Iau notă și reflectez: să plătească victima pentru lipsa intervenției eficiente a autorităților ar trebui să fie o infracțiune în sine. În ultimii ani, am trăit schimbări legislative, politice, administrative și de mentalitate ce vor face ca Ministerul Public, al Justiției și de Interne să fie incapacitate o perioadă lungă de timp. Ce înseamnă asta? Trag cu ochiul discret la viitor: corupție, victime năpăstuite, infractori nestânjeniți, prejudicii nerecuperate, nesiguranță. Starea justiției este primejdios de precară, starea viitorului este, și ea, ingrijorătoare. Toate acestea pentru că o putere politică dornică să scape de păcatele trecutului a confiscat justiția. Există posibilitatea de a amâna până la dispariție, prin prescripție, răspunderea în fața legii. Fără această posibilitate, interesul de a controla și incapacita justiția ar fi fost mai redus.

Dragos Lucian Ivan Foto: Arhiva personala

1 Timpul să nu mai ierte corupția: imprescriptibilitatea faptelor de corupție.

Fără fericire până la adânci bătrâneți pentru cei ce săvârșesc fapte de corupție. Imprescriptibilitatea faptelor de corupție este un pas spre dispariția interesului de a confiscajustiția. Imprescriptibilitatea ar asigura dreptate, măcar la un moment dat, pentru victimele ce în prezent riscă să nu își găsească niciodată dreptatea. Imprescripbitilitatea ar fi perfect proiectată pe fundalul realităților sociale pe care le trăim.

Convenția Națiunilor Unite împotriva Corupției prevede în articolul 29 că Statul are libertatea de a stabili termenul prescripției pentru a se asigura înfăptuirea justiției. Prin articolul 29 se prevede dreptul Statului de a legifera în funcție de situațiile în care persoana a reușit să eludeze pârghiile existente ale justiției. Avem cazuri în care, prin prescripție, a fost eludată justiția de o persoană cercetată pentru fapte de corupție?

Imixtiunea din ultimii ani în instituțiile însărcinate cu noțiunile abstracte de “dreptate” și “siguranță” produce rezultate concrete pe termen lung, pe care, firește, le vom experimenta. Întărirea acestor instituții o să necesite sacrifiu și timp, chiar în prezența celui mai bun context politic. Mă imaginez stând în holul răcoros al Curții de Apel și răsfoind un cod așteptând să treacă mai repede timpul. Ne mai permitem încă o generație de sacrificiu care nu își va vedea călăii aduși în fața legii la un moment dat? Cea mai importantă observație este că putem pune capăt acestui mecanism de creare de perioade de tranziție. Ce se întâmplă când justiția devine suficient de puternică pentru a investiga corupția la nivel înalt? Schimbări legislative arbitrare. Prin imprescriptibilitatea faptelor de corupție dăm semnalul că nu mai tolerăm jocul de-a hoții și vardiștii la nivel de țară europeană.

2. Timpul să nu mai ierte infracțiunile cu autor necunoscut, dar cu probă A.D.N.: imprescriptibilitate pentru orice infracțiune cu probă A.D.N.

