Europa? Am înțeles raționamentul lui Macron, el spune că Rusia nu poate să joace singură, deci va trebui la un moment dat să aibă un aliat și că, inevitabil, aliatul acesta va fi Europa.

Strict analitic, avem două blocuri, cel chinez și cel al Uniunii Europene, între care Rusia se situează geografic, fiecare dintre ele de zece ori mai mare decât puterea economică obiectivă a Rusiei. Dacă intrați în sistemul economic și discutăm despre demografia țării, despre creșterea economică, despre fundamentele Rusiei, vom vedea că discursul, sau poziționarea pe care o are președintele francez, și alți actori europeni, este pliat pe această realitate economică. Mai devreme, sau mai târziu, Rusia se va conecta din punct de vedere economic ori la spațiul asiatic, ori la spațiul european. Evident, în Europa de est, ochiul privitor asupra Rusiei este de altă natură, sunt mai multe componente care intră în joc și ele trebuie expuse. Strict tehnic, din punct de vedere economic, Rusia este de zece ori mai mică decât cele două blocuri între care este circumscrisă geografic.

Prin 2012, în articolele scrise pe Contributors erați foarte încrezător în proiectul European, integrarea instituțiilor europene. Între timp s-au întâmplat tot felul de lucruri, Brexitul, schimbarea politicii americane față de Europa…

Îmi doream din răsputeri, nu eram încrezător… Aș răspunde cu o întrebare: care e alternativa?

Care e alternativa? Comportamentul guvernelor din Europa de est? Cum jucăm la nivel mondial între cei doi poli despre care discutam? Pusee naționaliste? Ifose de salon? Răspunsuri de tipul neocolonialism, Napoleon… Care e acel proiect obiectiv, pe puncte, care să facă astăzi opoziție proiectului președintelui francez și care să coaguleze logic, economic, ideologic spațiul European. Eu nu văd altul. Eu văd doar doamne, domnișoare și domni care citesc și spun, nu-mi place Macron. Nu-mi place pentru că voi fi obligat, mai devreme sau mai târziu, să renunț la o parte din suveranitatea mea națională și să o duc în spațiul european. Ăsta e spiritul proiectului european până la urmă. Care e alternativa? Nu văd alta. Ori mergem în direcția asta, în felul în care mergem noi, cu dezbateri democratice, cu compromis democratic, cu câștigători ce trebuie să fie situați atât în vestul, cât și în estul Europei. Dacă nu ne înțelegem și dacă continuăm să ne certăm pe bugetul de un euro, din bogăția noastră de o sută de euro împreună, nu știu dacă sfârșim foarte bine. Ceilalți nu ne așteaptă, lumea avansează fără noi și vom sfârși o piață de consum și un spațiu care va răspunde defensiv schimbărilor tehnologice, climatice, de comportament al multinaționalelor etc.



Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3082 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by