Fără fericire până la adânci bătrâneți pentru cei ce săvârșesc infracțiuni, dar au la dosar probe A.D.N. Unul dintre motivele ce stau la baza existenței prescripției este premisa că se pierd probe, dispar martori și devine dificil de dovedit infracțiunea. Descoperim premiza că probele cunosc o erodare în timp. Pe de altă parte, avem prevederi legale ce nu permit o condamnare decât în cazul în care sunt probe și nu există niciun dubiu asupra vinovăției. Organele judiciare au obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului (Directiva UE 2016/343). Organele de urmărire penală au obligația de a strânge și administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului (art. 5 alin. 2 Cod de procedură penală). Astfel, există mecenisme ce garantează un proces corect pentru cel acuzat. Nimeni nu poate fi pedepsit în lipsa probelor suficiente pentru a înlătura prezumția de nevinovăție. Dacă totuși există probe suficiente, acestea ajung să fie inutile, deoarece a intervenit prescripția infracțiunii. În ciudă eforturilor făcute de cei ce adună probe, le administrează și le conservă o infracțiune poate fi lăsată nesoluționată. Ar trebui că legiuitorul să țină cont că metodele și instrumentele folosite pentru găsirea și colectarea de probe a evoluat. Nu este normal ca tehnologia să permită conservarea și analizarea unor anumite tipuri de probe, dar legea să o interzică. Acum ne găsim în situația în care o probă A.D.N. poate fi găsită, conservată și analizată, dar legea prescripției o poate face inutilă. O probă A.D.N. care este colectată și administrată conform cerințelor nu își pierde din calitate odată cu trecerea timpului. Prezența unei probe A.D.N. într-un dosar cu autor necunoscut ar trebui să atragă după sine imprescriptibilitatea. Astfel, s-ar permite atât elucidarea unor dosare cu autor necunoscut în timp, dar ar fi un imbold către realizarea unei baze de date A.D.N.. Aflarea adevărului devine atemporală, iar oferirea de dreptate victimei o prioritate de stat.

3. Timpul să nu mai ierte infracțiunile contra minorilor:imprescriptibilitatea faptelor împotriva minorilor.

Fără fericire până la adânci bătrâneți pentru cei ce săvârșesc infracțiuni împotriva unui minor. Ar fi un semnal pentru fiecare victimă că li se acordă protecție și că, indiferent de momentul în care se decid să facă o sesizare, vor beneficia de sprijinul justiției. Motivele sunt numeroase și multe evidente. La această secțiune a articolului cred că ar fi bine să facem fiecare un exercițiu scurt de imaginație pentru a găsi cel puțin un motiv pentru care dorim să ne protejăm copiii mai eficient. O să realizăm că necesitatea de a ne proteja copiii este evidentă și se subînțelege în orice context legislativ sau juridic.

4. Poți contrazice voci, dar nu poți contrazice cifre.

Din analiza datelor (Raportul Ministerului Public 2018) avute la dispoziție observăm că numărul dosarelor ce nu ajung să fie soluționate este în creștere. Astfel, în 2018, din totalul cauzelor soluționate, 15,3% (83.417) au fost soluționate după ce s-a împlinit termenul de prescripție (în creștere cu 18.116 cauze). Procentul este în continuă creștere din anul 2015 (11,6%). Statistica este cunoscută de cei ce ar fi putut interveni, dar nu s-a luat nici măcar o măsură. Din contră, din 2015 până în momentul prezent s-au luat măsuri ce vor duce la creșterea numărului de dosare ce vor rămâne nesoluționate ca urmare a intervenirii prescripției. Modificarea aliniatului (1) al articolului 154 Cod penal a dus la scăderea termenelor de prescripție a diferitelor infracțiuni. Considerând datele statistice, opinăm că avem de-a face cu o lezare a dreptului cetățeanului european de acces la justiție reglementat prin art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Prin intervenția prescripției extinctive, dreptul victimei de a avea acces la un proces echitabil, public și într-un termen rezonabil nu este respectat. Accesul efectiv la justiție al victimei este îngrădit, deoarece nu mai poate continua procedura de aflare a adevărului. Suntem conștienți că respectivul articol este interpretat din perspectiva persoanei învinovățite, dar nu trebuie să omitem faptul că avem de-a face cu prioritatea de a afla adevărul. Aflarea adevărului include în mod special victima, care are dreptul să știe starea de fapt care i-a prilejuit suferință și pagube. Dorim să evidențiem necesitatea ca legiuitorul român să înceapă să pună accent și pe drepturile victimei. Directiva 2012/12/EU a scos în evidență noua perspectivă a Uniunii Europene. Suntem cetățenii unei Uniuni Europene care înțelege necesitatea ca victima să beneficieze de protecție inclusiv prin accesul la justiție. În situația în care intervine prescripția extinctivă, victima nu mai poate afla adevărul în cadrul procesului penal.

Citeste intre garticolul si coemtneaza pe Contributors.ro